Connect with us
Data: 21/05/2025
.

Actualitate

În UEFA Nations League. România, victorie în deplasare la scor de neprezentare

Publicat

pe

S-au disputat jumătate dintre meciurile ediției 2024-2025 din UEFA Nations League, competiție structurată pe patru divizii. România, care face parte din cea de-a treia divizie, are un parcurs excelent.

3-0 în Cipru

După 3-0 în Kosovo și 3-1 acasă, cu Lituania, „tricolorii”, conduși de fostul antrenor al Corvinului, Mircea Lucescu, s-au impus și în cel de-al treilea meci. Jucând la Larnaca, România, în lotul căreia nu se află niciun jucător care să se fi născut sau să fi jucat în județul Hunedoara, a câștigat cu un scor de neprezentare, 3-0 în fața reprezentativei similare a Ciprului. Toate golurile s-au înscris în prima repriză, marcatori fiind Man (min. 16), R. Marin (min. 25, din penalty) și Drăgușin (min. 36). În celălalt meci al grupei Kosovo a câștigat cu 2-1 în Lituania. În urma acestui rezultat România conduce grupa, cu maxim de puncte posibile, 9 din 9, urmată de Kosovo, cu 6, Cipru, cu 3, și Lituania, cu 0. Următorul meci pe care îl va susține România va fi tot în deplasare, marți, 15 octombrie, de la ora 21:45, la Kaunas, împotriva Lituaniei. Celălalt meci din grupă, programat în aceeași zi și la aceeași oră, este Kosovo – Cipru. România va juca ultimele două meciuri din grupă pe teren propriu, la București, cu Kosovo, pe 15 noiembrie, și cu Cipru, pe 18 noiembrie, ambele întâlniri urmând a începe la ora 21:45.

Sistemul de desfășurare al competiției

În primele trei divizii ale UEFA Nations League sunt patru grupe cu câte tot atâtea echipe fiecare, iar în cea de-a patra sunt două de trei. În prima divizie primele două clasate se califică în sferturile de finală, care se vor juca în dublă manșă, cu returul pe terenul câștigătoarelor de grupe. Învingătoarele vor juca în turneul final, tot eliminatoriu, care se va desfășura într-una dintre cele patru țări calificate în semifinale. Locurile trei din grupe vor juca cu echipele de pe poziția secundă din divizia a doua într-un play-off de menținere/promovare, iar ultimele clasate retrogradează direct. În divizia a doua cele patru câștigătoare de grupe vor promova, iar ultimele clasate vor retrograda. De asemenea, locurile trei vor juca baraj de menținere/retrogradare cu pozițiile secunde din divizia a treia. Din această a treia divizie, din care face parte și România, câștigătoarele de grupe promovează, iar cele mai slabe două locuri patru retrogradează. Cele mai bune două locuri patru vor juca, și ele, baraj de menținere cu pozițiile secunde din divizia a patra. Ca o paranteză, în urma rezultatelor înregistrate până acum, România, orice ar face în ultimele trei meciuri din grupe, nu poate retrograda direct în ultima divizie. Revenind, mai trebuie menționat și că echipele ce se vor impune în cele două grupe din divizia a patra vor promova direct în eșalonul superior.

Advertisement

Oportunitate pentru barajul de „mondiale

Meciurile din Nations League sunt importante în economia calificării la Campionatul Mondial de peste doi ani. În preliminariile pentru mondialele din 2026 vor fi 12 grupe de câte patru sau cinci echipe. Câștigătoarele se vor califica direct la competiția ce va fi organizată de SUA, Mexic și Canada. Echipele clasate pe poziția secundă, plus cele mai bune patru câștigătoare de grupe din Nations League vor juca în play-off. Acest lucru înseamnă o calificare ca și certă în play-off pentru câștigătoarele de grupe din divizia terță a Nations League. Și asta întrucât, după toate probabilitățile, echipele ce vor merge direct peste Ocean vor fi din primele două divizii ale Nations League. În prezent, în fiecare din cele patru divizii ale UEFA Nations League există câte o formație cu maxim de puncte, fiind vorba, în ordine, de Portugalia, Grecia, România și Moldova

Foto: www.frf.ro

 

UEFA Nations League: rezultate, clasamente și program

Grupa A1
5. IX: Portugalia – Croația 2-1; Scoția – Polonia 2-3
8. IX: Croația – Polonia 1-0; Portugalia – Scoția 2-1
12. X: Croația – Scoția 2-1; Polonia – Portugalia 1-3
15. X: Polonia – Croația; Scoția – Portugalia
15. XI: Scoția – Croația; Portugalia – Polonia
18. XI: Croația – Portugalia; Polonia – Scoția

Advertisement

Clasament: 1. Portugalia 9p, Croația 6p, Polonia 3p, Scoția 0p

Grupa A2
6. IX: Belgia – Israel 3-1; Franța – Italia 1-3
9. IX: Israel – Italia 1-2; Franța – Belgia 2-0
10. X: Israel – Franța 1-4 ; Italia – Belgia 2-2
14. X: Italia – Israel; Belgia – Franța
14. XI: Franța – Israel; Belgia – Italia
17. XI: Israel – Belgia; Italia – Franța
Clasament: 1. Itala 7p, 2. Franța 6p, 3. Belgia 4p, 4. Istrael 0p

Grupa A3
7. IX: Germania – Ungaria 5-0; Țările de Jos – Bosnia 5-2
10. IX: Țările de Jos – Germania 2-3; Ungaria – Bosnia 0-0
11. X: Ungaria – Țările de Jos 1-1; Bosnia – Germania 1-2
14. X: Germania – Țările de Jos; Bosnia – Ungaria
16. XI: Germania – Bosnia; Țările de Jos – Ungaria
19. XI: Bosnia – Țările de Jos; Ungaria – Germania

Clasament: 1. Germania 7p, 2. Țările de Jos 5p, 3. Ungaria 2p, Bosnia 1p

Grupa A4
5. IX: Danemarca – Elveția 2-0; Serbia – Spania 0-0
8. IX: Danemarca – Serbia 2-0; Elveția – Spania 1-4
12. X: Spania – Danemarca 1-0 ; Serbia – Elveția 2-0
15. X: Spania – Serbia; Elveția – Danemarca
15. XI: Danemarca – Spania; Elveția – Serbia
18. XI: Spania – Elveția; Serbia – Danemarca

Advertisement

Clasament: 1. Spania 7p, 6p, 2. Serbia 4p, 4. Elveția 0p

Grupa B1
7. IX: Georgia – Cehia 4-1; Ucraina – Albania 1-2
10. IX: Albania – Georgia 0-1;Cehia – Ucraina 3-2
11. X: Ucraina – Georgia 1-0; Cehia – Albania 2-0
14. X: Georgia – Albania; Ucraina – Cehia
16. XI: Georgia – Ucraina; Albania – Cehia
19. XI: Cehia – Georgia; Albania – Ucraina

Clasament: 1. Georgia 6p, 2. Cehia 6p, 3. Albania 3p, 4. Ucraina 3p

Grupa B2
7. IX: Irlanda – Anglia 0-2; Grecia – Finlanda 3-0
10. IX: Irlanda – Grecia 0-2; Anglia – Finlanda 2-0
10. X: Finlanda – Irlanda 1-2; Anglia – Grecia 1-2
13. X: Finlanda – Anglia; Grecia – Irlanda
14. XI: Irlanda – Finlanda; Grecia – Anglia
17. XI: Finlanda – Grecia; Anglia – Irlanda

Clasament: 1. Grecia 9p, 2. Anglia 6p, 3. Irlanda 3p, 4. Finlanda 0p

Advertisement

Grupa B3
6. IX: Kazahstan – Norvegia 0-0; Slovenia – Austria 1-1
9. IX: Norvegia – Austria 2-1; Slovenia – Kazahstan 3-0
10. X: Austria – Kazahstan 4-0; Norvegia – Slovenia 3-0
13. X: Kazahstan – Slovenia, Austria – Norvegia
14. XI: Kazahstan – Austria; Slovenia – Norvegia
17: XI: Norvegia – Kazahstan; Austria – Slovenia

Clasament: 1. Norvegia 7p, 2. Austria 4p, 3. slovenia 4p, 4. Kazahstan 1p

Grupa B4:
6. IX: Țara Galilor – Turcia 0-0; Islanda – Muntenegru 2-0
9. IX: Turcia – Islanda 3-1; Muntenegru – Țara Galilor 1-2
11. X: Turcia – Muntenegru 1-0; Islanda – Țara Galilor 2-2
14. X: Islanda – Turcia; Țara Galilor – Muntenegru
16. XI: Muntenegru – Islanda; Turcia – Țara Galilor
19. XI: Muntenegru – Turcia; Țara Galilor – Islanda

Clasament: 1. Tucia 7p, 2. Țara Galilor 5p, 3. Islanda 4p, 4. Muntenegru 0p

Grupa C1
5. IX: Azerbaidjan – Suedia 1-3; Estonia – Slovacia 0-1
8. IX: Slovacia – Azerbaidjan 2-0; Suedia – Estonia 3-0
11. X: Estonia – Azerbaidjan 3-1; Slovacia – Suedia 2-2
14. X: Azerbaidjan – Slovacia; Estonia – Suedia
16. XI: Azerbaidjan – Estonia; Suedia – Slovacia
19. XI: Slovacia – Estonia; Suedia – Azerbaidjan
Clasamnent: 1. Suedia 7p, 2. Slovacia 7p, 3. Estonia 3p, 4. Azerbaijan 0p

Advertisement

Grupa C2
6: IX: Lituania – Cipru 0-1; Kosovo – România 0-3
9. IX. Cipru – Kosovo 1-4; România – Lituania 3-1
12. X: Lituania – Kosovo 1-2 ; Cipru – România 0-3
15. X: Lituania – România; Kosovo – Cipru
15. XI: Cipru – Lituania; România – Kosovo
18. XI: Kosovo – Lituania; România – Cipru

Clasament: 1. România 9p, 2. Kosovo 6p, 3. Cipru 3p, 4. Lituania 0p

Grupa C3
5. IX: Irlanda de Nord – Luxemburg 2-0; Belarus – Bulgaria 0-0
8: IX: Luxemburg – Belarus 0-1; Bulgaria – Irlanda de Nord 0-0
12: X: Bulgaria – Luxemburg 0-0; Belarus – Irlanda de Nord 0-0
15. X; Irlanda de Nord – Bulgaria; Belarus – Luxemburg
15. XI: Luxembrug – Bulgaria; Irlanda de Nord – Belarus
18. XI: Luxemburg – Irlanda de Nord; Bulgaria – Belarus

Clasament: 1. Belarus 5p, 2. Bulgaria 5p, 3. Irlanda de Nord 4p, 4. Luxemburg 1p

Grupa C4:
7. IX: Feroe – Macedonia de Nord 1-1; Armenia – Letonia 4-1
10. IX: Letonia – Feroe 1-0; Macedonia de Nord – Armenia 2-0
10. X: Letonia – Macedonia de Nord 0-3; Feroe – Armenia 2-2
13. XI: Armenia – Macedonia de Nord; Feroe – Letonia
14. XI. Armenia – Feroe; Macedonia de Nord – Letonia
17. XI: Macedonia de Nord – Feroe; Letonia- Armenia

Advertisement

Clasament: Macedonia de Nord 7, Armenia 4, Letonia 3, Feroe 2

Grupa D1:
5. IX: San Marino – Liechtenstein 1-0
8. IX: Gibraltar – Liechtenstein 2-2
10. X: Gibraltar – San Marino 1-0
13. X: Liechtenstein – Gibraltar
15. XI: San Marino – Gibraltar
18. XI: Liechtenstein – San Marino

Clasament: 1. Gibraltar 4p, 2. San Mariono 3p, 3. Liechtenstein 1p

Grupa D
7. IX: Moldova – Malta 2-0
10. IX: Andorra – Malta 0-1
10. X: Moldova – Andorra 2-0
13. X: Malta – Moldova
16. XI: Andorra – Moldova
19. XI: Malta – Andorra

Clasament: 1. Moldova 3p, 2. Malta 3p, 3. Andorra 0p

Advertisement

Actualitate

FOTO: „Strada nu e loc de joacă” – lecții de siguranță rutieră pentru cei mici, oferite de polițiștii hunedoreni

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii rutieri din Hunedoara le-au reamintit copiilor, în cadrul unei acțiuni preventive desfășurate la Deva, că strada nu este un loc de joacă, ci un spațiu unde siguranța trebuie să fie mereu pe primul loc.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, astăzi, o activitate educativ-preventivă intitulată „Strada nu e loc de joacă”, adresată în special copiilor și tinerilor.

Această acțiune face parte din seria de evenimente organizate în cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, având ca scop principal conștientizarea riscurilor din trafic și promovarea unui comportament responsabil pe drumurile publice.

Activitatea s-a desfășurat într-o zonă intens circulată din municipiul Deva, unde polițiștii rutieri au discutat cu cei mici despre regulile și semnele de circulație, precum și despre importanța respectării acestora.

Activitatea a fost menită să-i ajute pe copii să înțeleagă mai bine cum să se comporte în siguranță în trafic, atât în calitate de pietoni, cât și ca pasageri.

Mesajul polițiștilor este unul clar: strada nu este un spațiu de joacă, iar siguranța trebuie să fie prioritară pentru toți participanții la trafic, indiferent de vârstă.

Advertisement

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va continua activitățile preventive pe tot parcursul acestei săptămânii, în colaborare cu autoritățile locale și unitățile de învățământ, pentru a contribui la reducerea accidentelor rutiere și la formarea unui comportament rutier responsabil

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânăr lovit de o mașină în Hațeg, în timp ce circula cu trotineta electrică. Șoferița, cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr de 24 de ani din Hațeg a fost rănit, marți, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce se deplasa cu trotineta electrică. Șoferița, o femeie de 49 de ani din comuna Pui, este cercetată penal.

În data de 20 mai 2025, în jurul orei 12:00, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată despre producerea unui eveniment rutier, pe raza orașului.
Polițiștii, în urma cercetărilor au stabilit că, în jurul orei 11:50, un tânăr de 24 de ani, din orașul Hațeg, în timp ce se deplasa pe o trotinetă electrică strada Nicolae Titulescu, din Hațeg, ar fi fost lovit de către autoturismul condus de o femeie de 49 de ani, din comuna Pui, care circula din în direcția Hațeg-Petroșani și care nu i-ar fi acordat prioritate tânărului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiuni ale poliției în Simeria și Deva: Un tânăr condamnat încarcerat și un taximetrist prins băut la volan

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 20 mai 2025, două acțiuni distincte care au vizat menținerea ordinii și siguranței publice: un tânăr de 23 de ani din Simeria a fost încarcerat după emiterea unui mandat de executare a pedepsei pentru o infracțiune gravă, iar în Deva, un taximetrist de 71 de ani a fost depistat conducând sub influența alcoolului.

La data de 20 mai a.c., polițiștii Compartimentului Investigații Criminale Simeria au desfășurat o acțiune în urma căreia au depistat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din orașul Simeria, pe numele cărui Judecătoria Deva a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Tânărul, care a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare în regim de detenție sub aspectul comiterii infracțiunii de act sexual cu o minoră, a fost depus în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei.

A pus în pericol circulația pe drumurile publice

La data 20 mai 2025, în jurul orei 10:30, polițiștii Biroul Rutier Deva au observat în trafic un autoturism ce funcționa în regim taxi (fără a avea clienți în mașină), care se deplasa pe Calea Zarandului, fiind condus de un bărbat în vârstă de 71 de ani, din localitatea Rapoltu Mare.
Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,74 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală din Deva, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate