Actualitate
Județul Hunedoara, participare de succes la Târgul de Turism al României
Cetatea Deva, Complexul acvatic „Aqualand”, Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia, dar şi alte obiective turistice din judeţul Hunedoara, au atras un număr impresionant de vizitatori la Târgul de Turism al României, eveniment ce a avut loc în perioada 16 – 19 februarie, la Centrul Romexpo din Capitală.
Produsele tradiţionale au fost degustate de zeci de turişti, iar muzica, dansul şi portul popular au întregit atmosfera la standul judeţului Hunedoara, amenajat chiar în centrul evenimentului.
„Milioane de ani de poveşti şi legende” a fost sloganul cu care autorităţile hunedorene au dorit să aducă turiştii în locurile stăpânite cândva de daci. Ideea a atras inclusiv atenţia ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, şi a Corinei Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică. Şi la ediţia din acest an, alpinista Alexandra Marcu – ambasador al turismului românesc, a fost imaginea judeţului Hunedoara.
Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României a reunit reprezentanţi ai celor mai importante companii de turism din ţară şi din străinătate.
Actualitate
Codul roșu de vânt puternic în zona montană a județului, prelungit

Meteorologii au prelungit avertizarea Cod roșu de intensificări puternice ale vântului în zona montană a județului Hunedoara, până vineri seara (28 martie), la ora 22:00.
„Codul roșu pentru intensificări puternice și susținute ale vântului, în zona de munte a județului, la peste 1800 m, s-a prelungit până la ora 22:00, astăzi! A fost emis de către IGSU un nou mesaj RO ALERT”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Actualitate
Două zile pline de momente umoristice. Festivalul Național „Liviu Oros”, în acest weekend, la Deva

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” debutează sâmbătă, 29 martie, la Deva. Ajuns la ediția a XXIV-a, evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” din municipiu și cuprinde mai multe manifestări.
„În acest sfârșit de săptămână, vă invităm la Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” ajuns la ediția a XXIV-a și care promite umor de neuitat! Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” organizează în perioada 29-30 martie 2025, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Național de Umor „Liviu Oros”, care se va desfășura la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” din Deva. Și la această ediție oferta celor două zile însumează diversitate, atractivitate și profesionalism. Festivalul „Liviu Oros” este un mare DA spus umorului, inteligenței și încrederii într-un viitor deștept”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Festivalul va debuta sâmbătă, începând cu ora 17:00, în Holul Mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” cu vernisajul Salonului Național de Grafică Umoristică 2025, urmat de decernarea premiilor la Concursul Național de Grafică Umoristică și Concursul Internațional de Epigrame „Epigramissima”, ediția a V-a. Începând cu ora 17:30, în amfiteatrul „Liviu Oros” se va desfășura următorul program: Vocația fără de vacanță – Maestrul Dumitru Hurubă la 80 de ani; Repere ale neuitării – Cornel Udrea văzut de Cristian Cheșuț și Renata Barna prin inteligența artificială; Ridere, humanum est! – Celebrități ale sportului românesc, caricaturi de Cristinel Vecerdea CRIV; Spiritus Mentor – Mari dramaturgi ai lumii. Grafică satirică de Gabriel Rusu; Biblioteca de tot râsul – Lansări de carte: Dumitru Hurubă, Gavril Moisa, Petru Ioan Gârda, Renata Barna; Epigramiștii în microrecital – Gavril Moisa, Petru Ioan Gârda.
Portrete „la minut”, realizate de graficienii Cristinel Vecerdea – CRIV, Radu Clețiu și Gogu Neagoe
În cadrul evenimentului, publicul prezent va putea savura momente umoristice în compania binecunoscutului Sorin Tănase, iar seara se va încheia cu o sesiune liberă la bancuri, în care publicul va putea să-și aducă aportul pentru ca amuzamentul să fie total. În tot acest timp, graficienii Cristinel Vecerdea CRIV, Radu Clețiu și Gogu Neagoe vor realiza portrete grafice „la minut”.
Duminică, în a doua zi a festivalului, la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” se poate vizita în continuare vernisajul Salonului Național de Grafică Umoristică 2025, între orele 10:00 și 18:00, iar în Piața Unirii, între orele 12:00 și 15:00, cei trei graficieni, Cristinel Vecerdea, Radu Clețiu și Gogu Neagoe vor realiza portrete „la minut” trecătorilor și celor care doresc o altfel de amintire grafică. “Vă așteptăm cu epigrame pline de spirit, caricaturi savuroase și momente artistice ce vor stârni hohote de râs”, au mai transmis reprezentanții Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.
Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” este unul dintre cele mai longevive și mai apreciate evenimente din județ. Acesta este organizat anual, la Deva, din 1992, în memoria artistului de comedie, prezentator de spectacole, dar și arhitect – Liviu Oros.
Actualitate
Parcul Corvin din Hunedoara va fi modernizat cu fonduri europene

Cel mai mare și mai cunoscut parc din municipiul Hunedoara – Parcul Corvin, va fi modernizat cu fonduri europene. Acesta va fi transformat într-un loc spectaculos, cu ajutorul unei investiții în valoare de aproape nouă milioane de euro.
Primăria municipiului Hunedoara şi Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest au semnat contractul de finanţare pentru un alt proiect important pentru comunitate: reabilitarea şi modernizarea Parcului Corvinul.
Va avea și un luciu de apă, traversat de o punte, şi o pistă de alergare
Potrivit reprezentanților municipalității hunedorene, în proiect este inclusă şi o zonă adiacentă, iar astfel parcul va avea o legătură pietonală extrem de atractivă cu Scările de la Izvor, Scările de la Poliţie şi zona verde de lângă fostul Liceu nr. 2. Întregul proiect are o valoare de 44.246.273 lei, adică aproximativ 8,9 milioane de euro, şi este finanţat prin Programul Regional Vest 2021-2027.
“Pe lângă elementele obişnuite şi obligatorii pentru orice parc modern (toalete publice, locuri de joacă, bănci noi, iluminat modern, sistem de supraveghere video etc), Parcul Corvinul va avea şi un luciu de apă traversat de o punte precum şi o pistă de alergare. Proiectul include şi realizarea unei zone de promenadă şi relaxare pe întreaga distanţă cuprinsă între Parcul Corvinul şi zona verde situată pe rampa dintre str. Avram Iancu şi Colegiul „Emanuil Gojdu”. Traseul porneşte din parc, pe lângă Liceul „Constantin Bursan”, trece pe la Scările de la Izvor, apoi, pe acelaşi versant, continuă spre Scările de la Poliţie, după care ajunge în zona menţionată din apropierea vechiului Liceu Nr. 2. Important de menţionat, o parte a trecerii dinspre scările de la Izvor spre treptele de la Poliţie se va face şi cu ajutorul unui pasaj pietonal suspendat”, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara.
„La fel ca în cazul Parcului Central, pentru care avem, de asemenea, semnat un contract de finanţare pentru modernizare, intenţia noastră de a reabilita şi moderniza Parcul Corvinul este mai veche. Am refuzat ideea de a ne limita doar la montarea de bănci şi a câtorva leagăne, pentru a spune apoi că am „modernizat” parcurile. De aceea am muncit intens şi, împreună cu Agenţia pentru Dezvoltare Vest, am găsit o soluţie de finanţare europeană şi pentru acest obiectiv. Va fi cel mai frumos şi cel mai spectaculos parc nu doar din judeţul Hunedoara, ci şi din întreaga zonă de vest a României. Şi spun asta pentru că vom insista, ca şi în cazul celorlalte proiecte, ca randările şi conceptele prezentate de proiectanţi să fie transpuse în realitate cât mai fidel cu putinţă. Nici în Parcul Central şi nici în Parcul Corvinul nu se vor tăia copaci doar de dragul de a fi tăiaţi. Se vor sacrifica doar copacii care pun probleme şi, pentru fiecare arbore pe care vom fi nevoiţi să îl sacrificăm, vom planta cel puţin 10 în loc. Dacă licitaţia pentru desemnarea executantului lucrărilor va decurge fără prea multe contestaţii şi alte întârzieri, sper să ne putem apuca efectiv de lucru în toamna acestui an”, precizează primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Imagini actuale ale Parcului Corvinul, alături de randări privind conceptul proiectului. Sursa: Primăria Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Schimbări majore în Programul „Rabla” 2025: Înscrierea se va face direct de către beneficiari
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții, inclusiv în județul Hunedoara, într-un dosar de delapidare și spălare de bani. Prejudiciu de peste 66 milioane de lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi ai Liceului de Arte din Deva, premiați la un prestigios festival dedicat marelui compozitor J.S. Bach
- Actualitatecu 2 zile in urma
PNL își întărește prezența în Valea Jiului: Senatorul Călin Petru Marian promite sprijin activ pentru regiune
- Actualitatecu 3 zile in urma
Nereguli grave descoperite pe șantierele din Hunedoara: amenzi de peste 70.000 de lei și activitate sistată la Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții domiciliare efectuate de polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice, în cadrul unui dosar penal ce privește comiterea infracțiunii de evaziune fiscală
- Actualitatecu 3 zile in urma
Update| Cei trei minori au fost găsiți
- Actualitatecu 15 ore in urma
Începe DNS la rugby