Connect with us
Data: 28/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Lucian Burchel, “omul nevăzut” din spatele succesului echipei lui Gheorghe Hagi

Publicat

pe

Viitorul Constanța este noua campioană a României la fotbal, performanță realizată în premieră de echipa dobrogeană.

Viitorul, echipă care își dispută partidele de pe teren propriu la Ovidiu, pe arena omonimă din orașul din județul Constanța, este un club recent înființat.

Poveste de succes

Clubul a fost înființat de fostul mare jucător Gheorghe Hagi în 2009. Practic, clubul s-a dezvoltat în paralel cu Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, înființată, și aceasta, de către fostul căpitan al echipei naționale de fotbal. În mod firesc, între club și Academie există o strânsă legătură, la echipa de seniori fiind promovați o mulțime de juniori promovați din propria pepinieră. Și, încet -încet, rezultatele au început să apară. Viitorul a început din Liga a III-a, luând locul celor de la CS Ovidiu, promovând imediat în eșalonul superior. În Liga a II-a echipa a stat doar două sezoane și a făcut pasul către rșalonul de elită în 2012- 2013. Sezonul trecut Viitorul a reușit prima sa participare în Cupele Europene și, la sfârșitul lunii trecute, a devenit, în premieră, campioană a României la fotbal.

Descoperitorul de talente

Advertisement

Și, așa cum este și normal, jucătorii proveniți de la Adademia Gheorghe Hagi au progresat, iar unii dintre ei sunt, astăzi, componenți ai echipei naționale de fotbal a României, putându-i aminti pe Romario Benzar și Bogdan Țîru, care joacă, acum, la Viitorul, dar și pe „stranierii” Răzvan Marin și Alin Toșca, aceștia evoluând la două cluburi respectabile din Europa, primul în Belgia, la Standard Liege, iar cel de-al doilea în Spania, la Betis Sevilla. Academia de Fotbal Gheorghe Hagi are în componență 14 echipe de juniori, pe mai multe categorii de vârstă, iar directorul tehnic al acestei „uzine” este un alt fost internațional, Lucian Burchel, hunedorean de-al nostru, născut la Lupeni, pe 20 aprilie 1964.

A fost component al Luceafărului

Lucian Burchel a lucrat, aproape continuu, la Academia lui Hagi încă de la înființarea acesteia, în urmă cu opt ani. Mijlocaș de mare talent, a debutat ca senior, în Divizia C, cum se numea pe atunci eșalonul secund, în 1980, la 16 ani, la Minerul Lupeni, reușind și o promovare în liga secundă, pentru ca, în sezonul 1981 – 1982 să facă parte din celebra echipă a Luceafărului București, lotul național de juniori, mai exact, acolo unde se strângea tot ce avea mai valoros fotbalul românesc juvenil. Luceafărul a funcționat între 1978 și 1985 și, din acele generații, au ieșit numeroși fotbaliști de valoare, printre care ar fi și hunedorenii Rednic, Andone și Gabor, medaliați cu bronz la „mondialul” de juniori din Australia 1981, ori Mateuț, Gheată de Aur” a Europei, dar și mulți alții, precum Balint, Belodedici ori Iovan, câștigători ai Cupei Campionilor cu Steaua, Florin Prunea, Gică Popescu sau Zsolt Muzsnai, fotbaliști cu numeroase prezențe în echipa națională, precum și Constantin Stănici și, mai ales Gheorghe Hagi. Cu aceștia din urmă Lucian Burchel avea să fie coleg de echipă și la Sportul Studențesc, unde a evoluat timp de șapte ani, până în 1989.

Prietenie veche

Încă din acele vremuri între Hagi și Burchel s-a legat o prietenie statornică, așa cum este și cea cu Zoltan Jasko și Cristian Sava, jucători valoroși, trecuți și ei pe la Luceafărul și care activează la clubul din Ovidiu, la Viitorul sau la Academie. În perioada în care a jucat la Sportul Studențesc, în acea vreme echipa bucureșteană fiind una dintre protagonistele campionatului, Lucian Burchel și colegii săi, printre care și un alt fost jucător al Lupeniului, Mircea Popa, și el cu prezențe în echipa națională, au evoluat în cupele europene, eliminând pe Omonia Nicosia, GKS Katowice și Brondby Copenhaga, dar fiind nevoiți să se încline, după prestații onorabile, în fața celor de la Sturm Graz, Internazionale Milano, Neuchatel Xamax, KAA Gent și Hellas Verona.

Advertisement

Debut la națională, tot cu Mircea Lucescu

Similitudinile dintre Gheorghe Hagi și Lucian Burchel nu se opresc aici. Ca și Hagi, și Burchel a evoluat în echipa națională și, aidoma „Regelui”, a fost debutat în echipa națională de către același antrenor, fiind vorba despre Mircea Lucescu. Lucian Burchel a jucat doar două meciuri, în 1986, în echipa națională, amândouă amicale, în deplasare, și ambele cu reprezentativa Irakului, care se pregătea pentru Campionatul Mondial din acel an, din Mexic. Primul meci, ambele partide disputându-se la Baghdad, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, golul României fiind marcat de Ionel Augustin, lansat în fotbalul mare tot în Vale, dar la Jiul, care, peste ani, avea să antreneze la Lupeni, iar în cel de-al doilea s-a înregistrat o remiză albă, 0-0. În acele meciuri au jucat mai mulți jucători de la Sportul Studențesc, echipă de mare valoare, așa cum arătam și mai sus, aceștia fiind Andrei Speriatu, Marian Mihail, Tudorel Cristea și Aurel Țicleanu, cel născut la Teliuc, dar și Ion Geolgău, viitor antrenor în Vale, la Jiul. De la Sportul, în acea vreme, mai făceau parte din echipa națională Gheorghe Hagi, Marcel Coraș și Gino Iorgulescu, acesta fiind chiar căpitanul echipei, jucători folosiți de Mircea Lucescu, alături de hunedorenii Andone și Rednic și corviniștii Klein, Mateuț, Petcu și Gabor, cu nici două săptămâni înainte, într-o “dublăcu Egiptul. Acele jocuri, ambele disputate la Alexandria, au însemnat un egal, 2-2, golurile României fiind semnate de colegii lui Burchel de la Sportul, Coraș și Iorgulescu, și o victorie cu 1-0, asigurată de reușita corvinistului Gabor.

Câștigător de Cupă Balcanică

Din 1989 și până în 1993 Lucian Burchel a evoluat la Inter Sibiu, fiind coleg, printre alții, cu internaționalii Dorinel Munteanu, Gheorghe Mihail, Mihail Majearu, Lucian Cotora, Radu Niculescu sau Ovidiu Tâlvan, acesta din urmă încheindu-și criera de jucător la Minerul Lupeni. Cu echipa din Sibiu Lucian Burchel a câștigat Cupa Balcanică, în 1991, dupăo finală cu Buducnost Titograd. Apoi, timp de trei ani, Burchel a evoluat peste hotare, un sezon în Ungaria, la Nyiregyhaza, și două în Elveția, la Montey și Yverdon, pentru ca, în 1995, să revină la Sportul Studențesc, punând umnărul de la salvarea de la retrogradare a bucureștenilor. Lucian Burchel și-a încheiat cariera de jucător în Liga a II-a, la Minaur Zlatna, pentru care a evoluat în sezonul 1995 – 1996.

Antrenor cu multă școală

Advertisement

Lucian Burchel a fost unul dintre fotbaliștii români extrem de studioși. Astfel, în 1989 a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport de la București, iar în 2002 a obținut doctoratul la aceeași instituție de învățământ. Din 2003 Lucian Burchel este cadru didactic la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Fostul fotbalist, care mai are opt prezențe în selecționata secundă a României, 11 meciuri la echipa națională de tineret și 20 în cea de juniori, a început să activeze ca antrenor încă de pe când era jucător activ, lucrând, între 1991 și 2003 la CSȘ Șoimii Sibiu. Apoi a fost, până în 2006, antrenor secund și principal la Inter Sibiu, pentru ca, din 2007 și până în 2011 să fie antrenor federal la naționala de juniori U 15, pe care a condus-o în 65 de partide, în ultimii doi ani ai acestui mandat lucrând și la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. Lucian Burchel are licență PRO și este lector la Școala Federală de Antrenori din România și a absolvit stagii de perfecționare Portugalia, Italia, Germania, Franța, Spania și Rusia.

Naționalade la Lupeni

Lucian Burchel nu este singurul mare produs fotbalistic al Lupeniului, echipă care a evoluat,în mai multe rânduri, în prima ligă. Probabil cel mai mare fotbalist pe care l-a dat Lupeniul este Carol Creiniceanu, jucător de legendă pentru Steaua și echipa națională. Un alt mare jucător al Stelei și al echipei naționale, originar din Vale, de la Vulcan, și care a jucat la Minerul Lupeni este Ștefan Onisie. Nu trebuie uitat că, pe lângă Burchel și Mircea Popa, la Lupeni a mai jucat și un alt fotbalist din Valea Jiului cu prezențe în echipa națională, Horațiu Lasconi, care a participat și la „mondialul” de juniori din 1981. De asemenea, este demn de remarcat că la Lupeni, în perioada interbelică, când s-a obținut un loc doi la nivel național, a jucat și primul căpitan al echipei naționale, Aurel Guga, acesta purtând banderola și când evolua aici, colegi de club, dar și de primă reprezentativă fiindu-i Ioan Kiss și Iosif Killianovits, un alt internațional al clubului din vale din aceeași perioadă fiind și Ioan Zelenak. După o perioadă de senzație la Ripensia Timișoara, și-a încheiat cariera de jucător la Minerul Lupeni Alexandru Schwartz, participant cu echipas României la „mondialul” din 1934, din Italia. În plus, aici a evoluat și Tudor Paraschiva, alt jucător embletatic pentru echipa națională, fiind imortalizat pe un timbru pentru buna sa prestație de la Turneul Olimpic de fotbal din 1952, la Lupeni mai jucând alți doi internaționali contemporani cu acesta, Daniel Peretz și Adalbert Pall, acesta fiind și antrenor al echipei. Legat de foști internaționali care au stat pe banca echipei din Lupeni, în afară de Adalbert Pall și Ionel Augustin, anterior amintiți, îi mai putem aminti pe Mitică Marcu și Adrian Matei. Cum despre Ovidiu Tâlvan și Mircea Popa am mai amintit, trebuie spus că, la ora actuală, mai avem un jucător activ, cu trecut lupenean, în anturajul echipei naționale, fiind vorba despre portarul Cristian Bălgrădean. În momentul de față, echipa din Lupeni, intitulată Hercules, a terminat pe poziția secundă în Liga a Iv-a de fotbal Hunedoara.

Advertisement

Actualitate

Două zile pline de momente umoristice. Festivalul Național „Liviu Oros”, în acest weekend, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” debutează sâmbătă, 29 martie, la Deva. Ajuns la ediția a XXIV-a, evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” din municipiu și cuprinde mai multe manifestări.

În acest sfârșit de săptămână, vă invităm la Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” ajuns la ediția a XXIV-a și care promite umor de neuitat! Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” organizează în perioada 29-30 martie 2025, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Național de Umor „Liviu Oros”, care se va desfășura la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” din Deva. Și la această ediție oferta celor două zile însumează diversitate, atractivitate și profesionalism. Festivalul „Liviu Oros” este un mare DA spus umorului, inteligenței și încrederii într-un viitor deștept”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Festivalul va debuta sâmbătă, începând cu ora 17:00, în Holul Mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” cu vernisajul Salonului Național de Grafică Umoristică 2025, urmat de decernarea premiilor la Concursul Național de Grafică Umoristică și Concursul Internațional de Epigrame „Epigramissima”, ediția a V-a. Începând cu ora 17:30, în amfiteatrul „Liviu Oros” se va desfășura următorul program: Vocația fără de vacanță – Maestrul Dumitru Hurubă la 80 de ani; Repere ale neuitării – Cornel Udrea văzut de Cristian Cheșuț și Renata Barna prin inteligența artificială; Ridere, humanum est! – Celebrități ale sportului românesc, caricaturi de Cristinel Vecerdea CRIV; Spiritus Mentor – Mari dramaturgi ai lumii. Grafică satirică de Gabriel Rusu; Biblioteca de tot râsul – Lansări de carte: Dumitru Hurubă, Gavril Moisa, Petru Ioan Gârda, Renata Barna; Epigramiștii în microrecital – Gavril Moisa, Petru Ioan Gârda.

Advertisement

Portrete „la minut”, realizate de graficienii Cristinel Vecerdea – CRIV, Radu Clețiu și Gogu Neagoe

În cadrul evenimentului, publicul prezent va putea savura momente umoristice în compania binecunoscutului Sorin Tănase, iar seara se va încheia cu o sesiune liberă la bancuri, în care publicul va putea să-și aducă aportul pentru ca amuzamentul să fie total. În tot acest timp, graficienii Cristinel Vecerdea CRIV, Radu Clețiu și Gogu Neagoe vor realiza portrete grafice „la minut”.

Duminică, în a doua zi a festivalului, la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” se poate vizita în continuare vernisajul Salonului Național de Grafică Umoristică 2025, între orele 10:00 și 18:00, iar în Piața Unirii, între orele 12:00 și 15:00, cei trei graficieni, Cristinel Vecerdea, Radu Clețiu și Gogu Neagoe vor realiza portrete „la minut” trecătorilor și celor care doresc o altfel de amintire grafică. “Vă așteptăm cu epigrame pline de spirit, caricaturi savuroase și momente artistice ce vor stârni hohote de râs”, au mai transmis reprezentanții Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” este unul dintre cele mai longevive și mai apreciate evenimente din județ. Acesta este organizat anual, la Deva, din 1992, în memoria artistului de comedie, prezentator de spectacole, dar și arhitect – Liviu Oros.

Citeste mai mult ...

Actualitate

COD ROȘU de vreme rea. Județul Hunedoara, vizat

Publicat

pe

Redactat de

Avertizări meteo severe pentru zona montană a județului Hunedoara

Astăzi, 28 martie 2025, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo de tip COD PORTOCALIU pentru zona montană a județului Hunedoara, la altitudini de peste 1800 de metri. Conform prognozelor, se vor înregistra intensificări puternice ale vântului, cu rafale ce vor atinge viteze de 120-140 km/h până la ora 10:00.

De asemenea, ANM a actualizat avertizarea meteo, iar în intervalul 10:30 – 16:00, pentru aceeași zonă, va fi valabilă o avertizare de tip „nowcasting” – COD ROȘU. Vântul va suferi intensificări și mai puternice, cu rafale ce vor depăși 140 km/h. Aceste fenomene meteorologice severe pot crea condiții periculoase pentru siguranța oamenilor și a traficului montan.

În urma avertizărilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis un mesaj RO-ALERT pentru a informa cetățenii despre riscurile înregistrate în zonele afectate. Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în zonele montane, în special la altitudini mari, și respectarea instrucțiunilor furnizate de echipele de intervenție.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Atenționare meteo: Cod roșu de precipitații abundente și ninsori viscolite în vestul Carpaților Meridionali

Publicat

pe

Redactat de

Autoritățile au emis o avertizare de vreme severă pentru următoarele zile, anunțând ploi abundente, ninsori viscolite la altitudini mari și intensificări susținute ale vântului.

Precipitații extreme și risc de inundații

În intervalul 28 martie, ora 10 – 29 martie, ora 06, vestul Carpaților Meridionali se află sub incidența unui cod roșu de precipitații. Zonele montane și submontane ale județelor Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Caraș-Severin, inclusiv masivele Vâlcan, Retezat, Godeanu, Cernei și Mehedinți, vor înregistra acumulări de peste 90-110 l/mp, iar izolat, 120-130 l/mp. În aceste condiții, există risc ridicat de scurgeri importante de pe versanți, torenți și viituri rapide, cu posibilitatea producerii de inundații locale.

În plus, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, la altitudini de peste 1900 m, ploile vor fi înlocuite treptat de ninsori viscolite, determinând formarea unui strat de zăpadă de 30-40 cm, iar pe alocuri de 50-60 cm.

Un cod portocaliu de precipitații este valabil în nord-vestul Olteniei și jumătatea vestică a Carpaților Meridionali, între 28 martie, ora 06, și 29 martie, ora 10. În această zonă, cantitățile de apă vor ajunge la 50-60 l/mp, izolat 70-80 l/mp, iar în zonele montane înalte, la peste 1900 m, stratul de zăpadă va atinge 10-20 cm.

Pentru o arie mai extinsă, incluzând sud-vestul și estul țării, este valabil un cod galben de precipitații între 28 martie, ora 00, și 29 martie, ora 16. Se estimează acumulări de 25-30 l/mp, iar local 35-45 l/mp.

Advertisement

Vânt puternic și vizibilitate redusă

În paralel, între 27 martie, ora 23, și 28 martie, ora 20, este în vigoare un cod galben de vânt intens în sud-vestul, sudul și sud-estul țării, inclusiv în zonele montane. De asemenea, între 28 martie, ora 09, și 28 martie, ora 18, vântul se va intensifica și în centrul țării.

În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, rafalele vor atinge 55-70 km/h, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali, vântul va sufla cu 80-90 km/h, depășind 100-120 km/h pe creste.

Recomandări pentru populație

Având în vedere fenomenele meteorologice severe, autoritățile recomandă:

Advertisement

Evitarea deplasărilor în zonele montane afectate, în special la altitudini mari.

Atenție sporită în zonele predispuse la inundații și scurgeri de pe versanți.

Asigurarea locuințelor și evitarea parcării mașinilor sub copaci sau structuri instabile.

Situația meteorologică va fi monitorizată permanent, iar autoritățile sunt pregătite să intervină în caz de necesitate.

Foto: Sever Weather Alert

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate