Connect with us
Data: 24/11/2024
.

Actualitate

Majorare a plafoanelor pentru facilități de transport în municipiul Hunedoara

Publicat

pe

Conform noilor reglementări, plafoanele de venit în baza cărora se acordă călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun pe teritoriul municipiului Hunedoara au fost majorate cu 13,8%.

Această inițiativă vine în sprijinul comunității locale, facilitând accesul la transport pentru un număr mai mare de cetățeni. De asemenea, abonamentele gratuite pentru perioada aprilie – iunie vor fi distribuite începând cu data de luni, 25 martie. Astfel, locuitorii municipiului Hunedoara vor putea beneficia de acest avantaj începând de la începutul următoarelor trei luni.

”Plafoanele de acordare a facilităţilor la transportul local s-au majorat. Abonamentele gratuite pentru perioada aprilie – iunie se distribuie începând de luni, 25 martie. Consiliul Local Hunedoara a decis majorarea cu 13,8 % a plafoanelor de venit în baza cărora se acordă călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului. Astfel se acordă: 30 de călătorii pentru – pensionarii cu venituri mai mici de 2561 lei/lună, inclusiv, cu domiciliul pe raza administrativ teritorială a municipiului Hunedoara; 20 călătorii pentru – pensionarii cu venituri cuprinse între 2562 – 2753 lei/lună, cu domiciliul pe raza administrativ teritorială a municipiului Hunedoara; 16 călătorii pentru – pensionarii cu venituri cuprinse între 2754 – 2945 lei/lună, cu domiciliul pe raza administrativ teritorială a municipiului Hunedoara. Distribuirea abonamentelor gratuite pentru transportul public local valabile în perioada aprilie – iunie (inclusiv) se face începând de luni, 25 martie şi până în data de 19 aprilie în hala Complexului Dunărea. Programul de distribuire va fi de luni până vineri, între orele 07.00 – 14.00. Pentru a se evita aglomeraţia, distribuirea se va face, ca de obicei, pe litere 25 – 26 martie: A, B,C; 27 – 28 martie; D, E, F, G, H, I, J, K; 29 martie şi 1 aprilie: M; 2 aprilie – L, N, R, O; 03 – 04 aprilie: P; O5 şi 08 aprilie: S, Ş; 09 – 10 aprilie: T, Ţ, U, V, Z; 11 – 19 aprilie: toate literele. Pe lângă pensionarii cu venituri mai mici de 2945 de lei pe lună, de călătorii gratuite mai pot beneficia, conform prevederilor legale şi următoarele categorii de persoane: persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii/asistenţii personali ai acestora, persoanele fără venit, refugiaţii, veteranii de război, văduvele veteranilor de război, revoluţionarii şi foştii deţinuţi politici”, anunță reprezentanții Primăriei Municipiului Hunedoara.

Această măsură reflectă angajamentul autorităților locale față de îmbunătățirea accesului la serviciile de transport în comun și asigurarea unei mobilități mai eficiente în rândul cetățenilor. Prin majorarea plafoanelor de venit și distribuirea abonamentelor gratuite, se urmărește să se sprijine inclusiv categoriile sociale vulnerabile, oferindu-le posibilitatea de a se deplasa în mod accesibil și convenabil în interiorul orașului.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Actualitate

Corvinul este pe loc de play-off

Publicat

pe

Redactat de

În Liga 2 de fotbal s-au jucat, cu o singură excepție, meciurile etapei a XIV-a. Reamintim că în Liga 2, unde, la începutul competiției, au fost înscrise 22 de echipe, se joacă un singur tur, la finalul căruia primele șase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în SuperLigă, iar celelate participante vor evolua în două serii de play-out.

Succes cu 2-1 la Oradea

Corvinul Hunedoara a jucat, în deplasare, la Oradea, pe terenul celor de la FC Bihor. Deși hunedorenii nu au drept de promovare în primul eșalon, trupa pregătită de Florin Maxim și-a respectat blazonul de deținătoare a Cupei României și își continuă evoluția pentru atingerea obiectivului, respectiv calificarea în play-off. Pe un teren deloc ușor, Corvinul a început mai bine jocul și, după două ratări ale lui Grigore, reușește deschiderea scorului în minutul 10 când, după o acțiune prelungită de atac, Cărăuș, din a doua încercare, a înscris, cu capul, din apropiere, centrarea lui Velisar. Până la pauză tot Corvinul a controlat jocul, în general, având ocazii mai periculoase decât gazdele, iar la vestiarele stadionului „Iuliu Bodola” din Oradea s-a intrat cu 1-0 în favoarea Hunedoarei. Mitanul secund începe perfect pentru Corvinul, Vladic, bine lansat de Lehaire, fiind faultat în suprafața de pedeapsă, este faultat de Băican. Iar penalty-ul din minutul 48 a fost transformat, cu siguranță, de Manolache. Jocul părea să se îndrepte spre o victorie fără probleme a Corvinului, dar, în minutul 68, arbitrul „vedeun henț, inexistent, la Lehaire, iar penalty-ul fantezist acordat a fost transformat de experimentatul Hora. Corviniștii reușesc să mențină rezultatul până la final, mai ratând, și ei, ceva ocazii, și se impun cu 2-1. În urma acestui rezultat, Hunedoara urcă pe 6, ultimul loc de play-off, cu 23 de puncte, iar Bihorul este pe 17, cu 11 puncte. Etapa viitoare cei de la Corvinul Hunedoara vor primi vizita liderului, AFKC Miecurea Ciuc, asupra acestui subiect urmând a reveni în edițiile următoare ale cotidianului SERVUS HUNEDOARA.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostrada A1 către DN 7, implicând două autoturisme și rănirea a patru persoane.

Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier.

Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane.

Acestea au fost evaluate și au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Advertisement

În aceste momente, circulația în zonă se desfășoară alternativ.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR): „Am votat pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități”

Publicat

pe

Redactat de

Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (UDMR) a declarat, duminică, la Hunedoara, că a votat „pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre”.

„Am votat, azi, pentru candidatul care are o viziune rațională pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre. Am votat pentru candidatul care crede că statul trebuie să fie în slujba oamenilor și care știe că cetățenii nu sunt subordonații statului. După un președinte jucător și un președinte absent, este vremea să avem un președinte responsabil. De aceea, am votat pentru candidatul rațiunii și al bunului simț!”, a declarat europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate