Actualitate
Campanie de reciclare a deșeurilor electrice și electronice în Hunedoara

Joi, 31 octombrie, Primăria Municipiului Hunedoara și RoEcollect invită toți locuitorii și agenții economici din oraș să participe la o amplă campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice (DEEE), desfășurată cu scopul de a contribui la un mediu mai curat.
Orice aparat electric sau electrocasnic, corp de iluminat ori baterie uzată poate fi adus spre reciclare.
Campania vizează atât gospodăriile individuale, cât și instituțiile și companiile private din Hunedoara. Cetățenii și agenții economici care doresc să se debaraseze de echipamentele vechi sau defecte – fie că sunt aparate de uz casnic, jucării electronice, telefoane, calculatoare sau alte echipamente ce necesită alimentare electrică – au posibilitatea de a le preda direct echipelor RoEcollect. Serviciul de colectare este complet gratuit, iar echipa RoEcollect va ridica deșeurile chiar de la domiciliu sau de la sediul firmelor.
Acțiunea de reciclare a DEEE reprezintă un pas esențial în gestionarea sustenabilă a deșeurilor, contribuind la protejarea resurselor naturale și la reducerea poluării cu metale grele sau alte substanțe nocive prezente în echipamentele electrice și electronice. Participarea activă a locuitorilor Hunedoarei este esențială pentru succesul acestei campanii și pentru consolidarea unui obicei de responsabilitate ecologică în comunitate.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
DAS Deva: Noul cont în care se poate plăti chiria pentru locuințele Primăriei Deva

Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința chiriașilor care își achită obligațiile fiscale prin virament bancar că noul cont IBAN pentru plata chiriei la locuințele sociale și camerele de cămin, locuințele ANL și locuințele construite din fondurile statului este RO22TREZ36621330250XXXXX, deschis la Trezoreria Deva – beneficiar Municipiul Deva, CUI 4374393.
Reamintim și conturile de trezorerie pe care chiriașii le au la dispoziție pentru plata taxelor comune și a ratelor la locuințele ANL și locuințele construite din fondurile statului:
– Cont TAXE COMUNE – RO38TREZ3665033XXX015781 (Beneficiar: Direcția de Asistență Socială Deva, CUI 15326502)
– Cont RATE locuințe ANL – RO73TREZ36621390203XXXXX (Beneficiar: Municipiul Deva, CUI 4374393)
– Cont RATE locuințe construite din fondurile statului – RO83TREZ3665006XXX000122 (Beneficiar: Municipiul Deva, CUI 4374393)
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.599 și 0254.218.030/Tasta 6 (Casierie), în timp după următorul program: luni – joi, între orele 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
Ați văzut-o? Tânără din comuna Sântămăria – Orlea, dată dispărută

O tânără, în vârstă de 18 ani, din comuna hunedoreană Sântămăria – Orlea, a fost dată dispărută. Polițiștii au fost sesizați vineri dimineață, de mama acesteia.
„Astăzi, în jurul orei 09:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Baru au fost sesizați de o femeie de 43 de ani, din comuna Sântămăria-Orlea, despre faptul în cursul nopții de 26/27 martie 2025, fiica sa, REFAN IASMINA DAIANA BRUNA, de 18 ani (foto), din comuna Sântămăria-Orlea, a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit. Tânăra prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1,68 m., aproximativ 90 de kilograme, păr negru, ochi căprui, fără semne particulare. La momentul plecării voluntare, este posibil să fi fost îmbrăcată cu o pereche de colanți de culoare neagră, tricou negru și o geacă neagră. Polițiștii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii tinerei, care a fost dată în urmărire națională”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla cea în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
Polițiștii rutieri hunedoreni, prezenți în trafic, și la acest sfârșit de săptămână. Acțiunile preventive, intensificate

Și în acest weekend, polițiștii rutieri hunedoreni vor intensifica acțiunile în trafic, prevenirea accidentelor rutiere grave, punând un accent deosebit pe combaterea indisciplinei pietonale, una dintre principalele cauze ale accidentelor în județ.
Conform statisticilor din 2024, nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni a condus la producerea a 11 accidente grave (mai puține cu două față de anul anterior), soldate cu trei persoane decedate și opt rănite grav. În acest context, polițiștii vor derula acțiuni de informare și control pentru a spori siguranța participanților la trafic.
„Și la acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri se vor afla în trafic pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave, indisciplina pietonală fiind a doua cauză generatoare de evenimente rutiere grave la nivelul județului Hunedoara. În această privință, le recomandăm pietonilor să circule prudent, să nu circule pe partea carosabilă, în special, după lăsarea întunericului, să traverseze strada doar pe trecerea de pietoni sau pe culoarea verde a semaforului electric, însă numai după ce s-au asigurat că și cel aflat la volan a observat intenția acestora de a traversa și le acordă prioritate de trecere”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Pentru a reduce riscul accidentelor, polițiștii le recomandă pietonilor:
• Traversarea străzii doar prin locuri permise, pe trecerile de pietoni sau la semafor, după asigurare;
• Evitarea traversării prin locuri nepermise sau printre autovehicule oprite;
• Respectarea semnalelor luminoase și indicațiilor polițiștilor rutieri;
• Atenție sporită la circulația vehiculelor, mai ales pe timp de noapte sau în condiții meteo nefavorabile;
• Evitarea folosirii telefonului mobil sau a căștilor audio în timpul traversării drumului.
Polițiștii rutieri îi îndeamnă pe toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație pentru a preveni tragediile și a contribui la siguranța rutieră.
Foto – video: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Schimbări majore în Programul „Rabla” 2025: Înscrierea se va face direct de către beneficiari
- Actualitatecu 3 zile in urma
Apariție neobișnuită pe cer – O spirală luminoasă, observată în mai multe zone din țară
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții, inclusiv în județul Hunedoara, într-un dosar de delapidare și spălare de bani. Prejudiciu de peste 66 milioane de lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi ai Liceului de Arte din Deva, premiați la un prestigios festival dedicat marelui compozitor J.S. Bach
- Actualitatecu 2 zile in urma
PNL își întărește prezența în Valea Jiului: Senatorul Călin Petru Marian promite sprijin activ pentru regiune
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții domiciliare efectuate de polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice, în cadrul unui dosar penal ce privește comiterea infracțiunii de evaziune fiscală
- Actualitatecu 2 zile in urma
Nereguli grave descoperite pe șantierele din Hunedoara: amenzi de peste 70.000 de lei și activitate sistată la Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Poliția Română, 203 ani de la înființare. Polițiștii hunedoreni și-au sărbătorit ziua în mijlocul copiilor