Connect with us
Data: 02/12/2024
.

Actualitate

Drumul spre Lelese, asfaltat în întregime

Publicat

pe

Comuna Lelese este așezată în partea de Sud-Vest a județului, la o distanță de aproximativ 45 de kilometri față de municipiul Deva. Este situată în ținutul pitoresc al pădurenilor, care cuprinde ramificațiile de Est ale Munților Poiana Ruscă, mărginit la Nord de Valea Mureșului, la Sud de Țara Hațegului, iar spre Est se oprește brusc în Valea Cernei, pe linia Nandru, Teliuc, Hunedoara.

Păstrarea tradițiilor

Comuna are în componență patru sate, respectiv Lelese, Cerișor, Runcu Mare și Sohodol, și aici trăiesc în jur de 400 de oameni. Ca în toate așezările din Pădurenime, așa cum, cu mândrie, își numesc localnicii zona în care trăiesc, tradițiile sunt păstrate la loc de cinste. Astfel, opt case tradiționale din satul aparținător Runcu Mare sunt cuprinse în programul „România atractivă”, care este finanțat cu fonduri europene, provenite din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar lucrările sunt în plină derulare. Am depus acest proiect pe componenta C 11 – Turism și Cultură din PNRR, pe secțiunea «Ruta satelor cu arhitectură tradițională». La nivel național au fost acceptate doar 16 proiecte, iar al nostru, care a fost al treilea ca punctaj general, a primit o finanțare prin PNRR de 480.000 de euro. Am fost incluși în ruta caselor tradiționale, ceea ce e o veste foarte bună pentru noi, deoarece ne dorim chiar mult de tot să dezvoltăm harta turistică locală. Avem atâtea obiective minunate în jurul nostru, unele încărcate de istorie, altele de frumusețe, dar și de tradiții și obiceiuri. Cu banii europeni obținuți din finanțare vom transforma Runcu Mare într-un sat turistic, iar opt case vor fi modernizate și adaptate cerințelor din domeniu, astfel încât să poată fi primiți turiști în aceste gospodării. Toți cei care ne vor vizita, vor avea astfel ocazia să vadă cum arată o vatră tradițională și se vor putea bucura în tihnă de frumusețea locurilor. Și, tot legat de tradiții, reamintesc, cu mare plăcere, de acțiunile la care participă, frecvent, Ansamblul „Leleșana”, cu care am fost prezenți, nu de mult, și la Festivalul „Drăgan Muntean” de la Poienița Voinii, un eveniment de suflet pentru toți pădurenii”, a spus Ciprian Gheorghe Achim, primarul reales al comunei Lelelese.

Fără probleme la școală

În această lună a debutat anul școlar și în comuna Lelese. „Avem școală primară în centrul de comună, unde copii din alte sate sunt aduși cu un microbuz de-al nostru. Școala este bine dotată și legată la tehnologia modernă. De multă vreme noi beneficiem de Internet prin fibră optică și, realativ de curând, avem și un releu de telefonie mobilă, așa că nu mai sunt probleme cu semnalul. De asemenea, avem asigurată deja sursa de încălzire pe timpul iernii la instituțiile publice, deci și la școală, iar sezonul rece nu ne va prinde nepregătiți. Totodată, pentru elevii mai mari asigurăm transportul gratuit la Hunedoara”, a precizat actualul și viitorul primar al comunei hunedorene Lelese, Ciprian Gheorghe Achim.

În curând se va circula pe o șosea nouă

Calitatea teransportului elevilor, dar și al celor care locuiesc în Lelese sau vizitează localitatea se va îmbunătăți în curând. „Într-o perioadă foarte scurtă va fi finalizată asfaltarea pe DJ 687 F, de la Govăjdia până la intrarea în comuna noastră. Reamintesc că pe raza comunei Lelese drumurile sunt, deja, asfaltate, prin proiecte pe care le-am câștigat noi, pe diverse surse de finanțare sau de la bugetul local. Este un proiect al Consiliului Județean Hunedoara, iar primul strat de asfalt a fost deja turnat. De asemenea, avem în dotare utilaje proprii cu care putem interveni la lucrări de întreținere a drumurilor, inclusiv de deszăpezire, când este cazul, toate aceste operațiuni făcându-le în regie proprie. În plus, ne pregătim deja de venirea iernii, având pe stoc materiale antiderapante și, dacă va fi cazul, acesta va fi completat”, a menționat primarul comunei hunedorene Lelese, Ciprian Gheorghe Achim.

Actualitate

Echipajele ISU Hunedoara: 124 de misiuni în 72 de ore, inclusiv stingerea a patru incendii

Publicat

pe

Redactat de

În ultimele trei zile, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” au desfășurat 124 de misiuni și intervenții, confirmând din nou angajamentul lor față de comunitatea hunedoreană.

98 de intervenții pentru ajutor medical de urgență

O mare parte dintre solicitări, 98 la număr, au vizat acordarea ajutorului medical de urgență. Detașamentele din Deva (20 de intervenții), Hunedoara (15 intervenții) și Orăștie (10 intervenții) au fost cele mai active în această perioadă.

Incendii gestionate fără victime

În același interval, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a patru incendii:

  • 29 noiembrie 2024: Detașamentul Petroșani a gestionat două situații în municipiu: un incendiu izbucnit la o mașină de spălat și altul la un coș de fum al unei locuințe.
  • 30 noiembrie 2024: Punctul de Lucru Băița a stins un incendiu care a cuprins un autoturism în localitatea Vălișoara.
  • 1 decembrie 2024: Pompierii Punctului de Lucru Bretea Română au acționat pe DN 66, lângă Hațeg, unde un autoturism în mișcare a luat foc.

Din fericire, în urma acestor incidente nu s-au înregistrat victime, pompierii reușind să limiteze pagubele materiale.

Alte misiuni importante

Echipajele ISU Hunedoara au intervenit și în alte situații:

  • Au oferit sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 13 cazuri.
  • Au deblocat trei uși de acces în locuințe.
  • Au desfășurat trei misiuni pentru protecția comunității și alte trei acțiuni de informare preventivă. Acestea au vizat întreținerea corectă a instalațiilor de încălzire, un aspect esențial în sezonul rece.

Pregătiți să intervină 24/7

Inspectoratul asigură că echipele sale sunt pregătite să răspundă oricărei situații de urgență, 24 de ore din 24. Prin profesionalismul și dedicarea lor, salvatorii hunedoreni rămân un sprijin esențial pentru comunitate.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

RAR lansează certificatul digital Auto-Pass pentru verificarea istoricului vehiculului

Publicat

pe

Redactat de

Registrul Auto Român a lansat, pe 1 decembrie, certificatul digital RAR Auto-Pass, disponibil exclusiv online pe site-ul www.rarom.ro. Documentul oferă informații esențiale despre istoricul unui vehicul, fără a fi necesară prezentarea acestuia la RAR. Solicitantul introduce numărul de identificare al vehiculului (VIN) și datele personale, iar, în caz de existență a informațiilor, va plăti 42 de lei pentru certificat. Dacă nu există date, va primi un certificat de negație gratuit. Certificatul este valabil 60 de zile și poate fi descărcat sau primit prin email după plată.

”Registrul Auto Român emite, începând din 1 decembrie, certificatul RAR Auto-Pass, un document digital care poate fi solicitat exclusiv online, accesând butonul de pe prima pagină a site-ului www.rarom.ro. Nu este nevoie de prezentarea autovehiculului la reprezentanța RAR! Certificatul RAR Auto-Pass este cea mai transparentă formă de informare a cumpărătorului care dorește să fie vigilent. Documentul vă spune detalii esențiale despre istoria vehiculului pe care urmează să-l achiziționați. Documentul poate fi eliberat atât vânzătorului cât și cumpărătorului, după ce vor fi introduse în aplicația digitală numărul de identificare al autovehiculului (VIN) și câteva date despre solicitant, necesare pentru emiterea facturii și a certificatului. În cazul în care despre un anumit VIN nu există nicio mențiune în bazele de date ale RAR, utilizatorul va primi gratuit un certificat de negație. În momentul în care sunt găsite date despre vehiculul în cauză, solicitantul va fi redirecționat către pagina de plată și, după confirmarea acesteia, va primi pe email certificatul. Totodată, documentul poate fi descărcat și direct din platforma digitală RAR Auto-Pass, imediat după efectuarea plății, dar și la orice moment ulterior, numai în perioada de valabilitate a certificatului (60 zile). Tariful pentru emiterea certificatului este de 42 de lei”, informează reprezentanții Registrului Auto Român.

„Vânzătorul care nu are nimic de ascuns și vrea să dea dovadă de bună credință are tot interesul să solicite acest document de la RAR pentru a vinde autovehiculul în condiții de transparență totală. Conceptul RAR Auto-Pass, document legiferat ulterior, a pornit de la cazurile de modificare a odometrului (valorii kilometrajului) care au luat amploare în ultimii ani, RAR încercând astfel să protejeze persoanele de bună credință care doresc să achiziționeze o mașină și să-i cunoască din start istoricul. În acest fel, manipularea odometrului va fi mult mai ușor de depistat. RAR Auto-Pass este un instrument prin care putem diminua sau limita acest fenomen de manipulare a unor date esențiale care pot face diferența la comercializarea unui autovehicul”, a transmis ing. Cristian Bucur, directorul tehnic al Registrului Auto Român.

Documentul care reprezintă garanția RAR, organism tehnic al statului, conține date autorizate importante despre istoricul vehiculului. Conform legii, responsabilitatea încărcării datelor despre intervențiile și reparațiile efectuate asupra unui vehicul aparține atelierelor autorizate în care s-au desfășurat respectivele operațiuni.

RAR Auto-Pass conține:

– succesiunea citirilor odometrului furnizate de stațiile ITP sau de reprezentanțele RAR la care s-a prezentat mașina;

Advertisement

– date privind intervențiile minore asupra vehiculului în atelierele autorizate (reparațiile ușoare);

– date referitoare la reparațiile efectuate în atelierele autorizate, ca urmare a unor accidente grave care au afectat sistemele de direcție, frânare, structura de rezistență a vehiculului sau elementele de siguranță pasivă;

– date legate de inspecțiile tehnice periodice și de campaniile de rechemare lansate de producătorul vehiculului.

Baza de date interogată pentru obținerea certificatului RAR Auto-Pass este într-o continuă dinamică și se populează cu informații, asta înseamnă că în timp vor fi disponibile din ce în ce mai multe detalii despre un vehicul, pe măsură ce acesta se prezintă la atelierele autorizate de reparații, la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR.

Într-o fază ulterioară de dezvoltare, RAR Auto-Pass va putea oferi informații și despre kilometrajul vehiculului înainte ca acesta să fi fost adus în România.

Advertisement

FOTO: FACEBOOK REGISTRUL AUTO ROMÂN OFICIAL

Citeste mai mult ...

Actualitate

Red Bull Oslea Hike & Ride revine în 2025: Competiția are loc pe 8 martie

Publicat

pe

Redactat de

Organizatorii competiției Red Bull Oslea Hike & Ride, una dintre cele mai așteptate evenimente montane din România, au anunțat oficial data ediției din 2025: 8 martie.

„Pentru că o veste bună e mereu la fel de binevenită ca zăpada din ultima perioadă, am revenit cu data oficială pentru Red Bull Oslea Hike & Ride 2025. Știți voi, save the date, colindați munții în siguranță, și revenim în perioada următoare cu informații legate de această ediție și de înscrieri!” au transmis organizatorii pe canalele oficiale de comunicare.

Evenimentul, care combină drumețiile montane cu adrenalina coborârilor pe schiuri sau snowboard, atrage anual pasionați ai sporturilor de iarnă din întreaga țară, dornici să își testeze limitele într-un peisaj spectaculos.

Red Bull Oslea Hike & Ride este renumit pentru atmosfera vibrantă și provocările inedite pe care le propune participanților. Organizatorii promit noi surprize pentru ediția din 2025, încurajând pasionații de munte să se pregătească pentru o experiență memorabilă.

Rămâneți conectați pentru detalii despre înscrieri și regulament, iar până atunci, savurați iarna în siguranță pe traseele montane!

FOTO: FACEBOOK Red Bull Oslea Hike & Ride Challenge

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate