Connect with us
Data: 10/04/2025
.

Actualitate

Mii de oameni au luat parte la comemorarea părintelui Arsenie Boca, la Mănăstirea Prislop

Publicat

pe

Câteva mii de oameni s-au aflat, marți, la Mănăstirea Prislop, de lângă Haţeg, pentru a participa la manifestarea religioasă organizată cu prilejul împlinirii a 34 de ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Arsenie Boca, supranumit „Sfântul Ardealului”.

Credincioşii au sosit în număr mare la Prislop. Oamenii au participat la slujba oficiată de preoţi în altarul din curtea mănăstirii. Apoi, s-au rugat la mormântul părintelui Arsenie Boca.

Sursa foto: Episcopia Devei și Hunedoarei

“La Mănăstirea Prislop a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, înconjurați de soborul de preoți și diaconi. La slujbă a fost prezent și Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul așezământului monahal. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu a vorbit în cuvântul de învățătură despre pietatea pe care poporul lui Dumnezeu o arată continuu, de 34 de ani, față de Părintele Arsenie Boca, și despre lucrările minunate și tainice pe care Dumnezeu le împlinește prin aleșii Săi, venind în ajutorul celor care poartă în lumea aceasta suferințe sufletești și trupești. După Sfânta Liturghie soborul slujitor a oficiat slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu, Preacuviosul Părinte Arsenie și cei ce odihnesc în cimitirul mănăstirii. Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a rostit un cuvânt în care a îndemnat credincioșii prezenți ca, în așteptarea trecerii în rândul sfinților a Preacuviosului Părinte Arsenie, să-i ceară ajutorul în rugăciuni, deoarece Părintele Arsenie își împlinește permanent lucrarea de mijlocire înaintea lui Dumnezeu. Preasfinția Sa a adresat și un cuvânt de mulțumire ierarhilor prezenți, soborului slujitor, oficialităților prezente, instituțiilor implicate în organizare, Maicii starețe, viețuitoarelor așezământului monahal și credincioșilor pelerini, veniți și astăzi, ca în fiecare an, în număr mare la Mănăstirea Prislop. Arhipăstorul hunedorean a hirotesit întru arhimandrit pe Părintele Chiril Mihalyi, oferindu-i și distincția „Ordinul Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop pentru clerici”, distincție acordată și Părintelui Nifon Boboia, ambii slujitori fiind duhovnici ai așezământului monahal. La final a fost oficiată o slujbă de pomenire la mormântul marelui duhovnic al Ortodoxiei româneşti, aflat în cimitirul mănăstirii, unde Părintele profesor Simion Todoran a evocat activitatea și câteva din învățăturile Părintelui Arsenie, supranumit de către credincioși „Sfântul Ardealului””, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei.

Pelerinajul de la Mănăstirea Prislop este unul dintre cele mai mari din ţară şi se organizează în fiecare an, în preajma zilei de 28 noiembrie, dată în care s-a stins din viaţă părintele Arsenie Boca.

Actualitate

Încă două blocuri din Hunedoara – în reabilitare, cu bani obținuți prin PNRR

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Încă două blocuri din municipiul Hunedoara vor fi eficientizate energetic, valoarea totală a investiției fiind de aproximativ patru milioane de euro, finanțare câștigată de administrația publică locală, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Reprezentanții Primăriei Hunedoara au informat că, zilele acestea, au început lucrările în cadrul proiectului de eficientizare energetică a blocului CM 3 de pe strada 22 decembrie. În acelaşi proiect este inclus şi blocul A 4-2 de pe Bulevardul Corvin, imobil în cazul căruia lucrările vor începe în viitorul apropiat.

Proiectul prevede întregul set de lucrări necesare eficientizării energetice, de la anvelopare termică, hidro şi termoizolare a acoperişului şi subsolului, până la schimbarea ascensoarelor cu unele noi. Pentru început, se lucrează la acoperişul blocului, iar după Sărbătorile Pascale se vor monta şi schelele necesare anvelopării termice.

Advertisement

„Am spus încă din primul meu mandat de primar că ne dorim să reabilităm cât mai multe blocuri şi putem face asta doar cu bani europeni şi, obligatoriu, cu implicarea asociaţiilor de proprietari. Acolo unde nu există asociaţii de proprietari, astfel de proiecte sunt imposibil de făcut. De asemenea, acolo unde proprietarii de apartamente nu au o opinie unitară, sau asociaţiile de proprietari nu întocmesc la timp acele câteva documente pe care le au de întocmit, este extrem de greu de implementat proiecte de acest fel. Noi facem tot ce putem pentru a sprijini fiecare asociaţie de locatari care îşi doreşte un astfel de proiect, însă trebuie precizat faptul că banii pentru reabilitări/eficientizări energetice de blocuri se acordă în funcţie de mai multe condiţii care trebuie îndeplinite obligatoriu, condiţii care nu sunt stabilite de Primărie, ci de finanţatorii respectivelor programe de finanţare. În plus, există şi o concurenţă între oraşe pentru a se obţine bani europeni pentru aceste proiecte, nu sunt „bani puşi de-o parte” pentru un oraş sau altul”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Sursa: Primăria Hunedoara

În prezent, în municipiul Hunedoara, sunt în plină desfăşurare lucrări de eficientizare energetică a 12 blocuri de locuinţe. Este vorba despre blocurile 93, 94, 96, 98, 99 şi 100 de pe Bulevardul Corvin, blocurile 130 şi 131 de pe strada George Enescu, blocurile B4 şi B5 de pe Bulevardul Mihai Viteazu şi blocurile 24 şi 35 de pe strada Trandafirilor.

Municipalitatea hunedoreană a anunțat că intenționează să mai depună, anul acesta, cereri de finanţare pentru încă 12 blocuri din oraş: CM 1, CM 2, CM 4 – de pe strada 22 Decembrie, A1 – de pe str. Mureşului, K6 de pe str. Runcului, blocul 11 – de pe str. Viorele, blocurile 89, 92 şi 129 – de pe str. George Enescu şi blocurile E3, E4 şi E5 de pe b-dul Dacia. O condiţie obligatorie este ca asociaţiile de proprietari să coopereze cu Primăria pentru a se putea obţine finanţările europene (nerambursabile) de care este nevoie.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Muzeul Trenulețelor “Valentin Banciu” din Hunedoara s-a redeschis, într-o nouă locație

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Muzeul Trenulețelor “Valentin Banciu”, din municipiul Hunedoara, și-a redeschis porțile, într-un spațiu nou, mult mai generos și mai aproape de Castelul Corvinilor. Acesta poate fi vizitat în clădirea din zona Mendi, cum se spunea până nu demult, situată la intersecţia străzii Maior Stângă şi Bulevardul Elisabeta Mărgineanu, din centrul istoric al municipiului de pe Cerna.

“Noul spaţiu este mult mai generos decât cel precedent şi permite amplasarea mai multor exponate şi diorame. Pe lângă dioramele deja consacrate, de un realism uimitor, muzeul are două machete noi: o reprezentare miniaturală a lacului Cinciş, respectiv o transpunere în miniatură a unor linii de mocăniţă. În plus, prin reamplasarea în noul spaţiu, muzeul poate expune acum aproximativ 40 la sută din colecţia de trenuleţe şi maşinuţe celui care îi dă numele – fostul pilot de raliuri hunedorean Valentin Banciu (în vechea locaţie, din cauza spaţiului mai restrâns, se putea expune doar o zecime din colecţie)”, a informat Primăria Hunedoara.

Și mai spectaculos

Advertisement

Reprezentanţii muzeului au anunțat că noua variantă a obiectivului turistic nu se va limita la actuala confirguraţie, ci va continua să se extindă în acelaşi imobil, iar noile surprize pentru pasionaţii de modelism şi pentru turişti vor fi anunţate la momentul la care vor fi disponibile pentru vizitare.

Muzeul Trenulețelor “Valentin Banciu” este una dintre principalele atracții turistice din municipiul Hunedoara. Obiectivul turistic găzduiește piese din impresionanta colecţie a regretatului pilot de raliuri hunedorean Valentin Banciu, decedat în 2018, la vârsta de 54 de ani. Vizitatorii expoziției inedite au posibilitatea să admire o lume în miniatură, foarte spectaculoasă şi plină de culoare, în care piesele de rezistență sunt trenulețele.

Foto: Primăria Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Weekend plin pentru microbiști

Publicat

pe

Redactat de

Și acest sfârșit de săptămână vine cu o ofertă bogată pentru iubitorii fotbalului din județul Hunedoara. Aceștia vor putea urmări, din tribune sau online, meciuri din patru divizii în care sunt implicate echipe hunedorene.

Corvinul, pe Youtube

Astfel, divizionara secundă Corvinul Hunedoara va juca sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 11:00, în deplasare, la Unirea Ungheni. Meciul, care contează pentru etapa a III-a a seriei A din play-out-ul Ligii 2 de fotbal, va putea fi urmărit, live, pe canalul de Youtube al celor de la Corvinul. Înaintea acestui meci, Corvinul este pe primul loc, cu 32 de puncte și nu mai are grija, matematică, a retrogradării, deși a jucat doar unul din cele șase meciuri din play-out, iar mureșenii sunt pe trei, cu 29 de puncte din două jocuri. În play-out se joacă un singur tur, fiecare echipă având trei meciuri acasă și tot atâtea în deplasare, iar în câte o etapă stă, formațiile intrând în această fază a competiției cu punctele din sezonul regular. Retrogradează ultima clasată, iar penultima va juca un baraj cu ocupanta poziției similare din seria B. Între Corvinul și Ungheni se află FCU Craiova, cu 30 de puncte din două meciuri, iar de la locul al patrulea în jos sunt, în ordine, Metalul Buzău (26p, 2 j), FC Bihor (22p, 1 j), CSM Focșani (17p, 2j) și CS Dumbrăvița (15p, 2j). Etapa mai programează meciurile FC Bihor – CSC Dumbrăvița și Metalul Buzău – CSM Focșani, ambele fiind programate tot sâmbătă, 12 aprilie, de la aceeași oră 11:00, iar FCU Craiova va sta.

Deplasare importantă pentru Minerul Lupeni

Poate cel mai important meci al acestui weekend este acela pe care îl va susține Minerul Lupeni în etapa a IV-a a play-off-ului din seria 9 a Ligii 3. Trupa din Vale va juca vineri, 11 aprilie, de la ora 17:00, în deplasare, la Progresul Pecica, în aceeași zi și de la aceeași oră fiind programat și celălalt meci al rundei, CSC Ghiroda – Politehnica Timișoara. Înaintea acestei runde cei de la Lupeni sunt pe doi, cu 38 de puncte, după Timișoara, care 41, și înaintea celor de la Ghiroda (35) și Pecica (31). În play-off se joacă tur – retur – tur, rezultând nouă etape, primele două clasate la sfârșitul sezonului regular, Timișoara și Lupeniul, urmând a juca cinci meciuri acasă și patru în deplasare, iar Giarmata și Pecica patru acasă și cinci în deplasare. Și aici echipele au intrat cu zestrea de puncte din sezonul regular, iar la finele play-off-ului primele două clasate vor juca, încrucișat, în dublă manșă, cu pozițiile similare din seria 10 în semifinalele barajului de promovare în Liga 2. Câștigătoarele acestora vor juca, tot în dublă manșă, finala barajului, iar învingătoarea va promova în eșalonul superior.

Advertisement

Jiul joacă acasă

Tot în Liga 3, dar în play-out-ul seriei 8, Jiul Petroșani va juca, acasă, cu Gilortul Târgu Cărbunești. Acest meci care contează pentru etapa a IV-a este programat pentru sâmbătă, 12 aprilie, cu începere de la ora 17:00. În play-out, în seria Jiului, datorită retragerii celor de la Sparta Horezu la finele sezonului regular, sunt doar cinci echipe. Acestea, rămase cu punctele din sezonul regular, joacă tur – retur, fiecare cu fiecare, rezultând zece etape. Fiecare echipă are patru meciuri pe teren propriu și tot atâtea afară, iar în două runde va sta. La finele play-out-ului, locul 5 va cădea direct în Liga 4. De asemenea, datorită modificării sistemului competițional din sezonul viitor, și cinci dintre cele zece ocupante ale locurilor 4 din fiecare serie vor retrograda. Înaintea rundei a patra, Jiul este pe poziția secundă, cu 27 de puncte, după Vulturii Fărcășești, cu 29, ambele echipe având două meciuri disputate. Urmează Aro Câmpulung (22p, 3 j), Viitorul Dăești (21p, 2 j) și Gilortul Târgu Cărbunești (18p, 3j). Runda mai programează meciul Vulturii Fărcășești – Viitorul Dăești, care se dispută vineri, 11 aprilie, de la ora 17:00, iar Aro Câmpulung stă.

Orăștie – Simeria, meci de care pe care

În acest weekend se joacă și meciurile etapei a XXI-a, penultima a sezonului regular din Liga 4, care este programată pentru sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 11:00. La finele sezonului regular primele patru clasate merg în Final four, iar câștigătoare acestui turneu tur-retrur va reprezenta județul Hunedoara în barajul de promovare pentru Liga 2, unde va întâlni campioana Mehedințiului. Primele două clasate, Unirea DMO și Gloria Geoagiu, ambele cu 52 de puncte, sunt deja calificate în Final Four, iar echipa de pe trei, Aurul Brad, mai are nevoie de un punct în ultimele două etape pentru a ajunge aici. Alte trei echipe sunt în luptă pentru un loc disponibil, acestea fiind Dacia Orăștie (36), Retezatul Hațeg (35) și CFR Simeria (36), în vreme ce următoarele clasate, respectiv CSM Vulcan (30), Inter Petrila (24), Șoimul Băița (18), Victoria Călan (14), CSM Deva (12) și Minerul Uricani (0) sunt ieșite din calcule. În aceste condiții, meciul dintre Dacia Orăștie și CFR Simeria este unul de care pe care, ținându-se cont și de faptul că Retezatul Hațeg are o deplasare relativ mai ușoară, la CSM Deva. Primele două clasate nu ar trebui să își facă probleme, Unirea DMO urmând a juca acasă cu Minerul Uricani, iar Gloria Geoagiu, Aurul Brad își poate asigura prezența în Final Four după meciul de pe teren propriu cu Inter Petrila, iar CSM Vulcan – Șoimul Băița pare a fi o partidă echilibrată, dar fără miză. Locurile 5-12 vor juca un play-out într-un singur tur, iar ultima clasată ar putea retrograda.

Derby în Liga 5

Advertisement

Weekend-ul fotbalistic se încheie duminică, de la ora 11:00, când sunt programate meciurile etapei a XIII-a din Liga 5. În acest campionat se joacă tur-retur-tur, cu 21 de etape, iar câștigătoarea poate promova în Liga 4. În prezent în ierarhie conduce Unirea II DMO, cu 34 de puncte, urmată de Real Sântandrei, cu 31, iar podiumul este completat de Unirea General Berthelot (18). În continuare se situează Zarandu Crișcior (16), Măgura Pui (13), Ponorul Vața (11), ACS Certej (9, echipă retrasă din campionat și care va pierde toate meciurile cu 0-3) și Narcisa Sălaș (5). În atare condiții, capul de afiș al rundei va fi meciul de la Ciula Mare dintre primele două clasate, Unirea II DMO și Real Sântandrei, iar Zarandu Crișcior va câștiga cu 3-0 meciul considerat acasă cu ACS Certej. Etapa mai programează un derby al orgoliilor locale din Țara Hațegului, dintre Unirea General Berthelot și Narcisa Sălaș și un meci ce se anunță a fi echilibrat, cel dintre Ponorul Vața și Măgura Pui.

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate