Connect with us
Data: 10/02/2025
.

Actualitate

Mircia Muntean – deputat cu patru terenuri şi două locuinţe

Publicat

pe

Avere de proaspăt parlamentar

Deşi nu mai este primar al Devei din luna iunie a lui 2012, Mircia Muntean (foto mic) pare să nu fi pierdut nimic la capitolul „avere”. Ajuns deputat PDL după alegerile parlamentare din decembrie anul trecut, Muntean şi-a făcut publice proprietăţile de tot felul, aşa cum prevede legea.

hartii-declaratii-hdPotrivit declaraţíei de avere postată pe site-ul Camerei Deputaţilor, fostul primar al Devei nu stă rău nici în ceea ce priveşte proprietăţile imobiliare, al autoturismelor, dar nici al depozitelor sau creditelor bancare.

Suprafeţe de teren în Parâng şi Săcărâmb

Rubrica referitoare la terenurile deţinute de Mircia Muntean, împreună cu familia sa, din cadrul declaraţiei de avere este „doldora” de proprietăţi. Astfel, conform documentului oficial, deputatul PDL împreună cu soţia sa, Livia, deţine un teren de 1.724 metri pătraţi în intravilanul localităţii Sântuhalm dobândit în anul 1999. De asemenea, din 2001, cei doi mai sunt proprietarii unei suprafeţe de 11.153 metri păstraţi în extravilanul localităţii Săcărâmb şi a uneia de 300 metri pătraţi în Parâng, ultimul fiind achiziţionat în 2012. Pasiunea fostului primar al Devei pentru terenuri a fost satisfăcută cel mai recent în 2012, an în care Mircia şi Livia Muntean au deveni proprietarii a 19 hectare în extravilanul satului Peştişu Mare.

În ceea ce priveşte proprietăţile imobiliare, deputatul Mircia Muntean se poate lăuda că deţine, împreună cu soţia sa, Livia, două apartamente în municipiul Deva. Unul dintre acestea a fost achiziţionat în 1998, printr-un schimb imobiliar, iar cel de-al doilea a intrat în dotarea familiei în 2006, fiind cumpărat.

Advertisement

MirciaÎn plus, când nu stă acasă, Mircia Muntean şi familia sa se plimbă cu două autoturisme, un Opel din 2008 şi un VW Passat din 2004, ambele cumpărate.

Conturi pline, dar şi datorii la bancă

Pe de altă parte, deputatul PDL nu deţine bijuterii din metale preţioase, obiecte de artă, colecţii numismatice sau alte bunuri care fac parte din patrimoniul naţional sau a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro. În schimb. Mircia Muntean preferă să-şi ţină economiile în bancă în loc să le cheltuie, dovadă fiind cele două depozite de 36.477 de euro şi, respectiv 25.177 de lei, sume despre care deputatul susţine în declaraţia de avere că sunt „moştenite”, provenind, probabil, din vânzarea unor terenuri în judeţele Mureş şi Hunedoara.

În ceea ce priveşte datoriile pe care le are proaspătul parlamentar PDL de Hunedoara, acestea sunt de 139.000 de lei, reprezentând un credit bancar contractat în 2006 cu scadenţa în 2025. Acestuia i se mai adaugă un card de credit în valoare de 30.000 de euro, dar şi un împrumut pe un card de salariu în cuantum de 18.000 de lei.

Potrivit declaraţiei de avere, în anul fiscal 2012, Mircia Muntean, împreună cu soţia sa au avut venituri din salarii de circa 50.000 de lei, din indemnizaţia de primar şi, respectiv dintr-o funcţie de director de firmă. Acestei sume i se mai adaugă încă 504 lei, alocaţia lui Rareş, fiul minor al lui Mircia Muntean şi încă 14.400 de lei, bani provenind din închirierea a două apartamente în Deva.

Referitor de declaraţia de interese, deputatul Mircia Muntean a completat o singură rubrică a acesteia, cea în care îşi face publice cele 2.275 de acţiuni deţinute la Banca Română de Dezvoltare (BRD).

Advertisement

Actualitate

Klaus Iohannis demisionează din funcția de președinte al României

Publicat

pe

Redactat de

Klaus Iohannis a anunțat, luni, 10 februarie, că demisionează din funcția de președinte al României. 

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a menționat că va pleca din funcție miercuri, 12 februarie.

„Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui. Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată – repet, niciodată – n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern. În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii. Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a declarat Klaus Iohannis, în conferința de presă susținută, astăzi, la Palatul Cotroceni.

Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul

Advertisement

Conform Constituției României, „dacă funcția de președinte devine vacantă ori dacă președintele este suspendat din funcție sau dacă se află în imposibilitatea temporară de a-și exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputaților”.

Prin urmare, președintele Senatului, Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul țării, până la alegerile prezidențiale programate în luna mai.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedorenele din Liga 3 își continuă seria amicalelor

Publicat

pe

Redactat de

Cele două echipe hunedorene din liga 3 de fotbal își continuă seria meciurilor de pregătire. Jiul Petroșani a evoluat zilele trecute, iar Minerul Lupeni va fi pe gazon marți, 11 februarie.

Jiul, egal la Ghiroda

A cincea clasată din seria 8 din Liga 3, Jiul Petroșani, a jucat un meci amical pe terenul colegei de eșalon CSC Ghiroda. Jocul disputat pe terenul celei de-a doua clasate din seria 9 s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, petroșănenii conducând cu 1-0 și 2-1, golurile celor de la Jiul fiind marcate de Gogescu. Echipa din Petroșani a început în formula Turiță – Geană, Dobre, Dunca, Hondorocu – Pruteanu, Sandu, Jinca, Petre – Velici, Gogescu, iar pe parcurs au mai intrat Mureșan – Vreja, Petruț, Giurică, Toma, Sajin, Fulga și Buțurcă. Până la jocul cu cei de CSC Ghiroda, băieții de la Jiul au mai disputat trei meciuri de pregătire. Astfel, petroșănenii au învins, cu 3-1, acasă, pe CSM Târgu Jiu, din Liga 4 Gorj și au pierdut, cu 0-1, pe teren propriu, de la vecinii și rivalii de la Minerul Lupeni, și cu același scor deplasarea de la CSU Alba Iulia, locul 3 în seria 7 din Liga 3. Dacă nu apar modificări de ultim moment, următorul meci de pregătire al celor de la Jiul va avea loc sâmbătă, 15 februarie, la Petroșani, cu Unirea DMO, liderul din Liga 4 Hunedoara.

Minerul joacă cu FCU Craiova

 

Advertisement

Și Minerul Lupeni, a cincea clasată în seria 9, va juca al patrulea meci de pregătire al anului. După ce au învins cu 4-0 pe Minerul Motru, din Liga 4 Gorji și cu 1-0 pe conjudețeana Jiul Petroșani și au pierdut, cu 4-2, de la Vulturii Fărcășești, locul 4 din seria 8, toate meciurile fiind jucate pe terenul adversarelor, cei de la Lupeni vor întâlni divizionara secundă FCU Craiova. Meciul va avea loc marți, 11 februarie, de la ora 13:00, la Craiova, la baza sportivă FCU Footbal Park “Tărâmul Leilorpe trenul 3 „Costică Ștefănescu”. În cazul în care nu vor apărea schimbări de ultimă oră, următorul meci de pregătire al celor de la Minerul Lupeni va fi tot în deplasare, joi, 13 februarie, pe terenul celor de la Unirea DMO. Reamintim că atât Minerul, cât și Jiul, au șanse reale de a ajunge în play-off-ul Ligii 3, acolo unde se califică primele patru clasate de la finele sezonului regular.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Weekend de foc pentru pompierii hunedoreni

Publicat

pe

Redactat de

În weekend-ul care a trecut,  pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara au participat la 183 de misiuni și intervenții.

Echipajele SMURD au intervenit la 119 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, cu o medie de 40 de misiuni/zi, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 11 situații care au necesitat aceste intervenții.

În aceste 3 zile, pompierii militari de la toate subunitățile de intervenție ale ISU Hunedoara au acționat pentru stingerea a 30 de incendii de vegetație uscată, produse în mai multe localități ale județului.

Flăcările au afectat, în total, câteva zeci de hectare de teren, iar cauza probabilă a declanșării incendiilor, în toate cazurile, a fost focul deschis în spații deschise.

Incendiile în urma cărora au ars suprafețe mari de teren s-au înregistrat în localitățile Techereu, comuna Balșa, unde au fost afectate aproximativ 50 de hectare de teren, dar și în orașul Aninoasa. Aici, flăcările au ars vegetația uscată de pe aproximativ 20 de hectare de teren.  Din totalul de 30 de acțiuni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în patru situații de urgență în localitatea Cozia, comuna Cârjiți, pentru a stinge flăcările care au izbucnit atât pe terenuri folosite ca pășune, cât și la lizieră și litieră de pădure, pe o suprafață totală de 29 de hectare.

Pompierii hunedoreni fac apel la cetățeni să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor. Conform prevederilor legale în vigoare, este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.

Advertisement

În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor.

În cele 3 zile, pompierii ISU Hunedoara au desfășurat și 12 misiuni de recunoaștere în teren, iar 11 misiuni au fost efectuate în sprijinul comunității.

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Citeste mai mult ...

Actualitate