Connect with us
Data: 27/11/2024
.

Actualitate

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva la Festivalul DEVAră 2023!

Publicat

pe

Organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva, Festivalul DEVară 2023 se va desfășura în perioada 3-6 august. Ediția de anul acesta, cea de a treia, cuprinde prezentări de filme istorice, documentare și artistice, dezbateri și prelegeri cu invitați speciali, expoziții, prezentări de carte, concerte, spectacol de muzică și poezie.

Debutul manifestărilor, la Sala Șemineului

Muzeul Civilizației Dacice și Romane are plăcerea de a găzdui, în Sala Șemineului o parte din aceste evenimente, care vor avea loc în fiecare zi a manifestărilor. Astfel, pe 3 august, cu începere de la ora 16.00, Festivalul DEVară 2023 va debuta, în Sala Șemineului din Palatul Magna Curia cu spectacolul de muzică și poezie “Păsări călătoare”, care îi va avea ca protagoniști pe Maia Morgenstern, Paul Ballo, Corina Băjenaru (Ecoul), Amanda Aprotosoaiei (voce), Mihail Pintenaru (clarinet) și Mihai Murariu (Pian). Apoi, de la ora 17.30, va avea loc dezbaterea „Petru Groza, de la domn la tovarăș”, moderată de Adrian Cioroianu și Nicolae Pepene.

Dezbateri, prelegeri, prezentări de carte și proiecții de filme

Pe 4 august, Muzeul Civilizației Dacice și Romane va găzdui, în aceeași Sală a Șemineului de la Palatul Magna Curia, începând cu ora 16.00, dezbaterea „Iuliu Maniu, un om al Cetății”, cu Cristiana Pușcaș, Ion Andrei Gherasim și preotul Cristian Borz, iar de la ora 17.30 va avea loc proiecția specială a filmului „Remember Iuliu Maniu – 1986”, regizat de Ana Maria Borz. În data de 5 august activitățile de la muzeul devean încep la ora 15.00, cu prelegerea „Cetăți cu stăpânii pierduți”, susținută de Adrian Andrei Rusu, care, în cadrul aceluiași eveniment, își va prezenta cartea intitulată „Castelul și spada. Cultura Materială a elitelor din Transilvania în Evul Mediu târziu”. În continuare, de la ora 17.00, va avea loc o nouă proiecție specială de film, de această dată fiind vorba despre documentarul „Cazul Gheorghe Ursu”, în regia lui Șerban Georgescu.

Intrare liberă

Pe 6 august, în ultima zi a Festivalului DEVară 2023, Sala Șemineului va găzdui, începând cu ora 16.00, sub genericul „Valorificarea inteligentă a patrimoniului istoric”, două evenimente. Este vorba despre „Prelegere la feminin! Semne, chipuri și iubiri romane de la Marginea Imperiului”, cu Mihaela Simion, de la Muzeul Național de Istorie al României, și dezbaterea „Cronică de expoziție la Madrid: Tezaure arheologice din România. Rădăcinile dacice și romane”, moderată de Radu Oltean. Ultimul eveniment din cadrul festivalului ce va fi găzduit de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva va fi proiecția filmului documentar francez „Moștenirea comandantului Massoud”, regizat de Nicolas Jallot, care va începe la ora 17.30. Este important de menționat faptul că intrarea publicului la evenimentele organizate în cadrul Festivalului DEVară 2023 este liberă, reprezentanții Muzeului așteptînd, cu darg, un număr cât mai mare de vizitatori la manifestările pe care le vor găzdui.

Prezenți și la DacFest

Evenimentele mai sus prezentate vin în continuarea unei alte acțiuni importante la care au participat specialiștii din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva. Aceștia au fost prezenți, recent, la Festivalul DacFest „Sub semnul lupului”. Muzeografii deveni au fost prezenți la cea de-a XXIII-a ediție a DacFest cu un stand unde participanții la eveniment au putut găsi diverse materiale grafice, cărți, suveniruri și unde puteți afla informații despre artefactele din perioada Regatului Dac, aflate în expozițiile prestigioasei instituții din municipiul de reședință al județului Hunedoara.

Actualitate

La Lelese se muncește cu folos

Publicat

pe

Redactat de

Comuna Lelese este așezată în partea de Sud-Vest a județului, la o distanță de aproximativ 45 de kilometri față de municipiul Deva. Este situată în ținutul pitoresc al pădurenilor, care cuprinde ramificațiile de Est ale Munților Poiana Ruscă, mărginit la Nord de Valea Mureșului, la Sud de Țara Hațegului, iar spre Est se oprește brusc în Valea Cernei, pe linia Nandru, Teliuc, Hunedoara.

Au depus jurământul

Și la Lelese noii aleși locali au depus jurământul, în comuna din Pădurenime administrația fiind reconfirmată în funcție, în frunte cu Ciprian Gheorghe Achim, care a începutul cel de-al șaptelea său mandat din fruntea acestei așezări rurale. “Au fost mandate în care, cu siguranță, nu am putut realiza tot ceea ce ne-am propus, dar au fost și foarte multe reușite. Ca de obicei, nu mă hazardez în promisiuni, însă, cu siguranță, comuna Lelese se va dezvolta și în continuare. Și, chiar dacă am acumulat multă experiență în funcția de primar, îmi doresc noi provocări. Astfel, îmi propun, pentru următorii patru ani, accesarea de noi fonduri nerambursabile, guvernamentale și europene, pentru finalizarea investițiilor aflate în derulare, modernizări și realizări de noi obiective, la care se adaugă și o promisiune de suflet, cea legată de păstrarea școlii gimnaziale în centrul de comună. Mulțumesc tuturor pentru sprijin și îi asigur pe concetățenii mei că împreună vom construi un viitor mai bun pentru toți, a declarat Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei hunedorene Lelese.

Pregătiri de iarnă

Comuna are în componență patru sate, respectiv Lelese, Cerișor, Runcu Mare și Sohodol. Multe dintre locuințe, în care trăiesc mai puțin de 400 de oameni, sunt destul de răsfirate, iar în unele zone, în special pe timpul iernii, accesul era destul de dificil. Acum însă, chiar dacă în zonă iarna vine mai repede decât în alte părți, accesul spre gospodării este unul mult nmai bun, datorită reabilitării drumurilor, dar și a utilajelor specifice pe care le are în dotare Primăria comunei Lelese. În cazul în care vor fi ninsori, aceste utilaje vor interveni pe toate drumurile din comună, acestea însumând aproape 100 de kilometri, mai exact 97. Zilele trecute au fost ceva fulgi de nea, dar reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Lelese nu se tem de venirea iernii. „Suntem pregătiți pentru orice, având în stoc atât material antiderapant, cât și sare și nisip. De asemenea, avem în dotare un buldoexcavator pe care îl folosim la încărcat, tractor cu lamă în partea din spate, un multifuncțional specializat în deszăpezire, cu lamă în față și cu accesoriu pentru împrăștiat material, și mai e pe un tractor o sărăriță pentru împrăștiat, pe care o folosim pe ulițele înguste, acolo unde nu putem interveni cu multifunționalul. Aceste utilaje au fost achiziționate pe fonduri europene nerambursabile, iar lucrările de deszăpezire le facem în regie proprie. Datorită acestor dotări nu suntem nevoiți să apelăm la firme specializate în deszăpezire, ceea ce înseamnă o economie extrem de importantă la bugetul local, care este unul destul de redus”, a spus Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei hunedorene Lelese.

Un nou proiect

Pe lângă aceste aspecte de sezon, administrația din Lelese continuă și procesul de modernizare a comunei, în acest sens depunând un nou proiect. „Am depus un proiect la Administrația Fondului de Mediu, pe Programul Iluminat Public 2024, care are o valoare de 500.000 de lei. Prin acest proiect ne propunem să modernizăm rețeaua de iluminat public din comună. Tehnologia a avansat și noi dorim să ținem pasul cu ea. Este un sistem modern, cu reglaj individualizat, cel actual fiind pe automat, proiectul prevăzând înlocuirea elementelor actuale, care au un consum riddicat de energie electrică, cu corpuri de iluminat cu surse LED, precum și completarea și extinderea rețelei existente. În plus, acest sistem aduce reduceri majore la costuri, facturile urmând a fi cu 30-40% mai mici”, a precizat Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei hunedorene Lelese.

Citeste mai mult ...

Actualitate

România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal

Publicat

pe

Redactat de

Odată cu încheierea meciurilor din faza grupelor a ediției 2024 – 2025 din UEFA Nations League, au fost stabilite urnele valorice pentru tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal. Întrecerea fotbalistică supremă se va desfășura în vara lui 2026 în SUA, Mexic și Canada.

16 locuri disponibile pentru Europa

La competiția de peste Ocean vor participa, în premieră, 48 de echipe, 16 locuri fiind alocate Europei. În preliminariile europene vor fi 12 grupe, șase dintre acestra urmând să fie compuse din patru echipe, iar celelalte șase vor avea câte cinci formații fiecare. România, pregătită de fostul antrenor al Corvinului, Mircea Lucescu, și care a totalizat maxim de puncte într-una dintre grupele celei de-a treia divizii din UEFA Nations League, rezultat care a dus la promovarea directă în eșalonul superior, este în cea de-a doua urnă valorică. În aceeași urnă valorică se mai află Ucraina, Turcia, Suedia, Țara Galilor, Polonia, Ungaria, Serbia și Grecia, toate clasate înaintea României în clasamentul FIFA, precum și Slovacia, Norvegia și Cehia, poziționate în urma selecționatei tricolore în aceeași ierarhie, aceste echipe neputând juca între ele. În prima urnă valorică sunt, în ordine, Franța, Spania, Anglia, Portugalia, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Croația, Elveția, Danemarca și Austria, în cea de-a treia Scoția, Slovenia, Irlanda, Albania, Finlanda, Georgia, Macedonia de Nord, Islanda, Irlanda de Nord, Bosnia, Muntenegru și Israel, în a patra Bulgaria, Luxemburg, Belarus, Armenia, Kosovo, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Letonia, Feroe și Lituania, iar în ultima Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein și San Marino. La turneul final se vor califica câștigătoarele celor 12 grupe, celelalte patru locuri disponibile urmând a fi ocupate după un play-off.

Situația din Nations League

În acest play-off merg echipele clasate pe locurile secunde în preliminarii plus cele mai bune patru câștigătoare de grupe din Nations League, care nu se regăsesc în situațiile mai sus menționate. Deci vor fi 16 echipe împărțite în patru grupe de patru echipe, care vor juca în sistem eliminatoriu, cu semifinale și finale, în martie 2026, câștigătoarele urmând a obține calificarea. Cum sunt șanse destul de reduse ca învingătoarele din diviziile superioare ale Nations League, respectiv Spania, Germania, Portugalia și Franța, din primul eșalon, la care se mai adaugă și Anglia, din cel de-al doilea să rateze una dintre primele două poziții în grupe, România are șanse mari să evolueze în play-off dacă nu reușește o clasificare bună. Înaintea României, din Divizia B, sunt Norvegia, Țara Galilor și Cehia, iar celelalte câștigătoare de grupe din eșalonul României sunt Suedia, Macedonia de Nord și Irlanda de Nord.

Advertisement

Tragere la sorți alambicată

Procedura tragerea la sorți pentru preliminarii este una destul de alambicată, fiind legată tot de rezultatele din UEFA Nations League și de play-off-urile acestei competiții. Astfel, e foarte posibil ca pe 13 decembrie, când se va efectua tragerea la sorți, România să nu cunoască numele adversarei din prima urnă valorică, dacă nu îi va ieși în cale Anglia, Elveția, Belgia sau Austria. Și asta pentru că opt dintre posibilelele adversare, locurile 1 și 2 în grupele Nations League, vor juca în sferturile de finală ale competiției, împerecherea fiind Olanda – Spania, Croația – Franța, Danemarca – Portugalia și Italia – Germania. De asemenea, alte două echipe, Belgia și Austria, vor juca în barajul de menținere/promovare în Divizia A, prima urmând a întâlni Ucraina și cea de-a doua Serbia, celelalte meciuri ale acestei faze fiind Turcia – Ungaria și Grecia – Scoția. Practic, capul de serie din grupa României poate fi un un pierzător din play-off-urile în care sunt implicate cele opt echipe implicate în semifinale.

În grupă de cinci echipele

Este cert că România va juca într-o grupă de cinci echipe, întrucât preliminariile vor începe în luna martie a anului viitor, când se joacă și play-off-urile din Nations League. UEFA va dirija în așa fel tragerea la sorți încât echipele din play-off să fie repartizate, cu prioritate, în grupe de patru. Dacă în grupa României vor fi Austria și Belgia, acestea nu vor juca în primele două etape. Implicit, într-o grupă de cinci nu poate fi mai mult decât o singură echipă implicată în play-off. Pe de altă parte, în baza celor mai sus enunțate, România, într-o proporție covârșitoare, nu va putea întâlni, din urna a treia, Scoția, mai sus menționată, dar și Slovenia, Irlanda, Georgia și Irlanda, iar din cea de-a patra Bulgaria, Kosovo și Armenia. Aceste echipe vor juca în play-off-ul de menținere/promovare în Divizia A, programul fiind Kosovo – Islanda, Bulgaria – Irlanda, Armenia – Georgia și Slovacia – Slovenia. Celelalte ferestre de disputare a meciurilor sunt iunie, când se va decide și câștigoarea Nations League și se vor juca meciuri dor din grupe de cinci, septembrie, octombrie și noiembrie 2025, când se va juca în toate grupele.

 

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

L-ați văzut! Un bărbat de 38 de ani, din Aninoasa, dat dispărut

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Aninoasa, a fost dat dispărut. Polițiștii au fost sesizați de mama acestuia. Femeia le-a relatat oamenilor legii că nu a mai putut lua legătura cu fiul ei din luna august a acestui an.

“Poliția Orașului Aninoasa a fost sesizată, la data de 26 noiembrie, orele 13:10, de o femeie de 66 de ani, cu privire la faptul că nu a mai luat legătura cu fiul său, Cobzac Constantin -Petru (foto), din luna august a acestui an. Din primele verificări, bărbatul de 38 de ani ar fi plecat de acasă, în urmă cu patru ani, să lucreze în construcții, păstrând telefonic legătura cu mama sa. Din luna august a acestui an, nu i-ar mai fi răspuns însă la apelurile telefonice. În cadrul ultimelor convorbiri, bărbatul i-ar fi transmis mamei sale că lucrează la o fermă de animale din județul Ilfov. Polițiștii desfășoară în continuare activități de verificare și cercetare pentru depistarea acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente

Bărbatul dat dispărut are o înălțime de 1,60 m, aproximativ 60 kg, ochi căprui, față rotundă, bărbie rotundă, buze subțiri.

Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea bărbatului dispărut, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate