Connect with us
Data: 16/01/2025
.

Actualitate

Noi investiții la spitalul din Deva. Valoarea proiectelor depășește 3 milioane de lei

Publicat

pe

Mai multe secții ale Spitalului Județean de Urgență Hunedoara – Deva, care își derulează activitatea în alte clădiri decât cea a unității medicale, vor putea beneficia de o a doua sursă de alimentare cu apă de consum. Conducerea unității medicale a solicitat sprijin, în acest sens, administrației județene, care va decide, vineri, dacă aprobă finanțarea acestui proiect a cărui valoare este de peste 400 de mii de lei. Mai mult, tot vineri, va fi supus la vot un alt proiect, a cărui valoare depășește două milioane de lei, prin care un bloc din incita spitalului va fi transformat în spații administrative, dar și apartamente pentru medicii rezidenți. Și Medicina Nucleară și va fi mutată într-un corp de clădire nou.

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara va dezbate, vineri, proiectul de hotărâre privind aprobarea notei conceptuale și a temei de proiectare pentru „asigurarea rezervei de apă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva”. Inițiativa conducerii SJU Deva a fost înaintată administrației județene întrucât Secția de Pediatrie, Secția de Pneumologie, Secția de Recuperare Medicală și Reumatologie Deva, Secția Dermatovenerologie, Centrul de Sănătate Mintală şi Secția de Psihiatrie pentru adulţi (fosta Policlinică din cartierul Dacia din Deva), dar și Compartimentele de Primiri Urgențe (CPU) Ilia și Călan, nu dispun de o a doua sursă de alimentare cu apă de consum. Obiectivele menționate sunt alimentate din rețelele publice de distribuție a apei care pot avea întreruperi accidentale sau programate de furnizare a apei. Pentru unitățile medicale, însă, nu este permisă întreruperea alimentării cu apă de consum.

Calculul necesarului de apă s-a făcut conform normelor în vigoare luând în considerare un consum de 400 l/persoană, rezultând astfel următoarele capacități de depozitare: Secția de Pediatrie – 8 mc, Secția de Pneumologie – 5 mc, Secția de Recuperare Medicală și Reumatologie Deva – 11 mc, fosta Policlinică din cartierul Dacia din Deva – 7 mc și CPU Ilia și Călan – câte 1,5 mc. Investiția în valoare de 401.030 lei va fi finanțată din bugetul CJ Hunedoara.

Bloc transformat în spații administrative și apartamente pentru medicii rezidenți

De asemenea, tot vineri, va fi dezbătut și supus votului proiectul privind transformarea blocului de locuințe din incinta SJU Deva în spații administrative. Este vorba despre un proiect a cărui valoare estimată ajunge la 2.294.435 de lei și care este justificat de necesitatea comasării tuturor spațiilor administrative într-o singură clădire pentru a crește eficiența actului administrativ. După realizarea proiectului, structura funcțională a clădirii va fi următoarea: Parter – arhiva, personal de pază; Etaj I – birouri, sală de ședințe cu 80 de locuri; Etaj II – birouri; Etajele III și IV – 10 apartamente pentru medici rezidenți.

Advertisement

Clădire demolată și construită alta nouă

Un alt proiect important care va fi supus dezbaterii și votului aleșilor județeni proiectul privind aprobarea notei conceptuale și a temei de proiectare pentru amenajarea magaziei pentru materiale sanitare la parterul corpului nou al SJU Deva. Amenajarea spațiului de depozitare a materialelor sanitare, în suprafață de 350 mp, este necesară și urgentă pentru a muta activitatea dintr-un corp de clădire care urmează să fie demolat. Mai mult, pe acel amplasament se va construi un corp de clădire pentru secția de Medicină Nucleară și spitalizarea de zi. Și această investiție, în valoare totală de 626.245 de lei va fi finanțată din bugetul CJ Hunedoara.

Advertisement

Actualitate

Liga 3 – Seria 9: Rezultate, program și clasament

Publicat

pe

Redactat de

Echipe participante

CSC GHIRODA

TIMIȘUL ȘAG

MINERUL LUPENI

PROGRESUL PECICA

Advertisement

LOTUS FELIX

GLORIA CERMEI

CSC PECIU NOU

POLI TIMIȘOARA

VIITORUL ARAD

Advertisement

AVÂNTUL PERIAM

Etapa 1 (30-31 aug.)

GHIRODA – PERIAM 1-1

ȘAG – ARAD 0-1

LUPENI – TIMIȘOARA 2-2

Advertisement

PECICA – PECIU 1-0

FELIX – CERMEI 1-0

Etapa 2 (67 sep.)

PERIAM – CERMEI 3-1

PECIU – FELIX 1-0

Advertisement

TIMIȘOARA – PECICA 1-1

ARAD – LUPENI 0-0

GHIRODA – ȘAG 6-1

Etapa 3 (13-14 sep.)

ȘAG – PERIAM 4-1

Advertisement

LUPENI – GHIRODA 4-2

PECICA – ARAD 3-0

FELIX – TIMIȘOARA 2-1

CERMEI – PECIU 1-5

Etapa 4 (20-21 sep.)

Advertisement

PERIAM – PECIU 0-2

TIMIȘOARA – CERMEI 1-0

ARAD – FELIX 1-2

GHIRODA – PECICA 0-1

ȘAG – LUPENI 0-1

Advertisement

Etapa 5 (27-28 sep.)

LUPENI – PERIAM 1-1

PECICA – ȘAG 0-1

FELIX – GHIRODA 0-1

CERMEI – ARAD 0-2

Advertisement

PECIU – TIMIȘOARA 2-2

Etapa 6 (45 oct.)

PERIAM – TIMIȘOARA 0-3

ARAD – PECIU 1-3

GHIRODA – CERMEI 2-1

Advertisement

ȘAG – FELIX 0-1

LUPENI – PECICA 0-1

Etapa 7 (11-12 oct.)

PECICA – PERIAM 0-0

FELIX – LUPENI 0-1

Advertisement

CERMEI – ȘAG 1-0

PECIU – GHIRODA 3-1

TIMIȘOARA – ARAD 0-0

Etapa 8 (1819 oct.)

PERIAM – ARAD 1-2

Advertisement

GHIRODA – TIMIȘOARA 2-1

ȘAG – PECIU 0-3

LUPENI – CERMEI 2-1

PECICA – FELIX 1-0

Etapa 9 (25-26 oct.)

Advertisement

FELIX – PERIAM 1-0

CERMEI – PECICA 2-1

PECIU – LUPENI 0-0

TIMIȘOARA – ȘAG 1-0

ARAD – GHIRODA 1-2

Advertisement

Etapa 10 (1-2 noi.)

PERIAM – GHIRODA 0-1

ARAD – ȘAG 0-1

TIMIȘOARA – LUPENI 0-1

PECIU – PECICA 4-1

Advertisement

CERMEI – FELIX 2-0

Etapa 11 (8-9 noi.)

CERMEI – PERIAM 2-1

FELIX – PECIU 0-0

PECICA – TIMIȘOARA 1-0

Advertisement

LUPENI – ARAD 0-0

ȘAG – GHIRODA 1-1

Etapa 12 (15-16 noi.)

PERIAM – ȘAG 2-4

GHIRODA – LUPENI 3-2

Advertisement

ARAD – PECICA 3-1

TIMIȘOARA – FELIX 1-0

PECIU – CERMEI 1-2

Etapa 13 (22-23 noi.)

PECIU – PERIAM 10-0

Advertisement

CERMEI – TIMIȘOARA 0-3

FELIX – ARAD 0-1

PECICA – GHIRODA 1-0

LUPENI – ȘAG 4-0

Etapa 14 (29-30 noi.)

Advertisement

PERIAM – LUPENI 1-1

ȘAG – PECICA 1-2

GHIRODA – FELIX 2-0

ARAD – CERMEI 1-1

TIMIȘOARA – PECIU 3-0

Advertisement

Etapa 15 (6-7 dec.)

TIMIȘOARA – PERIAM 2-1

PECIU – ARAD 3-0

CERMEI – GHIRODA 2-2

FELIX – ȘAG 1-0

Advertisement

PECICA – LUPENI 1-1

Etapa 16 (28 feb. – 1 mar.)

PERIAM – PECICA

LUPENI – FELIX

ȘAG – CERMEI

Advertisement

GHIRODA – PECIU

ARAD – TIMIȘOARA

Etapa 17 (7-8 mar.)

ARAD – PERIAM

TIMIȘOARA – GHIRODA

Advertisement

PECIU – ȘAG

CERMEI – LUPENI

FELIX – PECICA

Etapa 18 (14-15 mar.)

PERIAM – FELIX

Advertisement

PECICA – CERMEI

LUPENI – PECIU

ȘAG – TIMIȘOARA

GHIRODA – ARAD

Clasament

Advertisement

1. PECIU 15 9 3 3 37-12 25 30
2. GHIRODA 15 8 3 4 26-19 7 27
3. PECICA 15 8 3 4 16-13 3 27
4. TIMIȘOARA 15 7 4 4 21-12 9 25
5. LUPENI 15 6 7 2 20-12 8 25
6. ARAD 15 5 4 6 13-17 -4 19
7. FELIX 15 6 1 8 8-12 -4 19
8. CERMEI 15 5 2 8 16-25 -9 17
9. ȘAG 15 4 1 10 13-25 -12 13
10. PERIAM 15 1 4 10 12-35 -23 7
Citeste mai mult ...

Actualitate

Guvernul a decis: Noile alegeri prezidențiale vor avea loc pe 4 mai

Publicat

pe

Redactat de

Guvernul României a aprobat, astăzi, ca primul tur al noilor alegeri prezidențiale să aibă loc pe data de 4 mai. Totodată, Executivul a stabilit și ca votul în străinătate să se desfășoare trei zile, secțiile de vot urmând să se închidă în 4 mai, la ora 21:00, ora României, nu la cea locală, cum era până acum.

“Actele normative care stabilesc data alegerilor prezidențiale au fost aprobate. (…) Au fost emise două hotărâri de Guvern și o Ordonanță de urgență. Hotărârile de Guvern premerg această ordonanță de urgență și stabilesc data alegerilor: 4 mai 2025, alegeri prezidențiale și locale în anumite UAT-uri.(…) Pentru cele două scrutine va fi utilizată aceeași infrastructură electorală ca și în anul precedent 2024 tocmai pentru asigurarea fluidității, transparenței și corectitudinii procesului de votare, a anunțat, după ședința de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat că, ziua de duminică, 4 mai 2025, a fost stabilită ca dată pentru alegerea Preşedintelui României. De asemenea, ziua de duminică, 4 mai 2025, a fost stabilită ca dată pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari în circumscripțiile electorale prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului judeţean Bihor şi pentru primari în unele circumscripţii electorale.

Reamintim faptul că, reluarea alegerilor prezidențiale în luna mai 2025 vine după ce judecătorii Curții Constituționale a României au decis, pe 6 decembrie 2024, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut, hotărârea fiind luată cu două zile înaintea desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin în care urmau să se confrunte Călin Georgescu și Elena Lasconi. Întregul proces electoral va fi reluat de la zero. Perioada electorală începe pe 18 februarie.

Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva: 170 de chiriași vor rămâne în locuințele pe care le ocupă, după prelungirea contractelor de închiriere

Publicat

pe

Redactat de

Peste 70 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, care locuiesc în imobile tip cameră de cămin sau construite din fondurile statului, aflate în administrarea Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva, vor putea rămâne în locuințe pe perioade cuprinse între 1 și 5 ani, după ce Consiliul Local Deva a aprobat prelungirea valabilității contractelor de închiriere.

Mai mult de trei sferturi dintre contracte au fost prelungite până la sfârșitul anului 2029.

Concret, au fost prelungite contractele de închiriere pentru un număr de 74 de locuințe, dintre care mai mult de 80% sunt locuințe tip cameră de cămin, situate în zonele Hărăului, Nicolae Grigorescu, Aleea Moților și 1 Mai, iar alte 15% sunt imobile construite din fondurile statului.

Prelungirea termenului de valabilitate a contractelor de închiriere a fost efectuată la propunerea Comisiei sociale de repartizare a locuințelor destinate închirierii, care a constatat că titularii contractelor și membrii familiilor acestora îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a avea acces la o locuință și își respectă obligațiile din contract cu privire la plata chiriei și a taxelor comune.

În cele 74 de locuințe ale căror contracte de închiriere au fost prelungite locuiesc, în total, 170 de persoane, dintre care șase sunt copii, potrivit datelor centralizate de Serviciul Fond Locativ al DAS Deva.

Advertisement

Titularii contractelor de închiriere a căror durată a fost prelungită vor fi anunțați de către reprezentanții Serviciului Fond Locativ cu privire la data la care trebuie să se prezinte la sediul DAS Deva, pentru semnarea și ridicarea actelor adiționale de prelungire a contractelor.

Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0755.878.380 și 0737.036.002 (Serviciul Fond Locativ – Locuințe sociale), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

 

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

SC VIVA CONSTRUCT SRL, codul fiscal 16034220, nr. de înmatriculare la Registrul Comerțului J 20/ 29/ 2004, telefon 0729/019/903, cu sediul în mun. Deva, str. Depozitelor, nr. 2B, județul Hunedoara, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul, exploatare agregate minerale cu refacere teren natural VIVA 1, propus a fi amplasat în teritoriul localitatii Simeria, judet HD extravilan localitatea Saulesti.

Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM HUNEDOARA din Deva, str. Aurel Vlaicu nr. 25 în zilele de luni pana joi intre orele 800 – 1600 şi vineri intre orele 900 – 1300 si la sediul SC VIVA CONSTRUCT SRL, cu sediul în

(adresa) mun. Deva, str. Depozitelor, nr. 2B, județul Hunedoara, în zilele de luni pana joi intre orele 8:00 – 16:00 şi vineri intre orele 9:00 – 13:00

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul APM HUNEDOARA.

PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL
AL ORAȘULUI HAȚEG
ANUNȚĂ

1. Persoanele fizice care la data de 31.12.2024 au avut în proprietate clădiri rezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale până la data de 31.03.2025;
2. Persoanele juridice au obligația să depună pană la data de 31.03.2025 la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale declarații privind clădirile pe care le dețineau în proprietate la data de 31.12.2024, legate de destinația si valoarea acestora;
3. Persoanele fizice și juridice care la data de 31.12.2024 dețineau mijloace de transport radiate din circulație au obligația să depună la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, pană la data de 31.03.2025;
4. Scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, teren, mijloace de transport prevăzute la articolul 456, 464 și 469 se aplică persoanelor care dețin documente justificative pe care le depun la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale, până la data de 31.03.2025;
De amintit că toți contribuabilii care achită întegral, pană la 31.03.2025, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport beneficiază de bonificația de 10%, stabilită de către Consiliul Local Hațeg.
Toti contribuabilii care au restanțe pentru bunurile imobile sau mobile, nu pot înstrăina, intabula, intra în posesie pană la achitarea creanțelor, pană la nivelul anului 2024.
Relații suplimentare la telefon: 0254-770.273

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate