
Percheziții la Petroșani și Petrila. Trei bărbați bănuiți de comiterea mai multor furturi din locuințe au fost prinși, cu ajutorul polițiștilor din Alba. Cei trei sunt suspectați că ar fi săvârșit peste 20 de astfel de infracțiuni, pe raza a trei județe.
“Polițiștii Secției 1 Poliției Rurală Galda de Jos au organizat, vineri 11 noiembrie, o acțiune care a avut ca scop creșterea gradului de siguranță publică, pe raza localităților rurale arondate și combaterea infracțiunilor, în special cele contra patrimoniului. Au fost verificate 39 de autovehicule și au fost legitimate 54 de persoane. Au fost efectuate patru percheziții și au fost identificate cinci persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni. De exemplu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, au fost efectuate patru percheziții în municipiul Petroșani și în orașul Petrila, în vederea documentării activității infracționale a trei bărbați, care sunt bănuiți de săvârșirea mai multor furturi din locuințe. Doi dintre aceștia sunt cercetați în stare de arest preventiv, după ce, în luna octombrie 2022, au fost prinși de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos imediat după ce au sustras, din locuința unei vârstnice din localitatea Dealul Geoagiului, o sumă de bani. Cel de-al treilea se sustrage cercetărilor și a fost dat în urmărire. Din cercetări a rezultat că cei trei ar fi săvârșit peste 20 de furturi din locuințe, atât pe raza județului Alba, cât și pe raza județelor Caraș-Severin și Buzău”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Alba.
Telefoane mobile, scule electrice, dar și alte bunuri, ridicate
În timpul perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate telefoane mobile, scule electrice și alte bunuri în legătură cu care există suspiciunea că provin din furturi din locuințe, precum și suma de 23.500 de lei.
Cercetările sunt continuate.
La acțiune au participat și jandarmii.