Connect with us
Data: 22/05/2025
.

Actualitate

Polițist hunedorean anchetat de DNA. Suspiciuni de fraudă cu fonduri europene

Publicat

pe

Un polițist hunedorean este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Anchetatorii vorbesc despre un prejudicu care se ridică la aproape o jumătate de milion de euro.

 

Comisarul cercetat este din orașul Simeria, fiind acuzat de procurorii anticorupție „de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținere de fonduri europene (21 acte materiale), complicitate la instigare la fals intelectual, în formă continuată (17 acte materiale), instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, fals în declarații, în formă continuată (șase acte materiale)”.

“În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 2019-2023, inculpatul ar fi determinat mai multe persoane fizice să depună, în nume propriu, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Hunedoara și Centrul Local Brad mai multe cereri unice de plată, la care ar fi fost atașate documente false, potrivit cărora persoanele fizice respective utilizau diferite suprafețe de teren și dețineau animale, iar unele dintre aceste persoane nu îndeplineau calitatea de fermier, primind pentru acest lucru subvenții”, se arată într-un comunicat transmis de DNA.

Prejudiciu de aproape o jumătate de milion de euro

Advertisement

Procurorii mai spun că, în fapt, polițistul ar fi fost beneficiarul real al plăților A.P.I.A., având ca rezultat producerea unui prejudiciu bugetului Uniunii Europene în valoare totală de 2.462.495 lei (aproximativ 493.000 euro). “În același timp, inculpatul ar fi ajutat persoanele în numele cărora erau depuse cererile pentru plățile A.P.I.A. să obțină adeverințe din care să rezulte că terenurile sunt utilizate de ele, deși contractele de arendare au fost încheiate de inculpat, dar pe numele altor persoane”, se mai arată în același comunicat.

Mai mult, potrivit DNA, în perioada 2017-2024, polițistul ar fi efectuat, cu încălcarea interdicțiilor legale, activități de comerț cu animale și produse, folosindu-se de abatorul unei societăți comerciale pe care o administra în fapt. “În plus, în perioada 2019-2024, în cadrul declarațiilor anuale de avere și interese, inculpatul nu a menținat o serie de bunuri mobile achiziționate pe numele altor persoane, dar utilizate de acesta (autoutilitară Toyota Hilux, autoturism Porsche Cayenne, autoutilitară Mercedes Benz Vito, autoutilitară Ford Transit, autoturism Audi A5)”, mai transmite DNA.
Polițistul a fost pus sub control judiciar, timp în care trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu exercite profesia de polițist.
Procurorii DNA mai spun că, în cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alți suspecți, pentru infracțiuni de fraudare a fondurilor europene (autorat sau complicitate), fals intelectual (instigare și complicitate), fals informatic.

Actualitate

Șofer surprins cu 130 km/h în localitate, pe Bulevardul Decebal din Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost surprins de radar conducând cu nu mai puțin de 130 km/h pe Bulevardul Decebal din municipiul Hunedoara, în cursul serii de ieri, în jurul orei 18:00.

Polițiștii rutieri au constatat că viteza depășea de aproape trei ori limita legală admisă pe acel tronson de drum, respectiv 50 km/h.

Pentru această abatere gravă, șoferul a fost sancționat contravențional cu 20 de puncte de amendă și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 120 de zile.

Reprezentanții Poliției Rutiere reamintesc că astfel de acțiuni de monitorizare a traficului au loc zilnic și au ca scop principal reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor grave. „Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Prin acțiuni constante și ferme, urmărim să salvăm vieți și să impunem respectarea regulilor de circulație”, au transmis autoritățile.

Poliția Rutieră le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză și să adopte un comportament responsabil în trafic, pentru siguranța tuturor participanților.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Prins cu droguri de risc asupra sa: Bărbat din Aninoasa, depistat de polițiștii din Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Petroșani au găsit asupra unui bărbat de 36 de ani o substanță vegetală susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise la deținere.

În urma controlului corporal efectuat de polițiști, în data de 20 mai, aceștia au găsit asupra bărbatului, domiciliat în orașul Aninoasa, două folii de aluminiu în care se afla o substanță vegetală de culoare verde, cu aspect si miros înțepător.

Substanța în cauză a fost ridicată de polițiști și înaintată structurii de combatere a criminalității organizate competente, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

Citeste mai mult ...

Actualitate

UPDATE: Bărbatul de 22 de ani a fost depistat pe raza municipiului Lupeni, nevictimizat

Publicat

pe

Redactat de

L-ați văzut? Un tânăr de 22 de ani din Uricani, de negăsit.

Poliția Orașului Lupeni a fost sesizată, în data de 21 mai a.c., în jurul orei 10:00, de către o femeie, cu privire la dispariția fiului său – MAZILU VASILE CONSTANTIN.

Din primele verificări, se pare că tânărul de 22 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în data de 20 mai a.c., în jurul orei 08:00, fără a reveni până în prezent.

MAZILU VASILE CONSTANTIN are o înălțime de aproximativ 1,70 metri, 60 de kilograme, părul brunet, tuns scurt, ochi căprui, fața ovală, constituție atletică.

La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening, de culoare albastră, geacă sport de culoare alb-negru și o pereche de pantofi tip adidas, de culoare albastră.

Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare, în vederea depistării tânărului.

Advertisement

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Citeste mai mult ...

Actualitate