Connect with us
Data: 06/12/2024
.

Actualitate

Pompierii hunedoreni vor să cumpere o „şenilată”, dar au nevoie de ajutor

Publicat

pe

Contribuiţi la salvarea de vieţi prin direcţionarea a doi la sută din impozitul datorat statului!

Autospeciala ce se doreşte să fie achiziţionată este un utilaj special, folosit cu succes, în special, în cazul intervenţiilor pe timp de iarnă

Pe lângă acest vehicul pe şenile, pompierii vor să mai achiziţioneze şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă

Pe lângă acest vehicul pe şenile, pompierii vor să mai achiziţioneze şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă

Pompierii hunedoreni au nevoie de sprijinul locuitorilor judeţului pentru a putea cumpăra o autospecială cu capacitate de trecere mărită. Este vorba despre un vehicul cu şenile (vezi foto), cu o tracţiune 8×8, care poate fi folosit atât vara pe roţi, cât şi pe timp de iarnă, pe şenile, mai ales în cazul intervenţiilor în zonele greu accesibile, izolate de nămeţi. „Asemeneaautospecialeau fost utilizate cu succes în luna decembrie, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase specifice iernii, pentru salvarea a 36 persoane blocate, izolate sau cu afecţiuni medicale grave, din zonele afectate”, spune maiorul Viorel Demean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Pentru a putea achiziţiona, însă, această autospecială, e nevoie de fonduri, iar pompierii fac un apel către locuitorii judeţului care doresc să contribuie la îmbunătăţirea serviciilor în situaţii de urgenţă, să direcţioneze către Asociaţia „Salvatorii hunedoreni” (organizaţie non-profit, formată din aproape 900 de angajaţi ai inspectoratului, menită să atragă fonduri pentru achiziţionarea de tehnicăşi echipamente necesare echipajelor SMURD) doi la sută din impozitul datorat statului.

Nicio cheltuială în plus

Locuitorii judeţului care doresc să facă acest lucru pot descărca cererea privind destinaţia sumei reprezentând doi la sută din impozitul anual, accesând site-ul ISU Hunedoara, respectiv www.isuhd.ro. Cererile pot fi depuse la administraţia financiară de domiciliu până la mijlocul lunii mai. De menţionat că, orice contribuabil, persoană fizică, poate direcţiona, dacă doreşte, doi la sută din impozitul pe venitul anual către asociaţii non-guvernamentale, asociaţii, fundaţii, etc., iar această sumă nu reprezintă o cheltuială în plus.

Advertisement

În afară de acest vehicul pe şenile, din fondurile colectate, pompierii hunedoreni mai doresc să cumpere şi o autospecialăde primă intervenţie şi comandă, capabilă să ajungăşi pe străzile înguste, dar care să poată să circule şi pe teren accidentat.

In ultimii doi ani, din contribuţia de doi la sută, direcţionată către Asociaţia „Salvatorii Hunedoreni”, s-au colectat aproximativ 22.000 de lei în 2011 şi circa 15.000 de lei anul trecut.

Actualitate

Alegerile prezidențiale au fost anulate

Publicat

pe

Redactat de

CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale. Întreg procesul se reia de la zero.

În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a exercitat atribuția prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție și, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele:
1. În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.
2. Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.
3. Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă publică.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Compartimentul relații externe, relații cu presa și protocol al Curții Constituționale

Citeste mai mult ...

Actualitate

“Lumina de la Bethleem” – Concert caritabil de Crăciun, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Și în acest an, la Deva, va avea loc concertul caritabil de Crăciun “Lumina de la Bethleem”. Fondurile colectate vor fi direcționate către un tânăr elev, în vârstă de 17 ani, care a suferit mai multe intervenții chirurgicale craniene. Concertul va avea loc în data de 22 decembrie, de la ora 18:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu.

 

Concertul de Crăciun „Lumina de la Bethleem” ajunge, anul acesta, la cea de-a 18-a ediție și va fi susținut de părintele Radu Trifon, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de tinerii muzicieni Filip și Ioan Trifon, Alin Gheju și Norbert Kasler.

Publicul prezent va avea ocazia să asculte cunoscute colinde și cântece de Crăciun, piese clasice și moderne. Ca de obicei, intrarea la eveniment va fi liberă. Pentru cei departe, concertul va fi transmis şi pe Facebook de către părintelui Mircea Mihuleț, inspector media al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Dragii mei, iată că ne vedem din nou la Casa de cultură din Deva, în data de 22 decembrie, ora 18:00, ca să cântăm și să vorbim frumos despre Nașterea Lui Hristos, despre obiceiurile de Crăciun, despre ce ESTE, dar și despre ce NU este această sărbătoare, despre oameni, despre viața noastră în Hristos, dar și despre viața irosită în afara Lui Hristos!”, a scris, pe rețeaua de socializare, părintele Radu Trifon.

Advertisement

Ca de fiecare dată, și în acest an, concertul „Lumina de la Bethleem” va avea un scop caritabil. De data aceasta, se vor strânge donații în bani pentru Fabian, un tânăr elev de 17 ani din Hunedoara, care a suferit șapte intervenții chirurgicale craniene și mai urmează, din nefericire, altele.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Deva: Grădinița cu Program Normal nr. 2, complet modernizată și extinsă

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Deva anunță finalizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare, extindere și echipare a Grădiniței cu Program Normal nr. 2, situată pe Aleea Salcâmilor. Proiectul, în valoare de peste 6 milioane de lei (echivalentul a 1,2 milioane de euro), marchează o investiție majoră în infrastructura educațională a orașului, creând un mediu modern și sigur pentru educația preșcolară.

Principalele lucrări executate

Transformarea unității de învățământ a inclus o serie de îmbunătățiri esențiale:

Modernizarea instalațiilor: Refacerea completă a instalațiilor electrice, sanitare și termice, cu înlocuirea corpurilor de încălzire.

Ventilație și climatizare: Implementarea unui sistem modern de ventilație și climatizare pentru un mediu interior confortabil.

Tehnologie avansată: Integrarea unui sistem inteligent de administrare a clădirii (BMS), care optimizează consumul de energie.

Advertisement

Reabilitarea clădirii: Refacerea sălilor de clasă, holurilor și scărilor, schimbarea tâmplăriei interioare și exterioare, anveloparea clădirii și înlocuirea șarpantei.

Extinderea capacității: Construirea a două săli de grupă suplimentare, a unui bloc alimentar, izolator, vestiare și grupuri sanitare moderne.

Amenajarea curții: Crearea unor locuri de joacă noi, zone verzi și platforme dedicate depozitării deșeurilor.

Dotări moderne pentru educație de calitate

Unitatea a fost echipată cu videoproiectoare, sisteme audio, televizoare, laptopuri, mobilier modern, imprimante, precum și echipamente pentru blocul alimentar și pentru igienă (mașini de spălat vase și rufe). Aceste dotări asigură un proces educativ eficient și o experiență plăcută pentru copii și personal.

Advertisement

Impact asupra comunității

Noua grădiniță oferă un mediu de învățare modern și sigur pentru preșcolari, contribuind la dezvoltarea educațională și socială a comunității din Deva. Investiția demonstrează angajamentul administrației publice locale față de educația timpurie, asigurând condiții optime pentru ca cei mici să aibă un start solid în viață.

Primăria Deva continuă să prioritizeze proiectele care susțin dezvoltarea infrastructurii educaționale și îmbunătățirea calității vieții în municipiu.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate