Connect with us
Data: 16/02/2025
.

Actualitate

Rosalin este cel mai tânăr zimbru din Rezervaţia Slivuţ

Publicat

pe

Premieră în acest an

Micuţul a venit pe lume de Rusalii şi este perfect sănătos. Acesta este cel de-al cincilea pui care se naşte în captivitate la Haţeg şi al doilea „copil” al Romaniţei

La rezervaţia de zimbri de la Haţeg numărul exemplarelor este în continuă creştere. Numai anul trecut au venit pe lume patru pui de zimbrii, iar la sfârşitul săptămânii trecute s-a născut încă unul. Toate acestea se întâmpla după ce, în urmă cu zece ani, rezervaţia era pe cale să fie desfiinţată, pentru că mai adăpostea un singur exemplar. Acum însă, aici cresc împreună şase adulţi şi cinci pui.

Rosalin are aproape patru zile şi deja este vedeta rezervaţiei

Rosalin are aproape patru zile şi deja este vedeta rezervaţiei

Rezervaţia de zimbri de la Haţeg a fost înfiinţată în anul 1958, la 110 ani după ce ultimul zimbru a fost împuşcat în pădurile din Moldova. Primii doi zimbri au fost aduşi aici din Polonia, după care s-a încercat mărirea populaţiei de animale prin reproducere pe cale naturală. La ora actuală populaţia de zimbri din ţară abia dacă ajunge la o sută de exemplare, iar la nivel european numără maximum două mii de capete.

Asaltat de vizitatori

Rosalin este puiul Romaniţei, femela care în urmă cu mai puţin de un an a dat naştere altui pui, Romulus. Astfel că naşterea micului zimbru reprezintă un eveniment şi pentru medicii veterinari, pentru că aceste animale se reproduc, în mod normal, odată la trei ani, în captivitate. Mai mult decât atât, Romaniţa este primul pui de zimbru pur-sânge românesc născut în rezervaţia de la Haţeg, în anul 2008. Noul membru al rezervaţiei a fost evaluat de medicii veterinari şi se află într-o stare bună. „Puiul a avut undeva la 30 de kilograme la fătare şi acum este perfect sănătos. Ne bucură faptul că femela şi-a recunoscut puiul şi îl hrăneşte pe cale naturală, pentru că pe ultimii pui am fost nevoiţi să îi hrănim cu biberonul. L-am botezat Rosalin pentru că s-a născut în noaptea Rusalii. Pe de altă parte, acest nou eveniment arată încă odată că zimbrii sunt bine îngrijiţi aici la noi (n.r. – Rezervaţia Slivuţ-Haţeg)”, susţine administratorul rezervaţiei de zimbri de la Haţeg, Petru Creciunesc. Puiul se află într-un ţarc, alături de mama sa, fiind supravegheat de îngrijitorii rezervaţiei, şi deja mai mulţi turişti au venit să îl admire, fapt care l-a intimidat pe micuţul zimbru.

Advertisement

Plus unu, anul acesta

Se pare că în acest an în Rezervaţia Slivuţ-Haţeg va mai veni pe lume un pui, pentru că medicii veterinari cred că o altă femelă este gestantă. „Din spusele medicilor veterinari este foarte posibil ca o altă femelă de zimbru să fie gestantă. Încă nu este nimic sigur, dar dacă se vor adeveri aceste suspiciuni, în rezervaţia de la Haţeg se va ajunge la un număr de 12 zimbrii, din care jumătate ar fi pui născuţi în captivitate. Lucru destul de rar întâlnit în lumea medicinei veterinare”, susţine administratorul.

 

Actualitate

FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit astăzi în două misiuni de salvare, reușind să salveze un cățel blocat în apele înghețate ale râului Jiu de Vest, în zona orașului Lupeni, și un porumbel prins în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila. Datorită promptitudinii salvatorilor, ambele animale au fost recuperate în siguranță.

Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.

Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.

Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Actualizare|

Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.

Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.

Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.

Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.

Advertisement

Știrea inițială 

Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.

Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 17 -21 februarie 2025.

Județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement

Luni, 17 Februarie 2025

Vața de Sus (parțial)

09:00 – 12:00

Leșnic (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Grăilești

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Căstău parțial (de la post transformare de lângă bloc ANL, către Cucuiș)

Advertisement

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Răchitova

09:00 – 17:00

Advertisement

Popești

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Tătărăști (parțial)

Advertisement

12:00 – 17:00

Marți, 18 Februarie 2025

Petrila: incinta fostei mine Petrila (Consiliul Judetean Hunedoara), agenți economici (SC Sabiuta, SC Creativ Mobila, Autoservice CTC, dezmembrari auto)

09:00 – 17:00

Grăilești

Advertisement

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Advertisement

Răchitova

09:00 – 17:00

Popești

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Leșnic (partial)

09:00 – 17:00

Miercuri, 19 Februarie 2025

Sălașu de Jos

Advertisement

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Leșnic (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Popești

09:00 – 17:00

Deleni

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

Advertisement

09:00 – 17:00

Ohaba Strei

09:00 – 17:00

Grăilești

09:00 – 17:00

Advertisement

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Joi, 20 Februarie 2025

Hățăgel

09:00 – 17:00

Advertisement

Buceș Vulcan

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Leșnic (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Popești

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Vălari

Advertisement

09:00 – 17:00

Teliucu Inferior parțial (str. Principala)

09:00 – 17:00

Grăilești

09:00 – 17:00

Advertisement

Zdrapți

09:00 – 17:00

Mihăileni

09:00 – 17:00

Buceș

Advertisement

09:00 – 17:00

Blăjeni

09:00 – 17:00

Dupăpiatră

09:00 – 17:00

Advertisement

Tarnița

09:00 – 17:00

Stănija

09:00 – 17:00

Vineri, 21 Februarie 2025

Advertisement

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Buceș Vulcan

09:00 – 17:00

Popești

Advertisement

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Advertisement

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Vălari

09:00 – 17:00

Grăilești

Advertisement

09:00 – 17:00

Zdrapți

09:00 – 17:00

Mihăileni

09:00 – 17:00

Advertisement

Buceș

09:00 – 17:00

Blăjeni

09:00 – 17:00

Stănija

Advertisement

09:00 – 17:00

Dupăpiatră

09:00 – 17:00

Tarnița

09:00 – 17:00

Advertisement

Leșnic (partial)

09:00 – 17:00

„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate