Actualitate
Un proiect spectaculos – Reabilitarea și refuncționalizarea Incintei I a Cetății Deva este aproape de final!

Simbolul orașului nostru este Cetatea Devei.
Lucrările de reabilitare a zonei urbane Dealul Cetății Deva, Monument al Naturii și Istoric cu valoare turistică ridicată din municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I sunt aproape de finalizare (în procent de 98%).
În preajma sărbătorilor pascale vom reuși să facem recepția la terminarea lucrărilor.
Este un proiect deosebit care a fost avizat de Ministerul Culturii. Principalele materiale folosite de constructor sunt lemnul și piatra.
Lucrările exterioare au vizat 3 zone: curtea mare, curtea mică și zona de legătură dintre cele două curți (fostul corp de Est al garnizoanei). Curtea mare va fi dedicată evenimentelor culturale. Am amenajat și grupuri sanitare, cu facilități inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.
În Incinta I vom avea expuse litografii de epocă și alte imagini istorice cu Cetatea Deva, piese de artilerie specifice epocii, arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut Cetatea.
Deasupra magaziei de arme, Platforma Belvedere Est – cel mai spectaculos loc din Incinta I va găzdui evenimente cu specific istoric și va fi, în același timp, un pol de atracție major în circuitul de vizitare a Cetății, având în vedere că de aici poate fi admirat atât orașul, cât și toată Valea Mureșului.
În Pivnița Mare va fi creată o ”scenă din viața zilnică a garnizoanei”, cu manechine costumate specific și cu unelte istorice. Pivnița Mică se va transforma într-o încăpere memorială, dedicată lui David Ferencz – fondatorul și primul episcop al Bisericii Unitariene, care a fost încarcerat și a murit în Cetatea Deva.
Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului, vor fi amplasate dispozitive tip ”binoclu” și panouri informative despre evoluția istorică a orașului.
În locul fostei pivnițe de vinuri a garnizoanei Cetății, va fi amenajată Sala Multimedia, care va fi dotată cu monitoare, instalație audio performantă, panouri interactive ,,touchscreen’’ și dispozitive de proiecție pentru holograme (spațiul va putea fi folosit pentru simpozioane, conferințe, sală de curs pentru lecții deschise de istorie etc.).
În corpul de gardă și arest vor fi expuse elemente de piatră sculptată, descoperite în săpătura arheologică, iar fosta temniță va găzdui obiecte specifice acestei funcțiuni (masă de tortură, dispozitive de schingiuire specifice epocii, cătușe etc.).
Refuncționalizarea Incintei I și reintroducerea acesteia într-un circuit turistic coerent, alături de incintele II și III care sunt deja reabilitate, va determina funcționalitatea întregului monument istoric și implicit dezvoltarea turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei și tradițiilor zonei și implicit creșterea numărului de turiști.
Este un proiect care pune în în valoare frumusețea Cetății noastre.
Voi finaliza toate investițiile pe care le avem în derulare!
Lucrăm pentru deveni!
Primarul Municipiului Deva
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 martie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 17 – 21 martie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||||
Luni, 17 Martie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||
Marti, 18 Martie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||
Miercuri, 19 Martie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||
Joi, 20 Martie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||
Vineri, 21 Martie 2025 |
|
Actualitate
Victorie de moral pentru Corvinul

În Liga 2 de fotbal s-au desfășurat meciurile etapei a XIX-a, ultima a sezonului regular. În urma disputării acesteia s-au clarificat și puținele necunoscute rămase.
Fără grija retrogradării
Reprezentanta județului nostru, Corvinul Hunedoara, a jucat în deplasare, pe terenul celor de la Chindia Târgoviște, ambele echipe urmând a evolua, în continuare, în play-out. Hunedorenii par a-și fi revenit după ratarea play-off-ului, și au obținut o victorie de moral, scor 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind înscris de Lucas Câmpan (32). Ar mai fi de notat că portarul Bogdan Ungureanu, a apărat, în minutul 45, un penalty executat de Iulian Roșu. Celelalte rezultate ale rundei, în care au stat CSC Șelimbăr și CSM Focșani, au fost Metaloglobus – FCU Craiova 3-2, FC Voluntari – Csikzereda 2-1, Unirea Ungheni – Concordia Chiajna 3-1, CS Afumați – CSM Slatina 1-2, Ceahlăul – FC Bihor 1-1, AFC Câmpulng – Steaua 0-1, FC Argeș – CSC Dumbrăvița 2-1 și Metalul Buzău – CSM Reșița 0-2. Corvinul, cu 29 de puncte, face parte din grupa A din play-out, unde se joacă un singur tur, alături de Craiova (27), Ungheni (26), Buzău (23), Bihor (19), Dumbrăvița (15) și Focșani (14) și are nevoie de o singură victorie pentru a fi, matematic, lipsită de grijile retrogradării. Vor retrograda ultimele clasate din cele două grupe de play-out, plus câștigătoarea barajului dintre locurile șase. Din cealaltă serie fac parte Ceahlăul (27), Afumați (27), Slatina (26), Chiajna (23), Chindia (18), Șelimbăr (18) și Câmpulung (7). În play-off, unde se joacă tur – retur, participă Csikszereda (44), Steaua (41, dar fără drept de promovare), Metaloglobus (38), Reșița (34), Argeș (34) și Voluntari (33). Vor promova direct cele mai bune două clasate, cu excepția Stelei, iar următoarele două vor juca baraj cu locurile 13 și 14 din SuperLigă.
Actualitate
A intrat cu mașina în gardul unui imobil din Beriu. Ce au aflat polițiștii despre tânărul de la volan

Dosar penal pentru trei infracțiuni, deschis de polițiști. Vizat este un tânăr de 24 de ani, din Beriu, care ar fi sustras un autoturism cu care a lovit gardul unui imobil din localitate. Acesta se urcase băut la volan și nu deține nici permis de conducere, potrivit polițiștilor.
Mașina avariată a fost observată, duminică dimineață, în jurul orei 06:30, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Orăștie, în cadrul activităților de patrulare.
„La fața locului a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din Beriu, conducător al autoturismului avariat. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul tânărul nu deține permis de conducere. În cazul său, aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,79 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice. Ulterior, un tânăr din Romos, proprietarul autoturismului avariat, a sesizat polițiștii despre faptul că, în noaptea de 15/16 martie 2025, i-a fost sustras autoturismul de la o cabană din satul Bucium, unde era cazat. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că autoturismul reclamat ca fiind sustras este cel avariat, ce a fost condus de tânărul de 24 de ani”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis de conducere, conducerea sub influența alcoolului și furt calificat (de folosință).
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO: Intervenție în Defileul Jiului. Alpiniștii utilitari desprind bucățile de rocă periculoase
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? Minora de 15 ani plecată voluntar dintr-un centru de plasament din Uricani, căutată de poliție -ACTUALIZARE: A fost găsită
- Actualitatecu 2 zile in urma
Pentru un trafic mai sigur. Mai multe indicatoare rutiere din comuna Vețel au fost mutate
- Actualitatecu 13 ore in urma
Furt dintr-o cafenea din Deva, surprins de camerele video. Suspectul, prins rapid de polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un nou convoi agabaritic transportă un generator către Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedoara: Amenajarea albiei râului Cerna a intrat într-o nouă etapă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Reținut preventiv de către polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO: Bărbat din Deva, arestat preventiv pentru furt calificat