Actualitate
UPDATE: Față de prezumtivul autor al infracțiunii din municipiul Hunedoara a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
UPDATE: Față de prezumtivul autor al infracțiunii din municipiul Hunedoara a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale
În data de 29 ianuarie 2025, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de directorului unei unități școlare din localitate cu privire la faptul că un cadru didactic al școlii ar fi trimis mai multe mesaje cu tentă sexuală unei eleve din clasa a-VI-a.
Polițiștii au stabilit, în urma cercetărilor, că o elevă în vârstă de 13 ani ar fi purtat unele discuții prin intermediul unei aplicații de socializate un bărbat de 37 de ani, din Deva, cadru didactic al unității școlare unde învață minora, care i-a făcut elevei propuneri de a întreține relații sexuale și i-a adresat cuvinte cu tentă sexuală.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, iar în cursul acestei zile, în urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, transmite IPJ Hunedoara.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Hunedoara continuă cercetările în acest caz, bărbatul urmând să fie prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara în vederea luării măsurilor legale.
Actualitate
Întreruperi de curent electric pe câteva străzi din Deva și în mai multe localități din județ, între 3 și 7 februarie
Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în mai multe localități din județul Hunedoara, în perioada 3-7 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
|
||||||||||||||||||||||
Luni, 03 Februarie 2025 |
|
||||||||||||||||||||||
Marti, 04 Februarie 2025 |
|
||||||||||||||||||||||
Miercuri, 05 Februarie 2025 |
|
||||||||||||||||||||||
Joi, 06 Februarie 2025 |
|
||||||||||||||||||||||
Vineri, 07 Februarie 2025 |
|
Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.
Actualitate
UEFA Europa League: Rezultate, clasament și program
Etapa 1
Alkmaar – Elfsborg 3-2
Bodo – Porto 3-2
Anderlecht – Ferencvaros 2-1
Din. Kiev – Lazio 0-3
Midtjylland – Hoffenheim 1-1
Galatasaray – PAOK 3-1
Ludogorets – Sl. Praga 0-2
Man. United – Twente 1-1
Nice – Sociedad 1-1
Fenerbahce – St. Gilloise 2-1
Malmo – Rangers 0-2
Ajax – Beşiktaş 4-0
Frankfurt – Vikt. Plzen 3-3
Lyon – Olympiacos Pireu 2-0
Roma – Bilbao 1-1
Braga – Mac. Tel Aviv 2-1
Tottenham – Qarabag 3-0
FCSB – Riga 4-1
Etapa 2
Mac. Tel Aviv – Midtjylland 0-2
Hoffenheim – Din. Kiev 2-0
Riga – Galatasaray 2-2
Lazio – Nice 4-1
Sl. Praga – Ajax 1-1
Sociedad – Anderlecht 1-2
Ferencvaros – Tottenham 1-2
Qarabag – Malmo 1-3
Olympiacos – Braga 3-0
Porto – Man. United 3-3
Elfsborg – Roma 1-0
Vikt. Plzen – Ludogorets 0-0
Bilbao – Alkmaar 2-0
Rangers – Lyon 1-4
Beșiktaș – Frankfurt 1-3
St. Gilloise – Bodo 0-0
PAOK – FCSB 0-1
Twente – Fenerbahce 1-1
Etapa 3
Galatasaray – Elfsborg 4-3
Braga – Bodo 1-2
Rangers – FCSB 4-0
Frankfurt – Riga 1-0
Midtjylland – St. Gilloise 1-0
Ferencvaros – Nice 1-0
Mac. Tel Aviv – Sociedad 1-2
PAOK – Vikt. Plzen 2-2
Qarabag – Ajax 0-3
Roma – Din. Kiev 1-0
Anderlecht – Ludogorets 2-0
Bilbao – Sl. Praga 1-0
Porto – Hoffenheim 2-0
Twente – Lazio 0-2
Fenerbahce – Man. United 1-1
Lyon – Beşiktaş 0-1
Malmo – Olympiacos 0-1
Tottenham – Alkmaar 1-0
Etapa 4
FCSB – Midtjylland 2-0
Man. United – PAOK 2-0
Olympiacos – Rangers 1-1
Hoffenheim – Lyon 2-2
Bodo – Qarabag 1-2
Riga – Anderlecht 1-1
Galatasaray – Tottenham 3-2
Beșiktaș – Malmo 2-1
Alkmaar – Fenerbahce 3-1
Lazio – Porto 2-1
St. Gilloise – Roma 1-1
Ludogorets – Bilbao 1-2
Vikt. Plzen – Sociedad 2-1
Frankfurt – Sl. Praga 1-0
Elfsborg – Braga 1-1
Nice – Twente 2-2
Ajax – Mac. Tel Aviv 5-0
Din. Kiev – Ferencvaros 0-4
Etapa 5
Tottenham – Elfsborg 3-0
Rangers – St. Gilloise 2-1
Sociedad – PAOK 2-0
Ajax – Galatasaray 2-1
Anderlecht – Hoffenheim 3-4
Roma – Frankfurt 2-0
Bilbao – Vikt. Plzen 3-1
Braga – Lazio 1-0
Din. Kiev – Riga 1-0
Ferencvaros – Alkmaar 4-3
Lyon – Ludogorets 1-1
Mac. Tel Aviv – Porto 0-1
Midjylland – Fenerbahce 2-2
Nice – Bodo 1-1
Olympiacos – Qarabag 3-0
Sl. Praga – Malmo 2-2
Twente – Beșiktaș 1-0
Etapa 6
Vikt. Plzen – Man. United 1-2
Ajax – Lazio 1-3
Sl. Praga – Anderlecht 1-2
Fenerbahce – Bilbao 0-2
Ludogorets – Alkmaar 2-2
Malmo – Galatasaray 2-2
Olympiacos – Twente 0-0
Rangers – Tottenham 1-1
PAOK – Ferencvaros 5-0
Roma – Braga 3-0
St. Gilloise – Nisa 2-1
Bodo – Beșiktaș 2-1
Elfsborg – Qarabag 1-0
Lyon – Frankfurt3-2
Porto – Midtjylland 2-0
Sociedad – Din. Kiev 3-0
Mac. Tel Aviv – Riga 2-1
Hoffenheim – FCSB 0-0
Etapa 7
Qarabag – FCSB 2-3
Man. United – Rangers 2-1
Hoffenheim – Tottenham 2-3
PAOK – Sl. Praga 2-0
Porto – Olympiacos 0-1
Riga – Ajax 1-0
Ludogorets – Midtjylland 0-2
Lazio – Sociedad 3-1
Alkmaar – Roma 1-0
Frankfurt – Ferencvaros 2-0
Galatasaray – Din. Kiev 3-3
Fenerbahce – Lyon 0-0
Beșiktaș – Bilbao 4-1
Bodo – Mac. Tel Aviv 3-1
Elfsborg – Nice 1-0
Malmo – Twente 2-3
Vikt. Plzen – Anderlecht 2-0
St. Gilloise – Braga 2-1.
Etapa 8
FCSB – Man. United 0-2
Tottenham – Elfsborg 3-0
Rangers – St. Gilloise2-1
Sociedad – PAOK 2-0
Ajax – Galatasaray 2-1
Anderlecht – Hoffenheim 3-4
Roma – Frankfurt 2-0
Bilbao – Plzen 3-1
Braga – Lazio 1-0
Din. Kiev – Riga 1-0
Ferencvaros – Alkmaar 4-3
Lyon – Ludogorets 1-1
Mac. Tel Aviv – Porto 0-1
Midjylland – Fenerbahce 2-2
Nice – Bodo 1-1
Olympiacos – Qarabag 3-0
Sl. Praga – Malmo 2-2
Twente – Beșiktaș 1-0
Clasament
1 Lazio (ITA) 8 6 1 1 17-5 19
2 Bilbao (ESP) 8 6 1 1 15-7 19
3 Man. United (ENG) 8 5 3 0 16-9 18
4 Tottenham (ENG) 8 5 2 1 17-9 17
5 Frankfurt (GER) 8 5 1 2 14-10 16
6 Lyon (FRA) 8 4 3 1 16-8 15
7 Olympiacos (GRE) 8 4 3 1 9-3 15
8 Rangers (SCO) 8 4 2 2 16-10 14
9 Bodo (NOR) 8 4 2 2 14-11 14
10 Anderlecht (BEL) 8 4 2 2 14-12 14
11 FCSB (ROU) 8 4 2 2 10-9 14
12 Ajax (NET) 8 4 1 3 16-8 13
13 Sociedad (ESP) 8 4 1 3 13-9 13
14 Galatasaray (TUR) 8 3 4 1 19-16 13
15 Roma (ITA) 8 3 3 2 10-6 12
16 Vikt. Plzen (CZE) 8 3 3 2 13-12 12
17 Ferencvaros (HUN) 8 4 0 4 15-15 12
18 Porto (POR) 8 3 2 3 13-11 11
19 Alkmaar (NET) 8 3 2 3 13-13 11
20 Midtjylland (DEN) 8 3 2 3 9-9 11
21 St. Gilloise (BEL) 8 3 2 3 8-8 11
22 PAOK (GRE) 8 3 1 4 12-10 10
23 Twente (NET) 8 2 4 2 8-9 10
24 Fenerbahce (TUR) 8 2 4 2 9-11 10
25 Braga (POR) 8 3 1 4 9-12 10
26 Elfsborg (SWE) 8 3 1 4 9-14 10
27 Hoffenheim (GER) 8 2 3 3 11-14 9
28 Beșiktaș (TUR) 8 3 0 5 10-15 9
29 Mac. Tel Aviv (ISR) 8 2 0 6 8-17 6
30 Sl. Praga (CZE) 8 1 2 5 7-11 5
31 Malmo (SWE) 8 1 2 5 10-17 5
32 Riga (LAT) 8 1 2 5 6-13 5
33 Ludogorets (BUL) 8 0 4 4 4-11 4
34 Din. Kiev (UKR) 8 1 1 6 5-18 4
35 Nice (FRA) 8 0 3 5 7-16 3
36 Qarabag (AZE) 8 1 0 7 6-20 3
Notă: Echipele clasate pe locurile 1-8 s-au calificat direct în optimile de finală, cele de pe pozițiile 9-24 joacă în play-off, iar restul formațiilor au fost eliminate din competiție.
Play-off (13 – 20 februarie)
Ferencvaros – Vikt. Plzen
Twente – Bodo
St. Gilloise – Ajax
Alkmaar – Galatasaray
Midtjylland – Sociedad
PAOK – FCSB
Fenerbachce – Anderlecht
Porto – Roma
Calendarul viitor
Optimi: 6 și 13 martie
Sferturi: 10 și 17 aprilie
Semifinale: 1 și 8 mai
Finală: 21 mai, la Bilbao (Spania)
* Tragerile la sorți vor avea loc în data de 21 februarie
Actualitate
Peste 7 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor în comuna Bănița
Administrația locală din comuna Bănița a lansat licitația pentru lucrările de modernizare a drumurilor din localitățile Merișor și Bănița, județul Hunedoara. Proiectul, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, are o valoare estimată de 7.191.437 lei și vizează modernizarea unui tronson de drumuri de 5700 de metri.
Lucrările includ asfaltarea drumurilor, consolidarea acostamentelor, amenajarea rigolelor pentru drenajul apei, dar și construirea de ziduri de protecție și instalarea de parapete metalici pentru siguranța rutieră. Printre străzile vizate se numără Strada Baiești, Strada Jitoni, Strada Cotesti-Botani, Strada Corbeoni și Strada Jigoreasa.
Acest proiect își propune să îmbunătățească infrastructura locală, având un impact direct asupra legăturii dintre zonele de interes local și județean, dar și asupra siguranței rutiere și condițiilor de trafic din comuna Bănița. Data limită pentru depunerea ofertelor este 7 februarie 2025, iar administrația locală speră ca lucrările să înceapă într-un termen cât mai scurt, pentru a satisface nevoile comunității.
FOTO: ARHIVĂ
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Pizza Chef Mircea Toderaș, din Deva – invitat, a treia oară, la „Winter Beef Cooking Camp 2025”, în Bucovina
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Numărul cazurilor de gripă s-a dublat în județ. Aproape 200 de îmbolnăviri, într-o săptămână
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Microbuz în care se aflau 15 persoane, implicat într-un accident rutier. Trei persoane au ajuns la spital
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în localitatea Pui: Patru persoane implicate
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
Ministerul Sănătății: Se introduce starea de alertă epidemiologică, pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO – VIDEO| Operațiune emoționantă de salvare a unui cățel rămas captiv la mai puțin de un metru de apele Jiului
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident grav în Răchitova: Doi bărbați răniți după răsturnarea unui utilaj agricol
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Acțiuni de prevenire a braconajului arheologic în Munții Orăștiei