Actualitate
„Zilele comunei Pui” prilej numai bun de distracţie dar şi de inaugurat noi investiţii
După muncă, relaxare
Ploaia care s-a abătut asupra localităţii la cea de-a opta ediţie a manifestării este portivit locuitorilor motiv de bleşug şi avuţie
Ziua de 15 august, este de mai mulţi ani motiv de dublă sărbătoare pentru locuitorii din comuna Pui, pe de o parte este Sfânta Maria iar pe de altă parte administraţia locală organizează ziua comunei. În acest an la cea de-a opta ediţie, ploaia aprigă le-a dat puţine bătăi de cap organizatorilor, astfel că scena care iniţial fusese amplasată la Sala de sport din satul Pui a trebuit să fie amenajată în căminul cultural din localitate. Dar cu toate piedicile manifestarea din acest an s-a dovedit a fi una de un real succes şi locuitorii s-au distrat cu patimă până târziu în noapte.
Ca şi în ani trecuţi alături de locuitorii comunei şi de administraţia locală au fost mai mult oficialităţi din judeţ ca vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Tiberiu Balint, subprefectul judeţului, Vasilică Potecă sau deputatul PNL, Bogdan Ţâmpău. Iar la invitaţia secretarului de stat în Ministerul Muncii, Sorin Ştefoni, la eveniment a fost prezent şi directorul adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Nicolae Popa (foto mic). Acesta a venit în judeţul Hunedoara cu tolba plină de veşti bune pentru autorităţile locale care au accesate fonduri europene pe diferite programe. „Fondurile europene reprezintă soluţia pentru o dezvoltare durabilă, mă bucur să mă aflu într-o comună ca Pui, unde au fost accesate mai multe programe europene. APDRP îşi propune ca până la finele exerciţiului bugetar al UE 2007-2013 procentul de absorbţie al fondurilor europene pentru programele pe care le gestionează să ajungă de la 60 la sută cât este în prezent la 95 la sută. Pentru aceasta avem în vedere reducerea termenelor de decontare a plăţilor de la 90 de zile la maxim 45 şi deblocarea plăţilor”, a precizat la Pui, directorul adjunct al APDRP, Nicolae Popa.
Punct final într-un proiect european
Primarul comunei Pui, Victor Stoica, a profitat de „Zilele comunei Pui” pentru a inaugura o investiţie importantă în comună ce de curând a reuşit să fie finalizată. Este vorba de aproximativ şapte kilometri de drum de exploataţie agricolă care au fost reabilitaţi şi asflataţi graţiei unui proiect european finanaţat pe măsura 125 cu o valoare de peste patru milioane de lei. Tot în cadrul proiectului a fost cuprinsă şi reabilitarea unui pod peste râul Strei care face legătura între ogoare şi satul Pui. „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi mai ales a locuitorilor am reuşit să finalizăm investiţia la drumul de exploataţie agricolă şi la podul peste râul Strei din satul Pui. Drumul complet asfaltat are o lungime de aproximativ şapte kilometri şi face legătura între centru de comună Pui, trece prin satul Galaţi şi iese în drumul naţional DN66 în satul Ruşor. Este un drum de exploataţie agricolă dar asta nu înseamnă că va puteafi folosit doar de sătenii care au terenuri în zonă, mie îmi place să cred că este o variantă ocolitoare a drumului naţional şi care facilitează legătura cu zonele limitrofe comunei”, susţine primarul comunei Pui, Victor Stoica. Cu finalizarea acestui proiect nu înseamnă că autorităţile locale au intrat în vacanţă, un alt proiect important este în fază de finalizare, şi anume alimentarea cu apă a satului Ponor care este în proporţie de 75-80 la sută finalizat.
Folclor şi premii pentru locuitori
Ploaia şi vremea potrivincă nu i-a înlăturat pe oameni de la spectacolul pregătit special pentru ei de administraţia locală a comunei Pui. Doar locul de desfăşurare a trebuit să fie schimbat, astfel că pentru cele câteva sute de spectatori Căminul Cultural s-a dovedit a fi destul de neîncăpător şi atmosfera destul de „fierbinte”. Cum îi şade bine oricărui gospodar la ceas de sărbătoare trebuie să îşi aducă aminte de oamenii buni şi cei care au luptat pentru binele comunităţii. Iar momentul în care celor patru veterani de război din comuna Pui le-e fost conferit titlul de „Cetăţean de onoare” a fost unul extrem de emoţionant. Foştii războinici şi-au pierdut prea puţin din vrednicia şi puterea de altă dată, chiar dacă au ajuns la o venerabilă vârstă de 80 de ani de cele mai multe ori se descurcă singuri la muncile din gospodărie. Dacă trecutului i-a fost adus birul, nici viitorul comunei nu a fost uitat de autorităţi. Un număr de 24 de şcolari din comună au fost recompensaţi pentru rezultatele bune la învăţătură cu diplome de excelenţă din partea primăriei. Spectacolul de muzică populară a fost momentul mult aşteptat de audienţă iar artişti ca Mariana Anghel, Cornel Todea, Suzana Toader sau Norica Haţegan nu au dezamăgit aşteptările şi i-au ridicat pe oameni la joc. Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii care i-a ţinut pe locuitori minute bune cu ochii aţintiţi spre cer.
[box type=”info”]
Fondurile europene şansa pentru dezvoltarea comunităţilor rurale
Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Sorin Ştefoni, responsabil cu absorbţia şi promovarea programelor europene în domeniul de resort, prezent la sărbătoarea comunei Pui, a atras încă odată atenţia asupra impactului pe care banii europenei îi au în dezvoltarea durabilă a satelor hunedorene. „Mă bucur să fiu alături de o administraţie locală care a realizat importanţa pe care fondurile europene o au în dezvoltarea infrastructurii comunităţilor locale. Administraţia comunei Pui a reuşit să acceseze nu mai puţin de patru-cinci proiecte europene, toate menite să dezvolte durabil comunitate şi să conducă la îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor. Suntem alături chiar şi de la nivel central de aceşti minunaţi locuitori şi ne dorim ca pasa economică rea prin care trecem să o depăşim cât mai curând”, susţine secretarul de stat în Ministerul Muncii, Sorin Ştefoni.
[/box]
Actualitate
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă

ACTUALIZARE: Băiatul de 15 ani, din municipiul Vulcan, dat dispărut de familie sâmbătă, a fost găsit într-o zonă împădurită, greu accesibilă, situată la o distanță de aproximativ trei kilometri de casă.
“Potrivit primelor verificări, acesta ar fi ieșit în cursul zilei de azi la plimbare, s-ar fi speriat de un animal sălbatic, s-a rătăcit și nu ar mai fi știut drumul înapoi spre casă”, a informat, sâmbătă seară, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Căutat de zeci de forțe și voluntari
Băiatul a fost căutat de zeci de forțe. La acțiunile de căutare, alături de polițiști, au participat reprezentanți ai ISU Hunedoara, Salvamont, IJJ Hunedoara, cărora li s-au alăturat și circa 40 de voluntari.
“Pe perioada dispariției, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni. Având în vedere temperaturile scăzute, a fost solicitat un echipaj medical, fiindu-i acordate îngrijiri la domiciliu de către personalul autorizat”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Știrea inițială
Un băiat, în vârstă de 15 ani, din municipiul Vulcan, este căutat de familie și polițiști, după a plecat de acasă, în cursul zilei de azi, în jurul orei 11:00, și nu a revenit până în prezent.
Minorul are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, greutate 60 kg, păr șaten, ten închis și ochi căprui. La momentul plecării, acesta purta o geacă în culorile alb-negru, pantaloni negri cu dungi de culoare roșie și pantofi negri.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorul sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Polițiștii continuă căutările și fac apel către cetățeni, pentru a furniza orice informație care ar putea conduce la găsirea minorului dispărut.
Actualitate
Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.
Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.
În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.
Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.
Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.
Vacanța de vară începe pe 21 iunie.
Actualitate
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.
Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani
Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.
„Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.
Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției
- Actualitatecu 3 zile in urma
Modificări neomologate la sistemul de iluminat al mașinii: risc de sancțiuni și siguranță redusă în trafic
- Actualitatecu 3 zile in urma
Corvinul, amical cu SCM Zalău
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
Programul „Rabla pentru tractoare” – Fermierii se pot înscrie personal pentru finanțare
- Actualitatecu 3 zile in urma
Atenționare pentru turiști: Drumețiile în Parcul Național Retezat, mai dificile iarna