Connect with us
Data: 22/02/2025
.

Actualitate

Galeriile de Artă „FORMA”, din Deva, își schimbă înfățișarea

Publicat

pe

Galeriile de Artă „FORMA” din municipiul Deva își schimbă, în sfârșit înfățișarea. Spațiul expozițional va fi transformat într-o sală multifuncțională, modernă. Proiectul a fost dezbătut, supus la vot și adoptat, ieri, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara.

Reabilitarea spațiilor din cadrul Galeriiilor de Artă, unde zeci de artiști expun, va crea oportunități de inițiere și desfășurare a proiectelor și programelor culturale în domeniul educației permanente și culturii. Aceste lucrări urmăresc, practic, o serie de obiective între care valorificarea timpului liber al tinerilor prin elaborarea unor proiecte atractive; crearea unui cadru de exersare și cultivare a aptitudinilor și capacităților de manifestare a talentelor de artă, cultură, coregrafie, teatru, muzică și pictură; dezvoltarea schimburilor culturale pe plan național și internațional; educarea științifică și artistică a publicului prin programe specifice; organizarea de sesiuni, simpozioane, consfătuiri, colocvii și alte acțiuni cu caracter științific.

Ne dorim un spațiu expozițional care să se ridice la standardele secolului XXI, însă nu ne vom limita doar la organizarea de expoziții. Va fi o sală multifuncțională care va putea găzdui spectacole, lansări de carte, vizionări de filme și piese de teatru. Sala va dispune de 50 de locuri amplasate într-un mini-amfiteatru mobil și alte 100 de locuri pe scaune. Va fi amenajată și o bibliotecă unde se vor regăsi albume de artă, monografii sau biografii”, a declarat Daniel Andronache, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara.

Proiect în valoare de peste un milion de lei

Reconfigurarea spațiilor galeriei se va realiza astfel încât acestea să întrunească standardele specifice spațiilor expoziționale contemporane, care au ca și caracteristică posibilitatea găzduirii de evenimente din sfere culturale diferite. Această recalibrare va avea ca și efect creșterea duratei de funcționare a Galeriilor de Artă „FORMA”, precum și o deschidere crescută către public. Potrivit indicatorilor tehnico-economici, suprafața vizată de reconfigurare are 332,84 mp, iar durata de realizare a investiției este de 4 luni. Valoarea totală a investiției este de 1.189.442,71 lei (cu TVA), fondurile fiind asigurate din bugetul județului Hunedoara.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Elevii hunedoreni se întorc la cursuri, de luni. Următoarea vacanță, în aprilie

Publicat

pe

Redactat de

Elevii din județul Hunedoara se vor întoarce de luni, la cursuri, după o săptămână de vacanță.

Fiecare Inspectorat Școlar a decis perioada în care elevii vor avea vacanța de schi, pentru județul Hunedoara aceasta fiind programată în perioada 17 -21 februarie 2025.

În aceeași perioadă, în vacanță sunt și elevii din București și județele Ilfov, Bihor, Sălaj, Cluj, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Vrancea, Brăila și Vaslui.

Între 24 și 28 februarie, vor intra în vacanță elevii din județele Satu Mare, Maramureș, Arad, Dolj, Alba, Sibiu, Mureș, Suceava, Harghita, Brașov, Covasna, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța.

Următoarea vacanță de care se vor bucura copiii este cea de primăvară sau de Paște, programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie.

Advertisement

Vacanța de vară începe pe 21 iunie.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an

Publicat

pe

Redactat de

Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva vor reveni în sediul din centrul istoric al municipiului reședință de județ. Clădirea, veche de peste un secol, din imediata vecinătate a Palatului Magna Curia, a fost reabilitată și, în acest an, urmează să fie dată în folosință.

Lucrările, începute în urmă cu aproximativ patru ani

Lucrările de reabilitare a sediului vechi al Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva – o clădire monument istoric inclusă în zona de protecție a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani. În vara lui 2021, ambele instanțe au fost mutate într-un imobil situat pe Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), din municipiu, unde își desfășoară activitatea și în momentul de față.

Sediul vechi în care își desfășurau activitatea Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva a fost cuprins în programul național de consolidare a infrastructurii din municipiile de județ. Lucrările la clădirea tribunalului au fost începute în anul 2021, iar în cursul acestui an urmează să fie dată în folosință, după ce termenul de finalizare al lucrărilor rămase de executat, inclusiv dotarea cu mobilier nou a fost prelungit până la 14.06.2025”, se arată în sinteza Raportului privind activitatea Curții de Apel Alba- Iulia, căreia îi sunt arondate instanțele din județul Hunedoara.

Clădirea Tribunalului Hunedoara și Judecătoriei Deva a fost construită în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, pe care îl mai păstrează şi în prezent. Imobilul a fost construit ca sediu de instanţă judecatorească, funcţionând cu această destinaţie până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administrarea Ministerului Justiției – Tribunalul Hunedoara.

Advertisement

 

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

„Moșii de Iarnă” sau „Sâmbăta Morților” – Tradiții și obiceiuri

Publicat

pe

Redactat de

Pe 22 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuţi la cele veşnice. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de „Moşii de Iarnă” sau „Sâmbăta Morţilor”.

În această zi, în toate bisericile ortodoxe se va oficia Sfânta Liturghie și slujbe speciale de pomenire a celor care au trecut la cele veșnice, potrivit crestinortodox.ro.

Obiceiul cere, ca în această zi, să se dea de pomană sarmale, plăcinte, vin, colivă, colaci, fructe și altele. La mormintele rudelor, oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puţin două lumânări care au rolul de a încălzi sufletele morţilor.

Moșii de Iarnă” se cinstesc an de an, în sâmbăta de dinaintea Lăsatului de carne, pentru intrarea în Postul Paștelui.

Cuvântul moșivine de la strămoși”, și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul moși sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei, Moșii de Primăvară (de Măcinici), Moșii de Vară (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), Moșii de Toamnă(în prima sâmbătă din luna noiembrie), Moșii de Iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).

Advertisement

Cei bătrâni îşi aduc aminte că “Moşilor de Iarnă” li se mai spunea şi “Moşii de Piftii” şi “Sâmbăta Piftiilor”. Mai mult, aceasta este singura zi în care se mâncau răcituri sau piftii. Dacă acestea nu erau mâncate în totalitate în aceeastă zi, a doua zi erau aruncate. Altfel, frigurile şi-ar fi făcut apariţia în timpul verii. În această zi, nu se lucrează, nu se fac nunți și nu se spală.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate