Actualitate - Eveniment
Deva: Elevii de 10 la Evaluarea Națională și profesorii care i-au pregătit, premiați de administrația locală
Cei cinci elevi, din municipiul Deva, care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională, precum și profesorii care i-au pregătit, au fost premiați, astăzi, de administrația publică locală.
Este vorba despre elevii Eduard Andrei Pruteanu (Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva), Bogdan Miheț (Colegiul Național Decebal Deva), Anamaria Tanu (Colegiul Național Decebal Deva), Alexandra Belea (Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva) Irina Morar (Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva) și dascălii: prof. Elena Claudia Anca (Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva), prof. Elena Corina Mihu (Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva), prof. Daniela Chivuță Stan (Colegiul Național Decebal Deva), prof. Mihai Petru Monea (Colegiul Național Decebal Deva), prof. Melania Stanciu (Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva), prof. Mirela Văcărețu (Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva).
Elevii au fost recompensați cu suma de 3.000 de lei fiecare, iar profesorii cu suma de 1.500 de lei, fiecare, primind, totodată, și câte o diplomă de excelență.
“Astăzi, am avut bucuria și onoarea, șă premiez elevii care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie 2023 și profesorii care i-au pregătit pe aceștia. Împreună cu consilierii locali am dorit să îi recompensăm pentru rezultatele obținute și pentru faptul că promovează imaginea și numele municipiului nostru. (…) Tuturor acestor elevi, profesorilor şi părinţilor lor, le transmit încă o dată cele mai sincere felicitări. Administrația publică locală va susține întotdeauna excelența și performanța în educație!”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Actualitate
Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara
În județul Hunedoara, rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale indică o competiție strânsă între principalii candidați.
Călin Georgescu conduce clasamentul cu 37.104 voturi, reprezentând 22,34% din sufragii. Ion-Marcel Ciolacu se află pe locul al doilea, la o distanță foarte mică, acumulând 36.706 voturi, adică 22,1%. George-Nicolae Simion completează podiumul, cu 30.973 voturi (18,65%).
Pe locul al patrulea se situează Elena-Valerica Lasconi, care a obținut 24.283 de voturi (14,62%), urmată de Nicolae-Ionel Ciucă, cu 13.626 de voturi (8,2%). Mircea-Dan Geoană ocupă locul șase, având 9.926 de voturi (5,98%).
Restul candidaților au înregistrat procente mai mici, Cristian Diaconescu obținând 3,24%, iar Hunor Kelemen și Cristian-Vasile Terheș au înregistrat procente sub 2%. Candidații Ana Birchall, Ludovic Orban și alții au avut rezultate nesemnificative, sub pragul de 1%.
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 46,85 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 21:00
Prezența la vot în județul Hunedoara în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 indică un interes moderat al alegătorilor, conform datelor furnizate de platforma oficială de monitorizare a prezenței.
Până la ora 21:00, ora închiderii urnelor, prezența la urne este de 46,85%, dintr-un total de 363.541 de alegători înscriși pe listele permanente.
Distribuția pe categorii de alegători:
- Alegători care au votat pe listele permanente: 150.707 persoane.
- Alegători pe liste suplimentare: 17.532 persoane.
- Alegători care au utilizat urna mobilă: 2.090 persoane.
Repartizarea votanților în județ: Din totalul de 170.329 de votanți, se observă o participare mai ridicată în zonele urbane, cu 120.182 de alegători prezenți la urne, comparativ cu mediul rural, unde au fost înregistrați 50.147 de votanți.
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00
Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.
La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu o zi in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 19,89 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 13:00
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Etapă perfectă pentru echipele hunedorene din Liga 3