Actualitate
Angajații ITM Hunedoara au declanșat acțiunile de protest
Angajații ITM Hunedoara au declanșat acțiunile de protest. Aceștia au mai multe revendicări.
Astăzi, 23.11.2023 începând cu ora 08.00 salariaţii (membri, şi nemembri de sindicat) au declanşat un conflict de muncă constând pentru început într-o greva de avertisment cu o durată de două ore.
Grevă de avertisment a fost notificata instituţiilor conform prevederilor legale (Legea 367/2003- a dialogului social)
”Revendicările se referă la :
-Acordarea unor salarii echitabile egale cu ale angajaţilor din alte instituţii similare (ANAF, sănătate, APIA etc.) deoarece au apărut diferenţe salariale între angajaţii familiei ocupaţionale „Administraţie”. Aceste inechităţi sunt generate de clasa politica şi cerem respectuos eliminarea discrepantelor şi asigurarea remunerarii conform contribuţiei noastre la dezvoltarea societăţii româneşti . Nu în ultimul rând punem în vederea factorilor de decizie să ţină cont şi de scăderea puterii de cumpărare urmare a inflaţiei şi creşterii preţurilor la bunurile de consum, lucru ce a adus la nemulţumiri în rândul salariaţilor Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale mai ales că salariile acestor salariaţi au rămas la niveluri incredibil de mici.
– Asigurarea unor condiţii de muncă decente, într-un mediu propice, sănătos şi sigur precum şi eliminarea factorilor care stres.
– Acoperirea deficitului de personal în instituţiile care se confrunta cu această problemă.
Solicităm anularea blocării ocupării posturilor vacante. Deficitul de personal a condus la o supraîncărcare a personalului existent care este nevoit să facă ore suplimentare de cele mai multe ori neplătite sau nerecompensate cu timp liber.
– Solicităm plata orelor suplimentare urmare a imposibilităţii de a putea recupera orele lucrate cu timp liber corespunzător în compensare.
– Dorim o stabilitate a locurilor de muncă pentru toţi angajaţii din instituţiile Ministerului Muncii şi fundamentarea reală şi corectă a numărului de personal pentru a se putea derula toate activităţile în mod coerent şi în condiţii normale de lucru.
– Solicităm de asemenea reactualizarea aplicaţiilor informatice folosite în activitatea curentă precum şi dezvoltarea sistemelor informatice la nivelul cerinţelor unei societăţi şi servicii moderne.
– Solicităm revizuirea Statutelor inspectorului de muncă şi al inspectorului social, garantarea independenţei acestora deoarece funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea toate îndatoririle de serviciu”, informează Sorin Istrate, purtător de cuvânt al ITM Hunedoara.
Grevă generală
Angajații din instituțiile Ministerului Muncii amenință cu greva generală dacă nu le vor fi soluționate revendicările.
”Dacă revendicările salariaţilor din instituţiile Ministerului Muncii nu vor fi satisfăcute, vom continua protestele urmând ca din data de 23.11.2023 să declanşăm greva generală, ce va continua până la satisfacerea revendicărilor (deşi nu dorim acest lucru care ar însemna încetarea platii pensiilor, alocaţiilor şi indemnizaţiilor pentru şomaj).
Sperăm într-un dialog onest şi real cu partenerii sociali care să conducă la concilierea şi în final dezamorsarea acestui conflict”, mai informează ITM Hunedoara.
FOTO: Ziarul Unirea
Actualitate
„Jalea Viului” moare, Viața din Vale renaște: o expoziție manifest la Petroșani
Valea Jiului continuă să fie percepută din exterior ca un loc marcat de tranziție și declin economic, însă artiștii locali propun o schimbare de perspectivă. Pe 7 februarie, în sala Artelier a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, va avea loc o expoziție menită să demonteze clișeele despre această regiune și să aducă în prim-plan frumusețea și unicitatea ei.
Evenimentul, ce începe la ora 19:00, reunește viziuni surprinse de artiști vizuali din Valea Jiului prin fotografie pe film și digitală. Vizitatorii vor putea nu doar să admire lucrările expuse, ci și să achiziționeze printuri care reflectă o Vale a Jiului vibrantă, creativă și plină de viață.
„Scopul nostru este ca «Jalea Viului» să moară și din ea să renască o comunitate care să își celebreze identitatea și frumusețea locului”, transmit organizatorii.
Expoziția își propune să fie mai mult decât un eveniment artistic—un spațiu de întâlnire și conectare, în care locuitorii și vizitatorii să descopere o perspectivă proaspătă asupra regiunii.
Cei care doresc să exploreze această viziune sunt invitați să participe și să descopere, prin ochii artiștilor, un altfel de peisaj al Văii Jiului—unul al renașterii și al creativității.
FOTO: FACEBOOK ANALOG VALLEY
Actualitate
Recomandările IPJ Hunedoara pentru siguranța în trafic
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara le reamintește tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație pentru prevenirea accidentelor rutiere. Polițiștii recomandă adaptarea vitezei la condițiile de drum, informarea asupra stării vremii și a traseelor înainte de plecare, precum și evitarea manevrelor riscante.
În contextul unui trafic aglomerat și al unor condiții meteo nefavorabile, pot apărea blocaje temporare. Conducătorii auto sunt sfătuiți să își păstreze calmul, să dea dovadă de politețe rutieră și să nu blocheze intersecțiile. De asemenea, este esențial să nu efectueze depășiri fără vizibilitate corespunzătoare și să se asigure temeinic înainte de fiecare manevră.
Recomandări esențiale pentru șoferi:
Nu consumați alcool și nu conduceți dacă sunteți obosiți!
Nu folosiți telefonul mobil în timpul condusului, iar pentru comunicare utilizați sistemele hands-free.
Păstrați o distanță de siguranță față de celelalte vehicule și adaptați viteza la condițiile de trafic.
Atenție sporită și pentru pietoni! Aceștia sunt sfătuiți să traverseze doar prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului și doar după ce se asigură că șoferii le-au observat intenția de a traversa. În plus, pietonii trebuie să circule exclusiv pe trotuare și să evite zonele periculoase din trafic.
Polițiștii hunedoreni fac apel la responsabilitate și prudență, subliniind că respectarea regulilor de circulație contribuie la siguranța tuturor participanților la trafic.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Se stabilesc sferturile din faza județeană a Cupei României
Joi, 6 februarie, va avea loc o sesiune de lucru cu echipele de fotbal din Ligile 4 și 5 din județul Hunedoara. Cu ocazia acestui eveniment, care va avea loc la Hațeg, se vor trage la sorți și sferturile de finală ale fazei județene din Cupa României.
Opt pretendente la câștigarea trofeului
După un tur preliminar, în care au evoluat doar echipe din Liga 5, în faza județeană Hunedoara a Cupei României la fotbal s- a trecut la grupe. Au fost patru grupe a câte formații fiecare, iar în optimi s-au calificat câștigătoarele, plus cele mai bune trei locuri secunde. Aurul Brad, în calitate de finalistă a ediției trecute, a fost calificată direct în sferturi. Din grupa 1 s-au calificat Retezatul Hațeg și Dacia Orăștie, din grupa 2 Șoimul Băița și Inter Petrila, din grupa 3 doar CSM Vulcan, CFR Simeria având cea mai slabă linie de clasament dintre echipele de locul al doilea, iar din grupa 4 Unirea DMO și Gloria Geoagiu. Așa cum se poate observa, toate cele opt pretendente la cucerirea trofeului evoluează în Liga 4. Ediția trecută a competiției a fost câștigată, la nivel județean, de către Minerul Lupeni, echipă care evoluează, în prezent, în Liga 3.
Subiecte importante la sesiunea de lucru
Sesiunea de lucru organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara cu reprezentanții echipelor din Liga 4 și Liga 5 va începe la ora 17:30 și va avea loc la Sala de ședințe a Primăriei orașului Hațeg. Pe lângă tragerea la sorți pentru Cupă, vor mai dezbătute și alte teme de interes. “Primăria orașului Hațeg este gazda acestui eveniment, iar sprijinul său este esențial pentru buna desfășurare a acestei sesiuni de lucru. În cadrul întâlnirii se va face analiza primei părți a seonului. Aici se vor discuta aspecte legate de desfășurarea primelor 17 etape din Liga 4 și a primelor 10 etape din Liga 5, evidențiind aspectele organizatorice, competiționale și eventualele îmbunătățiri necesare. Un alt subiect este clasificarea fotbalului amator. La acest punct se va pune accent pe cerințele Regulamentului Jocurilor de Baraj pentru Liga 3, care stipulează că echipa câștigătoare a Ligii 4 și participantă la barajul de promovare trebuie să fie clasificată cu cel puțin nivelul bronz. De asemenea, se va vorbi și despre administrarea jucătorilor și a documentelor, urmând a fi transmise informații privind procedurile de acordare a vizelor anuale, legitimări și transferuri prin intermediul platformei Football Connect. Există și punctul „Diverse”, în cadrul căruia se vor dezbate și alte aspecte considerate importante de către reprezentanții echipelor prezente, oferind oportunitatea unui dialog deschis. Aceste întâlniri s-au dovedit extrem de utile, facilitând dezbaterea celor mai noi proiecte și identificarea de soluții concrete la nevoile specifice ale cluburilor participante”, au informat cei de la AJF Hunedoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atleții de la SCM Deva, pe podium la Cupa României
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de curent electric pe câteva străzi din Deva și în mai multe localități din județ, între 3 și 7 februarie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Medalii naționale la popice pentru Inter Petrila
-
Stiri nationalecu 17 ore in urma
„Drumul Iancului”, între Vidrișoara și limită cu județul Hunedoara, va fi modernizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tineri bănuiți că ar fi deținut substanțe interzise. Unul dintre aceștia, oprit în trafic pe un bulevard din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lămuriri privind majorarea taxei de salubrizare la Geoagiu. Tensiuni în ședința de CL
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat dat dispărut de colegii de muncă. A plecat de la locul în care era cazat, din comuna Dobra
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Părintele Arsenie Boca a fost proclamat sfânt. Inclus în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, alături de alți 15 noi sfinți canonizați