Connect with us
Data: 27/11/2024
.

Actualitate - Eveniment

Întâlnirea cu Eminescu

Publicat

pe

Așa cum face în fiecare an, și în miezul lunii ianuarie 2024, la 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naționale, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, i-a invitat pe toți iubitorii de poezie, pe toți cei care îl prețuiesc pe marele nostru poet să ia parte la suita de manifestări organizate pentru a-i cinsti memoria.

Și în acest an, toți cei care iubesc, cunosc și respectă creația lui Mihai Eminescu, cei care îi iubesc versul fără pereche, s-au întâlnit la locul devenit de acum tradițional: statuia poetului din Parcul Cetății. Vers și muzică au răsunat și în acest 15 ianuarie lângă statuia poetului nostru național.

Anul acesta, cea de-a XV-a ediție a manifestării Eminesciana am situat-o sub genericul Eminescu sau infinitul poeziei, un citat preluat dintr-un studiu al criticului literar Garabet Ibrăileanu. Acesta compară senzația de infinit, de nesfârșire pe care o generează muzica de aleasă calitate cu bucuria pe care o trăim atunci când citim, când auzim o poezie scrisă de Mihai Eminescu. Această bucurie fără margini se face simțită de aproape 150 de ani, de când pe cerul literaturii române a apărut și strălucește astrul numit Mihai Eminescu.

Ca întotdeauna, momentele artistice oferite celor prezenți la omagierea lui Eminescu de către artiști plini de har și sensibilitate au fost de un înalt nivel, pătrunse de o emoționantă simțire.

În prima parte a zilei, la statuia lui Eminescu din Parcul Municipal „Cetate” Deva, manifestările au fost deschise de managerul bibliotecii județene, care a salutat prezența la acest eveniment a președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a administratorului public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, a reprezentanților instituțiilor de cultură și de învățământ devene, a scriitorilor hunedoreni, a elevilor și a tuturor participanților la eveniment. Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a ținut să onoreze așa cum se cuvine, cu respect și prețuire, memoria marelui nostru poet și a împărtășit împreună cu noi toți emoția acestor momente speciale. Suntem recunoscători Consiliului Județean Hunedoara, președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorului public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, pentru sprijinul permanent pe care îl acordă instituției noastre, pentru faptul că sunt interesați de activitățile noastre culturale și înțeleg importanța tot mai mare pe care o are biblioteca publică în viața comunității.

Prietenii noștri de la Oradea, membrii Fundației Rock Filarmonica, ne-au prezentat momentul intitulat „Sonetul muzical eminescian” – în interpretarea artiștilor Florian Chelu Madeva, Alexandrina Chelu-Schorr și Florin Petroniu Avram, care a inclus sonete eminesciene ilustrate muzical cu talent și sensibilitate. Sonetele marelui nostru poet au fost așezate pe muzică de muzicianul și compozitorul Florian Chelu Madeva, în cadrul unui proiect inedit, de o incontestabilă valoare artistică. Au fost prezentate câteva dintre cele mai frumoase sonete muzicale eminesciene, mai ales cele mai puțin cunoscute, inclusiv satirice.

„Doina, dorul și sufletul românesc transpuse în cântec” a fost genericul următorului număr artistic susținut de mult îndrăgitul artist, solistul vocal Cristian Fodor. Fiecare cântec pe care l-a interpretat ne-a adus bucurie și emoție în suflet prin trăirea extraordinară cu care a tălmăcit minunatele versuri eminesciene cu vocea lui caldă, profundă, cultivată.

Advertisement

Întâlnirea din parc s-a încheiat cu depunerea de flori la statuia lui Mihai Eminescu.

În continuare la Sala de Lectură a bibliotecii, o serie de poeți cunoscuți și îndrăgiți, prieteni vechi ai bibliotecii noastre, Camelia Ardelean, Marioara Ardelean, Andrei Caucar, Nicolae Crepcia, Ianina-Ulpia Cupșan Morar, Valentin David, Viorica Dobocan, Dumitru Dumitrescu, Dorel Neamțu, Doina Nelega, Dorin Olariu, Carmen Pinte, Paulina Popa, Maria Sângerean-Sibioara, Dumitru Tâlvescu, Ana Tricu, Victor Vaida, Ioan Vasiu, au susținut un recital de poezie.

La Sala „Europa” din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, s-a desfășurat concursul intitulat  „Eminescu – Muntele fără poteci”, între elevii de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui nostru poet.

La concurs au luat parte elevi de la colegiile și liceele din Deva: Colegiul Național „Decebal”, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, Liceul Tehnologic „Transilvania”, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”.

Echipelor de elevi li s-au adresat întrebări legate de viața, opera și receptarea lui Eminescu. Juriul concursului a fost format din: Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii județene, Diana Ferencz, bibliotecară, Camelia Mestecănean, bibliotecară și Mihaela Țoța, bibliotecară. După verificarea răspunsurilor, au fost declarate câștigătoare următoarele echipe, aparținând colegiilor/liceelor din Deva:

Locul I: Colegiul Național „Decebal”,

Advertisement

Locul II: Liceul Tehnologic „Transilvania”,

Locul III: Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”.

Câștigătorilor li s-au oferit diplome, trofee și cărți din partea bibliotecii județene, iar fiecare elev concurent a primit câte o diplomă de participare și cărți.

De asemenea, în incinta bibliotecii, la Sala de Lectură, a fost organizată expoziție de carte din opera lui Mihai Eminescu, zecile de volume din patrimoniul bibliotecii fiind o dovadă a aprecierii de care creația lui Eminescu s-a bucurat întotdeauna, indiferent de vremuri.

Ne-a bucurat prezența, pe durata întregului program, a prietenilor dintotdeauna, a scriitorilor – poeți și prozatori, jurnaliști și alți oameni de cultură – care mereu au fost alături de biblioteca noastră pe care au simțit-o și o simt, pe bună dreptate, ca pe a doua lor casă.

Advertisement

Au fost alături de noi dascălii, profesorii care au știut întotdeauna să sădească în sufletele elevilor dragostea pentru literatura română, pentru creația marilor noștri scriitori, pentru Eminescu în primul rând. Merită întreaga noastră prețuire și recunoștință.

Numărul mare de participanți la acest eveniment evocator al lui Mihai Eminescu ne-a întărit din nou convingerea că Poetul e nemuritor și va rămâne veșnic în inimile românilor de pretutindeni.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Advertisement

Actualitate

Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

În județul Hunedoara, rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale indică o competiție strânsă între principalii candidați.

Călin Georgescu conduce clasamentul cu 37.104 voturi, reprezentând 22,34% din sufragii. Ion-Marcel Ciolacu se află pe locul al doilea, la o distanță foarte mică, acumulând 36.706 voturi, adică 22,1%. George-Nicolae Simion completează podiumul, cu 30.973 voturi (18,65%).

Pe locul al patrulea se situează Elena-Valerica Lasconi, care a obținut 24.283 de voturi (14,62%), urmată de Nicolae-Ionel Ciucă, cu 13.626 de voturi (8,2%). Mircea-Dan Geoană ocupă locul șase, având 9.926 de voturi (5,98%).

Restul candidaților au înregistrat procente mai mici, Cristian Diaconescu obținând 3,24%, iar Hunor Kelemen și Cristian-Vasile Terheș au înregistrat procente sub 2%. Candidații Ana Birchall, Ludovic Orban și alții au avut rezultate nesemnificative, sub pragul de 1%.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 46,85 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 21:00

Publicat

pe

Redactat de

Prezența la vot în județul Hunedoara în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 indică un interes moderat al alegătorilor, conform datelor furnizate de platforma oficială de monitorizare a prezenței.

Până la ora 21:00, ora închiderii urnelor, prezența la urne este de 46,85%, dintr-un total de 363.541 de alegători înscriși pe listele permanente.

Distribuția pe categorii de alegători:

  • Alegători care au votat pe listele permanente: 150.707 persoane.
  • Alegători pe liste suplimentare: 17.532 persoane.
  • Alegători care au utilizat urna mobilă: 2.090 persoane.

Repartizarea votanților în județ: Din totalul de 170.329 de votanți, se observă o participare mai ridicată în zonele urbane, cu 120.182 de alegători prezenți la urne, comparativ cu mediul rural, unde au fost înregistrați 50.147 de votanți.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00

Publicat

pe

Redactat de

Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.

La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate