Connect with us
Data: 19/11/2024
.

Actualitate

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători religioase

Publicat

pe

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, cum mai este cunoscută în popor, este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, prăznuită, în fiecare an, la 15 august, zi în care se comemorează trecerea Fecioarei Maria din această lume.

Despre această sărbătoare nu se găsesc informații în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiția Bisericii. Potrivit acestei tradiții, Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei din această viață: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare“. După ce Fecioara Maria și-a cerut iertăciune de la toți, și-a dat duhul. Domnul Însuși S-a coborat din ceruri pentru a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt. Atunci s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor și auzul surzilor s-au deschis, ologii și bolnavii s-au vindecat. Trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești. Tradiția mărturisește că Apostolul Toma sosește la Ierusalim în a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului. Dorind să cinsteasca trupul ei, Apostolii au deschis mormântul. Dar minune! Mormântul era gol. Trupul Fecioarei Maria a fost ridicat la ceruri de Fiul ei.

Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi închinate Fecioarei Maria și s-a dezvoltat începând cu secolul al V -lea, după Sinodul de la Efes din 431, când Maica Domnului a fost numită Născătoare de Dumnezeu.

Adormirea Maicii Domnului a fost așezată la nouă zile după praznicul Schimbării la Față a Domnului pentru că Maica Domnului este mai presus de cele nouă cete îngerești, este mai cinstită decat heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii.

Pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se sărbătorește „Ziua Marinei Române” și a Forțelor Navale. În porturile și orașele de la mare și Dunăre sunt organizate manifestări dedicate acestei sărbători.

Advertisement

 

 

Sursa: crestinortodox.ro

Actualitate

Cod galben de vânt și informare meteo de precipitații și ninsori la munte

Publicat

pe

Redactat de

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul zilei de miercuri, pentru mai multe județe, printre care și Hunedoara.

“Vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei și pe litoral, cu viteze în general de 55…65 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali vor depăși 90 km /h”, a informat ANM.

De asemenea, a fost emisă și o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului, valabilă în toată țara de miercuri, 20 noiembrie, ora 10:00, până sâmbătă, 23 noiembrie, ora 20:00.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul menționat temporar vor fi precipitații în toate regiunile. „În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în Dobrogea va ploua și pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul regiunilor pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge și local se va depune strat de zăpadă consistent. Se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp, iar cu precădere în vest și la munte, pe arii restrânse acestea vor depăși 30 l/mp. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) și pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada”, a mai informat ANM.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Deva: Distribuirea tichetelor gratuite pentru transport public începe din 25 noiembrie

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Deva anunță că, în perioada 25 noiembrie – 20 decembrie 2024, pensionarii cu venituri lunare de până la 2000 de lei pot ridica tichetele gratuite de transport public pentru lunile decembrie 2024, ianuarie, februarie și martie 2025.

Distribuirea se va face la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, pe baza următoarelor documente: cuponul de pensie (ultimul disponibil); cartea de identitate.

Pentru beneficiarii care se confruntă cu situații speciale, cum ar fi probleme medicale sau absența din localitate, tichetele vor putea fi ridicate după data de 23 decembrie 2024, în fiecare zi de vineri, între orele 10:00-12:00, de la sediul Primăriei Municipiului Deva.

”Primăria Municipiului Deva aduce la cunoştinţa persoanelor care beneficiază de tichete de călătorie gratuite pentru transportul public local (pensionarii cu venituri lunare mai mici de 2000 de lei/lună, inclusiv), că în perioada 25 noiembrie – 20 decembrie 2024, tichetele gratuite pentru lunile decembrie 2024, ianuarie, februarie și martie 2025, se distribuie la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva (holul intrării laterale), după următorul program: Luni – Joi, între orele 8:00-13:00; Vineri, între orele 8:00-12:00. După același program pot să își ridice tichetele de călătorie și beneficiarii legilor speciale: Legea nr. 44/1994 – Veterani de război, Legea nr. 118/1990 – Foști deținuți politici, Legea nr. 341/2004 – Revoluționari, Legea nr. 189/2000 – Deportați sau refugiați, HG nr. 1364/2006 – Donatori de sânge, HCL nr. 225/2008 – Cetățeni de onoare. Aceștia trebuie să prezinte cartea de identitate și documentele de încadrare în categoriile de beneficiar. Pensionarii sunt obligați să prezinte ultimul cupon de pensie și cartea de identitate. Beneficiarii aflați în situații deosebite (probleme medicale, absență din localitate etc.) vor putea să își ridice tichetele de călătorie gratuite (pentru lunile decembrie 2024, ianuarie, februarie și martie 2025), după data de 23 decembrie 2024, în fiecare zi de vineri, de la sediul Primăriei Municipiului Deva, între orele 10:00-12:00. Tichetele gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe raza municipiului Deva. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0254.218.579/int. 136, de luni până vineri – între orele 9:00-12:00”, informează reprezentanții Compartimentului de presă al Primăriei Municipiului Deva.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Citeste mai mult ...

Actualitate

„Cadouri de Crăciun pentru copiii abandonați și bunicii uitați” – un gest de solidaritate la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

În spiritul sărbătorilor de iarnă, administrația locală din Hunedoara, în parteneriat cu Subfiliala de Cruce Roșie și Biblioteca Municipală Hunedoara, continuă tradiția evenimentului caritabil „Cadouri de Crăciun pentru copiii abandonați și bunicii uitați”. Acțiunea își propune să aducă un strop de bucurie celor mai vulnerabili dintre noi – copii și vârstnici care, din păcate, duc lipsa sprijinului familiei.

Hunedorenii sunt invitați să contribuie la această inițiativă, donând cadouri ambalate și etichetate cu atenție, astfel încât acestea să ajungă exact acolo unde este cea mai mare nevoie. Darurile pot fi aduse între 2 și 12 decembrie 2024, în intervalul orar 08:00 – 14:00, la sediul Bibliotecii Municipale Hunedoara, situat pe strada Constantin Brâncuși, nr. 2, bloc X2.

Cum poți ajuta?

Pentru a ușura procesul de distribuție, cutiile trebuie să fie clar etichetate, specificând destinatarii – „Cadou pentru băiat 3-5 ani”, „Cadou pentru bunic”, etc. Conținutul acestora poate varia de la dulciuri și jucării, la articole vestimentare noi, dar trebuie să fie corespunzător categoriei de vârstă și nevoilor specifice. Organizatorii recomandă evitarea alimentelor perisabile sau ambalate în recipiente fragile, precum borcanele de sticlă, pentru a preveni deteriorarea lor.

Acțiunea este un apel la generozitate și solidaritate, oferind comunității oportunitatea de a transforma Crăciunul într-o sărbătoare a iubirii și speranței pentru toți.

„Împreună putem aduce zâmbete pe chipurile unor copii și bunici care au mare nevoie să simtă magia sărbătorilor. Un cadou poate însemna mai mult decât un obiect – poate deveni simbolul căldurii sufletești și al sprijinului comunității”, transmit organizatorii.

Advertisement

Cine beneficiază?

Cadourile vor fi distribuite, fără a fi desfăcute, către copiii și bunicii din Hunedoara aflați în situații dificile. Organizatorii subliniază importanța respectării cerințelor privind starea bunurilor donate, pentru a asigura un Crăciun fericit tuturor beneficiarilor.

Prin gesturi simple, fiecare hunedorean poate contribui la aducerea unui strop de lumină în viețile celor mai puțin norocoși. Haideți să transformăm sărbătorile într-o lecție de generozitate!

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

SC VIVA CONSTRUCT SRL, cu sediul în mun. Deva, str. Depozitelor, nr. 2B, județul Hunedoara, intenționează să obțină Avizul de Gospodărire a Apelor, conform Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: EXPLOATARE AGREGATE MINERALE CU REFACERE TEREN NATURAL, PERIMETRUL VIVA 1, SAT SĂULEȘTI, ORAȘ SIMERIA, JUD. HUNEDOARA., identificat cu CF nr. 201239, 201240 Simeria.

 

Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

Se vor exploata agregate minerale (nisip, pietriș), din terasa râului Mureș, pe raza satului Săulești, oraș Simeria, județul Hunedoara. La finalul exploatării resurselor minerale, terenul va fi adus la starea inițială.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii și recomandări se pot adresa solicitantului la adresa menționate începând cu data de 15.11.2024.

e-mail: mvs.mining.solutions@gmail.com., 0730 810 740

Prin reprezentant,

Pitea Nicolae Viorel

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate