Actualitate
Episcopia Devei și Hunedoarei acordă, și în acest an, bursele de studiu “Părintele Arsenie Boca”
Un număr de 20 de elevi din județul Hunedoara, cu rezultate școlare deosebite, dar care provin din familii cu situație materială precară, vor beneficia, în noul an școlar 2023 -2024, de bursele de studiu „Părintele Arsenie Boca”, acordate de Episcopia Devei și Hunedoarei.
Este pentru al 10-lea an consecutiv în care Episcopia Devei și Hunedoarei oferă elevilor merituoși, aflaţi în dificultate, un sprijin financiar lunar, prin intermediul acestei burse de studiu.
Anul acesta, cuantumul bursei este de 300 de lei lunar. Un număr de 10 burse sunt dedicate elevilor de gimnaziu, iar de alte 10 vor beneficia elevii de liceu.
“Din inițiativa vrednicului de pomenire întâi episcop al Devei şi Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gurie, începând din toamna anului 2013, Episcopia Devei și Hunedoarei a acordat, prin concurs de dosare, câte 20 de burse școlare anuale, pentru elevii de gimnaziu și cei de liceu, în cuantum de 200 de lei lunar, în scopul ajutorării elevilor merituoşi, remarcați prin rezultate deosebite la învăţătură, dar cu posibilităţi materiale reduse. Acest demers continuă și în anul școlar 2023/2024, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, prin acordarea de către Episcopia Devei și Hunedoarei, a unui număr de 20 de burse școlare, anume 10 burse pentru elevii de gimnaziu (cl. V-VIII) și alte 10 burse pentru elevii de liceu (cl. IX-XII)! Anul acesta cuantumul bursei este de 300 lei lunar”, au informat reprezentanții Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Bursele vor fi acordate prin concurs de dosare elevilor cu rezultate şcolare bune, dar cu posibilităţi materiale reduse. Detaliile privitoare la acordarea acestor burse se regăsesc în regulamentul publicat pe site-ul Episcopiei Devei și Hunedoarei. Dosarele se vor depune prin poştă la sediul Episcopiei Devei și Hunedoarei sau direct la sediul Protopopiatului pe raza căruia are domiciliul solicitantul, iar Protopopiatele vor trimite dosarele la Centrul Eparhial, până vineri 15 septembrie 2023, în format tipărit.
Bursele de studiu „Părintele Arsenie Boca” se acordă încă din anul 2013. Prin acest demers, Episcopia Devei și Hunedoarei susține actul educațional și pregătirea școlară a elevilor dornici de a învăța, în pofida situației materiale precare a familiilor din care provin.
Actualitate
La Beriu se continuă în aceeași formulă de conducere
Comuna Beriu, cu o populație de peste 3.500 de locuitori, este una dintre cele mai mari așezări rurale din județul Hunedoara. Localitatea are opt sate componente, respectiv Beriu, Căstău, Cucuiş, Măgureni, Orăştioara de Jos, Poieni, Sereca şi Sibişel, și se întinde pe o suprafață de aproape 185 de kilometri pătrați.
Locuri pline de istorie
Despre comuna aflată pe drumul către Cetățile Dacice din Munții Orăștiei ar mai fi de precizat că, și ea, prezintă câteva locuri ce merită a fi vizitate. Printre acestea se numără Mănăstirea Cucuiș, Cetatea Sibișelului, Monumentul Eroilor de la Căstău sau Castrul roman de la Orăștioara de Jos și, nu în ultimul rând, plantațiile cu afine, care, în ultima vreme, au făcut comuna Beriu foarte cunoscută. Iar un alt aspect interesant legat de această frumoasă comună din zona Orăștiei este acela că se numără, conform datelor oficiale de la ultimul recensământ al populației, printre puținele așezări, nu doar din județ, ci din întreaga țară, unde numărul de locuitori a crescut, fiind mulți tineri în comună.
Administrație reconfirmată
Și la Beriu aleșii locali au fost confirmați în funcție. În această comună hunedoreană este vorba despre o reconfirmare în funcție a administrației. „Am avut onoarea de a fi investit într-un nou mandat de primar, alături de colegii mei consilieri. Am jurat,în calitate de primar reales, să îmi slujesc comunitatea cu onoare și cu rsponsabilitate. Acest moment este unul deosebit de important pentru mine. Votul dumneavoastră mi-a oferit încrederea necesară pentru a continua să lucrez cu devotament și determinare pentru binele comunei noastre. Împreună cu echipa de consilieri ne angajăm să acționăm cu perseverență și transparență pentru a construi un viitor mai bun, pentru a duce mai departe proiectele deja începute și pentru a iniția noi proiecte menite să contribuie la dezvoltarea comunității noastre. Vă mulțumesc și vă invit să fiți alături de noi în acest nou mandat, în drumul spre un viitor mai prosper pentru comuna noastră”, a spus Emil Moise Bîc la începerea celui de-al cincilea său mandat de primar al comunei hunedorene Beriu. De asemenea, a fost reconfirmat în funcție și viceprimarul Benianim Mihai Gagea, care a primit votul a 8 dintre cei 13 consilieri locali din comuna Beriu.
Vești bune pentru locuitorii comunei
La puține zile de la începerea noului mandat, primarul din Beriu a venit cu vești bune pentru concetățenii săi, fiind vorba despre oferirea unor facilități fiscale, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligaților bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot achita impozitele și taxele restante până la data de 25.11.2024, perioadă în care vor beneficia de toate reducerile prevăzute în actul normativ mai sus menționat. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achita debitele integral”, a transmis primarul comunei hunedorene Beriu, Emil Moise Bîc.
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 18-24 noiembrie, în județul Hunedoara. Află unde
Rețele Electrice Banat anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 18 -24 noiembrie 2024.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții:
județul Hunedoara
Ziua / Data |
|
||||||||||||||||||
Luni, 18 Noiembrie 2024 |
|
||||||||||||||||||
Marti, 19 Noiembrie 2024 |
|
||||||||||||||||||
Miercuri, 20 Noiembrie 2024 |
|
||||||||||||||||||
Joi, 21 Noiembrie 2024 |
|
||||||||||||||||||
Vineri, 22 Noiembrie 2024 |
|
Actualitate
Secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pe șantierul Lotului 2 al A1 Lugoj -Deva. La mijlocul lunii decembrie va începe primul foraj la tuneluri
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, s-a aflat pe șantierul Lotului 2 (Margina -Holdea) al Autostrăzii A1 Lugoj -Deva, pentru a verifica stadiul lucrărilor.
“Stadiul este următorul: au fost achiziționate și aduse în șantier cinci linii complete de utilaje noi pentru realizarea forajului tunelurilor (vor fi 10 linii în total), iar la mijlocul lunii decembrie va începe primul foraj la primul fir de tunel și vor fi deschise, în total, opt fronturi de lucru de foraj pentru ca realizarea tunelilor să ne permită darea în trafic la finalul anului 2026”, a transmis, sâmbătă seară, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu.
Metoda folosită, cea austriacă
Potrivit acestuia, metoda folosită va fi cea austriacă, ca și în cazul tunelului Momaia de pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești. “A fost finalizată activitatea de descărcare arheologică; a fost finalizată activitatea de deminare pe zonele cu situri arheologice; au fost realizate drumurile tehnice de acces; a fost finalizată etapa 1 a defrișărilor pădurilor aflate în fondul forestier de pe raza județelor Timiș și Hunedoara, urmând să se execute etapa 2 în exproprierile suplimentare; a fost realizată decopertarea vegetală pe întregul traseu al autostrăzii; a fost instalată o stație de betoane în organizarea de șantier de la Margina; au fost forați, armați și turnați 1100 piloți din totalul de 2200 de pe întregul amplasament; au început lucrările la tunel, executându-se forararea, armarea și turnarea piloților aferenți portalurilor Tunelului 1, Tunelului 2 și zonei cut & cover”, a mai transmis Scrioșteanu.
Citiți și: Zeci de exproprieri suplimentare pentru autostrada Lugoj – Deva
UMB a mobilizat 450 de muncitori și 200 de utilaje
Oficialul de la Ministerul Transporturilor mai spune că se execută lucrări de armare a grinzii de coronament portal 1 Tunel 1, lucrări de terasamente pe traseul autostrăzii, se realizează blocajul de arocamente la nivelul terenului de fundare, stratul de fundație din balast și a saltelelor din balast, se lucrează la toate structurile aferente acestui lot, se execută lucrări de relocare a DJ 100 și lucrări de relocare a rețelelor de utilități publice.
“Deși constructorul a început lucrările pe acest lot de puțin timp, mobilizarea acestuia este una foarte bună, având în șantier 450 muncitori și 200 utilaje, iar ritmul lucrărilor este unul susținut”, a adăugat secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu.
Conform lui, principalele lucrări ce vor fi realizate sunt: aproape 10 kilometri lungime, trei viaducte, două pasaje, 23 podețe, un Centru de Întreținere și Coordonare, două tuneluri cu o lungime totală de 2,13 kilometri, formate din câte două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație, cu platformă de 11,25 metri.
“Este unul dintre loturile pe care le vom finaliza în 2026, fiind finanțat din PNRR și depunem toate eforturile în acest sens. Totodată, ne menținem ținta ca odată cu finalizarea loturilor montane Sibiu-Pitești să circulam în 2028 la nivel de autostradă de la Constanța la Nădlac. Acest lot are o istorie de „așa nu” în ceea ce privește construirea infrastructurii, pentru că, din punctul meu de vedere, rezilierea din 2017 nu a fost o decizie bună, întrucât acum plătim mult mai scump această lucrare, iar constructorul al cărui contract a fost reziliat a câștigat penalități de zeci de milioane euro de la statul român”, a conchis secretarul de stat.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Exclusiv. Premieră medicală la SJU Deva: Dr. Răzvan Betea și echipa sa, pionieri în tratamentul cancerului endometrial
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Descoperire impresionantă în cetatea dacică de la Costești-Cetățuie. Vestigiile unui templu necunoscut până în prezent, scoase la lumină
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Razie a polițiștilor la Hațeg. Două persoane bănuite de camătă și șantaj, reținute
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Sfârșit de săptămână cu mult sport
-
Actualitatecu 3 zile in urma
„Atelierul lui Moș Crăciun” își deschide porțile pe 3 decembrie, la Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Peste 2.900 de hunedoreni dețin legal arme
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Doliu în sport: a murit Béla Károlyi!
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Călin Petru Marian – un om mereu alături de oameni! (PE)