Actualitate
În Parâng e şantier. Cabanierii au afacerile în cădere
Se construieşte domeniul schiabil
Proprietarii de pensiuni în zona montană cer Primăriei Petroşani să-i ajute să-şi păstreze clienţii, îmbunătăţind serviciile oferite celor care vin în staţiune
S-au trezit în mijlocul sezonului de schi fără pârtii bătute, cu drumuri impracticabile, cu o singură instalaţie de transport pe cablu funcţională şi câteva teleschiuri pornite.
Condiţii precare, turişti nemulţumiţi
Asta reclamat cabanierii din Parâng, care au venit la Primăria Petroşani să ceară ajutor administraţiei locale. Aceştia au solicitat un drum practicabil, parcare pentru maşinile de aprovizionare, promovare prin camere web la nivel naţional sau chiar indicatoare care să ghideze turiştii spre staţiunea din munte. Nu au uitat nici de pârtiile nebătute şi de turiştii care pleacă nemulţumiţi din cauza condiţiilor. Nimeni nu ştie unde începe pârtia şi unde e locul de cazare, unde poţi să te dai cu sania şi unde pe schiuri, la ce cabană te cazezi şi nici dacă esti în siguranţă. „Într-adevăr sunt foarte multe probleme, care, din păcate, nu s-au putut rezolva până la începerea sezonului. Căutăm soluţii şi suntem de acord că nu se poate face totul peste noapte, pentru că în Parâng e un adevărat şantier în zona schiabilă. Bineînţeles că sunt şi probleme care se pot rezolva şi cu acestea am venit la primărie”, a declarat Adrian Rus, reprezentant al Asociaţiei Cabanierilor „Mândra” Parâng.
Indicatoare rutiere şi marcaje, promise
Cabanierii recunosc şi ei că nimeni nu a preluat domeniul de schi şi acesta ar fi principalul motiv care a dus la haosul creat în turism anul acesta. „Nu ştiu de ce nu s-a ajuns la o concluzie între consiliul local şi un administrator. Aşa se face că sezonul acesta pârtiile nu au apucat să fie bătute. A fost o perioadă în care turiştii au venit că se aşteptau să fie totul în regulă, nu au găsit ce au aşteptat şi au plecat, iar noi am fost afectaţi”, a mai adăugat Adrian Rus.
Primarul Tiberiu Iacob Ridzi nu e străin de situaţia din Parâng şi a recunoscut că lucrurile nu au stat aşa cum trebuie în acest sezon. Din păcate, însă, el le-a promis cabanierilor că va fi mai bine anul viitor. „Problema referitoare la pârtii s-a rezolvat. Accesul în staţiune e mai greu, însă, nu trebuie să uităm că în Parâng suntem în şantier. De aceea am găsit măsuri şi soluţii tranzitorii, cu care să cădem de comun acord”, amenţionat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Cabanierii au cerut şi li s-a promis că vor exista marcaje şi indicatoare rutiere care să îndrume turiştii spre Parâng. În plus, au primit promisiunea unor întâlniri periodice cu administraţia locală, pentru ca lucrurile să nu mai degenereze pe viitor.
Actualitate
Universitatea din Petroșani își consolidează relațiile academice cu Ucraina

Rectorul Universității din Petroșani, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai, a declarat că instituția pe care o conduce a menținut, pe cât posibil, relațiile cu universitățile din Ucraina, în ciuda dificultăților generate de conflictul din regiune.
„Am avut recent o conferință online cu Universitatea din Harkov și, în prezent, avem două solicitări din partea unor universități ucrainene pentru proiecte comune în cadrul programului Erasmus+, cu finanțare europeană. Scopul este de a menține această conexiune și, după încheierea războiului, de a facilita schimburile academice pentru studenți și cadre didactice, precum și de a dezvolta programe de cercetare comune”, a explicat rectorul Universității din Petroșani, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai.
În ceea ce privește relațiile cu universitățile din Federația Rusă, rectorul a precizat că acestea au fost suspendate înainte de pandemie, iar în contextul actual nu există intenția de a le relua.
„Chiar dacă, acum un an și jumătate, am primit o invitație din partea unei universități din Sankt Petersburg, cu care am mai colaborat, nu am putut onora această invitație. Condițiile actuale nu ne permit să continuăm această colaborare și nu intenționăm să reluăm legăturile până la finalizarea războiului din Ucraina și clarificarea relațiilor politice cu Uniunea Europeană”, mai spune Radu Sorin Mihai.
Universitatea din Petroșani își reafirmă astfel angajamentul față de parteneriatele academice europene și sprijinul pentru instituțiile de învățământ din Ucraina, contribuind la menținerea unor legături educaționale esențiale în această perioadă dificilă.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
UEFA Champions League: Rezultate, clasament și program

Etapa 1
Juventus – PSV 3-1
Y. Boys – A. Villa 0-3
Milan – Liverpool 1-3
Bayern – Din. Zagreb 9-2
Real – Stuttgart 3-1
Sporting – Lille 2-0
Bologna – Șahtior 0-0
Sp. Praga – Salzburg 3-0
Man. City – Inter 0-0
PSG – Girona 1-0
Brugge – Dortmund 0-3
Celtic – Slovan Br. 5-1
Feyenoord – Leverkusen 0-4
St. Roșie – Benfica 1-2
Atalanta – Arsenal 0-0
Brest – Sturm 2-1
Monaco – Barcelona 2-1
Atletico – Leipzig 2-1
Etapa 2
Salzburg – Brest 0-4
Stuttgart – Sp. Praga 1-1
Inter – St. Roșie 4-0
Dortmund – Celtic 7-1
Barcelona – Y. Boys 5-0
Leverkusen – Milan 1-0
Arsenal – PSG 2-0
PSV – Sporting 1-1
Slovan Br. – Man. City 0-4
Șahtior- Atalanta 0-3
Girona – Feyenoord 2-3
Liverpool – Bologna 2-0
Leipzig – Juventus 2-3
Benfica – Atletico 4-0
Din. Zagreb – Monaco 2-2
Lille – Real 1-0
A. Villa – Bayern 1-0
Sturm – Brugge 0-2
Etapa 3
Milan – Brugge 3-1
Monaco – St. Roșie 5-1
PSG – PSV 1-1
Juventus – Stuttgart 0-1
Arsenal – Șahtior1-0
A. Villa – Bologna 2-0
Girona – Slovan Br. 2-0
Sturm – Sporting 0-2
Real – Dortmund 5-2
Atalanta – Celtic 0-0
Brest – Leverkusen 1-1
Man. City – Sp. Praga 5-0
Leipzig – Liverpool 0-1
Barcelona – Bayern 4-1
Atletico – Lille 1-3
Benfica – Feyenoord 1-3
Salzburg – Din. Zagreb 0-2
Y. Boys – Inter 0-1
Etapa 4
PSV – Girona 4-0
Slovan Br. – Din. Zagreb 1-4
Real – Milan 1-3
Liverpool – Leverkusen 4-0
Dortmund – Sturm 1-0
Sporting – Man. City 4-1
Lille – Juventus 1-1
Celtic – Leipzig 3-1
Bologna – Monaco 0-1
Brugge – A. Villa 1-0
Șahtior- Y. Boys 2-1
Bayern – Benfica 1-0
PSG – Atletico 1-2
Inter – Arsenal 1-0
Feyenoord – Salzburg 1-3
St. Roșie – Barcelona 2-5
Sp. Praga – Brest 1-2
Stuttgart – Atalanta 0-2
Etapa 5
Slovan Br. – Milan 2-3
Sp. Praga – Atletico 0-6
Man. City – Feyenoord 3-3
Bayern – PSG 1-0
Inter – Leipzig 1-0
Barcelona – Brest 3-0
Leverkusen – Salzburg 5-0
Sporting – Arsenal 1-5
Y. Boys – Atalanta 1-6
St. Roșie – Stuttgart 5-1
Sturm – Girona 1-0
Liverpool – Real 2-0
PSV – Șahtior3-2
Din. Zagreb – Dortmund 0-3
Celtic – Brugge 1-1
Monaco – Benfica 2-3
A. Villa – Juventus 0-0
Bologna – Lille 1-2
Etapa 6
Din. Zagreb – Celtic 0-0
Girona – Liverpool 0-1
Leipzig – A. Villa 2-3
Leverkusen – Inter 1-0
Atalanta – Real 2-3
Brugge – Sporting 2-1
Șahtior- Bayern 1-5
Salzburg – PSG 0-3
Brest – PSV 1-0
Atletico – Slovan Br. 3-1
Lille – Sturm 3-2
Dortmund – Barcelona 2-3
Juventus – Man. City 2-0
Benfica – Bologna 0-0
Arsenal – Monaco 3-0
Milan – St. Roșie 2-1
Feyenoord – Sp. Praga 4-2
Stuttgart – Y. Boys 5-1
Etapa 7
Atalanta – Sturm 5-0
Monaco – A. Villa 1-0
Slovan Br. – Stuttgart 1-3
Brugge – Juventus 0-0
Atletico – Leverkusen 2-1
Benfica – Barcelona 4-5
Liverpool – Lille 2-1
Bologna – Dortmund 2-1
St. Roșie – PSV 2-3
Leipzig – Sporting 2-1
Șahtior- Brest 2-0
Real – Salzburg 5-1
PSG – Man. City 4-2
Sp. Praga – Inter 0-1
Arsenal – Din. Zagreb 3-0
Celtic – Y. Boys 1-0
Feyenoord – Bayern 3-0
Milan – Girona 1-0
Etapa 8
A. Villa – Celtic 4-2
Leverkusen – Sp. Praga 2-0
Dortmund – Şahtior 3-1
Y. Boys – St. Roşie 0-1
Barcelona – Atalanta 2-2
Bayern – Slovan Br. 3-1
Inter – Monaco 3-0
Salzburg – Atletico 1-4
Girona – Arsenal 1-2
Din. Zagreb – Milan 2-1
Juventus – Benfica 0-2
Lille – Feyenoord 6-1
Man. City – Brugge 3-1
PSV – Liverpool 3-2
Sturm – Leipzig 2-0
Sporting – Bologna 1-1
Brest – Real 0-3
Stuttgart – PSG 1-4
Clasament
1 Liverpool (ENG) 8 7 0 1 17-5 21
2 Barcelona (ESP) 8 6 1 1 28-13 19
3 Arsenal (ENG) 8 6 1 1 16-3 19
4 Inter (ITA) 8 6 1 1 11-1 19
5 Atletico (ESP) 8 6 0 2 20-12 18
6 Leverkusen (GER) 8 5 1 2 15-8 16
7 Lille (FRA) 8 5 1 2 17-10 16
8 A. Villa (ENG) 8 5 1 2 13-6 16
9 Atalanta (ITA) 8 4 3 1 15 20-6 15
10 Dortmund (GER) 8 5 0 3 22-12 15
11 Real (ESP) 8 5 0 3 20-12 15
12 Bayern (GER) 8 5 0 3 20-12 15
13 Milan (ITA) 8 5 0 3 14-11 15
14 PSV (NET) 8 4 2 2 16-12 14
15 PSG (FRA) 8 4 1 3 14-9 13
16 Benfica (POR)8 4 1 3 16-12 13
17 Monaco (FRA) 8 4 1 3 13-13 13
18 Brest (FRA) 8 4 1 3 10-11 13
19 Feyenoord (NET) 8 4 1 3 18-21 13
20 Juventus (ITA) 8 3 3 2 9-7 12
21 Celtic (SCO) 8 3 3 2 13-14 12
22 Man. City (ENG) 8 3 2 3 18-14 11
23 Sporting (POR) 8 3 2 3 13-12 11
24 Bruges (BEL) 8 3 2 3 7-11 11
25 Din. Zagreb (CRO) 8 3 2 3 12-19 11
26 Stuttgart (GER) 8 3 1 4 13-17 10
27 Șahtior (UKR) 8 2 1 5 8-16 7
28 Bologna (ITA) 8 1 3 4 4-9 6
29 St. Roșie (SRB) 8 2 0 6 13-22 6
30 Sturm (AUT) 8 2 0 6 5-14 6
31 Sp. Praga (CZE) 8 1 1 6 7-21 4
32 Leipzig (GER) 8 1 0 7 8-15 3
33 Girona (ESP) 8 1 0 7 5-13 8
34 Salzburg (AUT) 8 1 0 7 5-27 3
35 Slovan Br. (SVK) 8 0 0 8 7-27 0
36 Y. Boys (SWI) 8 0 0 8 3-24 0
Notă: Echipele clasate pe locurile 1-8 s-au calificat direct în optimile de finală, cele de pe pozițiile 9-24 joacă în play-off, iar restul formațiilor au fost eliminate din competiție.
Play-off (11/12 – 18/19 februarie)
Brest – PSG
Man. City – Real
Juventus – PSV
Sporting – Dortmund
Brugge – Atalanta
Feyenoord – Milan
Celtic – Bayern
Monaco – Benfica
Calendarul viitor
Optimi: 4/5 și 11/12 martie
Sferturi: 8/9 și 15/16 aprilie
Semifinale: 29/30 aprilie și 6/7 mai
Finală: 31 mai, la Munchen (Germania)
* Tragerile la sorți vor avea loc în data de 21 februarie
Actualitate
Senatorul PNL Călin Petru Marian: „Investițiile în domeniul energiei, un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României”

Bugetul Ministerului Energiei este mai mare comparativ cu anul trecut, iar majoritatea fondurilor este alocată pentru investiții. Senatorul PNL de Hunedoara Călin Petru Marian a subliniat însemnătatea investițiilor în domeniul energiei, „un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României”.
„Investițiile în domeniul energiei reprezintă un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României și îl felicit pe ministrul liberal Sebastian Burduja nu doar că a înțeles pe deplin acest aspect, ci mai ales pentru că îl aplică! Într-o perioadă în care viitorul energetic al României este esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale, 85% din bugetul Ministerului Energiei este alocat pentru investiții. Banii provin din fonduri naționale și europene, iar direcția este de a crește siguranța energetică a țării și de a sprijini producția de energie mai curată și mai eficientă. Acest buget este un semnal clar că investițiile sunt fundamentul dezvoltării. Față de anul trecut, bugetul este cu 150% mai mare, demonstrând implicarea față de un viitor energetic sustenabil, axat pe dezvoltare”, a declarat senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian.
Acesta a adăugat că fiecare megawatt în plus în sistemul energetic național contribuie la independența energetică a țării și înseamnă, totodată, și șansa unor facturi mai mici pentru români și companiile românești. “Cu fiecare megawatt nou adăugat în sistemul energetic național, nu doar că creștem eficiența producției de energie, dar oferim românilor și companiilor românești șansa unor facturi mai mici și mai predictibile. Energia nu este doar un sector, ci un motor al economiei naționale. Astăzi, mai mult ca niciodată, viitorul nostru energetic este un pilon al dezvoltării economice sustenabile!”, a mai declarat senatorul PNL Călin Petru Marian.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Razie de amploare în Hunedoara și în alte două localități ale județului. Sute de persoane și mașini, verificate de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Pompierii hunedoreni se luptă cu incendii de vegetație uscată: 13 arderi necontrolate, în ultimele ore. Peste 33 de hectare de teren afectate
- Actualitatecu 3 zile in urma
Șapte incendii de vegetație uscată, într-o singură zi. Pompierii reamintesc că arderea miriștilor este interzisă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Recital de excepție, oferit publicului din Deva de soprana Leontina Văduva şi pianistul Cătălin Răducanu
- Actualitatecu 2 zile in urma
Au început înscrierile la preselecția Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Căsuțe pentru pisicile fără stăpân, montate în orașul Călan
- Actualitatecu 3 zile in urma
Percheziții în județele Hunedoara și Gorj, într-un dosar de trafic de droguri
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Târgul Mărțișorului” la Deva, în Piața Unirii și Piața Victoriei – din 25 februarie