
Prinţese, cavaleri, legionari sau soldaţi din celebra Gardă de Onoare a Cetăţii din Alba Iulia şi nu numai au defilat prin faţa sutelor de localnici adunaţi
Sute de oameni s-au adunat să vadă o inedită paradă organizată pe străzile municipiului Hunedoara, duminică seara, în deschiderea „Zilelor oraşului”, manifestare ce se desfăşoară până la sfârşitul acestei săptămâni.
Domniţe, cavaleri, legionari, arcaşi sau soldaţi, călare ori pe jos, din celebra Gardă de Onoare a Cetăţii din Alba Iulia au fost doar câţiva dintre cei care au defilat prin faţa localnicilor care s-au strâns în număr mare pentru a admira convoiul ce a luat la pas străzile oraşului. Întreg alaiul a fost condus de primarul Hunedoarei, Viorel Arion, viceprimarul Dan Bobouţanu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Tiberiu Balint.
Parada de deschidere a „Zilelor municipiului Hunedoara” a început în jurul orei 19:00. Însoţiţi de fanfara „Peneş Curcanul”, tineri înveşmântaţi în haine medievale (de ziceai că vin din alte vremuri), între care s-au amestecat şi jandarmi, fotbalişti sau dansatori, de muzică uşoară sau populară, au pornit din faţa primăriei, trecând pe bulevardele Libertăţii, Republicii şi Dacia din oraş. Când au ajuns în sensul giratoriu de la Rusca, soldaţii Gărzii de Onoare a Cetăţii din Alba Iulia au dat onorul şi au tras salve de tun.
„Foarte frumos”
Parada, la care au participat Ansamblul „Haţegana”, Ansamblul de Dansuri Ţigăneşti „Barbunco Romano”, Ansamblul de Dans Maghiar din Cristur, Clubul sportiv Hunedoara, FC Hunedoara, formaţiile de dans „La fiesta” şi „X-Treme”, Ordinul Arcaşilor, Legiunea Matei Corvin, Dacia Apulensis, Castelul din Carpaţi şi Garda Ansamblului Arhitectural Hotel Medieval-Alba Iulia, cărora li s-au mai alăturat şi jandarmii şi poliţiştii locali, a fost urmărită cu mare atenţie de un număr impresionant de locuitori care s-au adunat pe trotuare. Oamenii au făcut fotografii şi s-au arătat încântaţi, felicitându-i pe organizatori. „A fost foarte frumos. Deosebit. Mulţumim primăriei pentru organizare”, a spus una dintre localnicele care a urmărit parada.
Prin organizarea acestui eveniment, municipalitatea din Hunedoara a deschis oficial „Zilele oraşului”. Ieri, tot în cadrul evenimentului dedicat sărbătoririi oraşului, de la ora 17:00, a avut loc o lansare de carte a autoarei Daniela Elena Luca, „Libertatea de a iubi”, iar de la ora 19:00, locuitorii au fost ionvitaţi la un spectacol de teatru în limba maghiară, susţinut de artiştii Teatrului de Stat Tompa Miklos din Târgu Mureş.
Astăzi, de la ora 18:00, la Catedrala Eroilor din municipiu va avea loc un recital susţinut de Corul „Doina”, după care, cei mici sunt invitaţi în Parcul Tineretului pentru a urmări un spectacol cu personaje de basm dedicat copiilor.
„Zilele municipiului Hunedoara” se vor încheia duminică, 21 iulie.