Actualitate
Magazinele Enel din judeţ vor fi închise marți, 24 ianuarie
Magazinele Enel din judeţ vor fi închise marți, 24 ianuarie, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în această zi numai pentru informații în sistem automat precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold.
În celelalte zile, magazinele Enel vor funcţiona după programul obişnuit: de luni până vineri, între 8:00 – 16:00.
„Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele Enel. De aceea, recomandăm clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online”, au transmis reprezentanții companiei.
Pentru a trimite indexul pentru electricitatea consumată, pe lângă secțiunea Index din cadrul aplicației MyEnel, clienții pot apela (în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit 0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977.
Pentru a trimite indexul pentru consumul de gaz, clienții pot suna la numărul gratuit 0800.07.07.01, tasta 1, sau la numărul cu tarif normal 021.9977, în cazul în care distribuitorul lor este Delgaz Grid, Distrigaz Sud Rețele, Gaz Est, Gazmir , Premier Energy sau Progaz P&D (între 22 și 26 ale fiecărei luni). De asemenea, indexul pentru consumul de gaze naturale poate fi transmis și prin aplicația My Enel, dacă distribuitorul este una dintre cele șase companii menționate mai sus.
Pentru a intra în contact cu un consultant Enel, clienții pot utiliza următoarele numere de telefon: 021.9977 (cu tarif normal, apelabil din România) sau 0040.372.436.436 (număr apelabil din străinătate), în timpul programului, respectiv L-V: 8:00 – 20:00; Sâmbătă: 8:00 – 13:00. La aceste numere pot fi aflate informații despre facturi și sold, despre contract, pot fi activate servicii precum factura electronică și altele.
În cazul în care clienții doresc în continuare să efectueze plata în numerar, este recomandată utilizarea automatelor de plată de tip self-pay, amplasate în magazine.
Alte variante pentru achitarea facturii mai sunt: ATM–uri (bancomate), debit direct, internet sau transfer bancar.
Actualitate
La Lelese se muncește cu folos
Comuna Lelese este așezată în partea de Sud-Vest a județului, la o distanță de aproximativ 45 de kilometri față de municipiul Deva. Este situată în ținutul pitoresc al pădurenilor, care cuprinde ramificațiile de Est ale Munților Poiana Ruscă, mărginit la Nord de Valea Mureșului, la Sud de Țara Hațegului, iar spre Est se oprește brusc în Valea Cernei, pe linia Nandru, Teliuc, Hunedoara.
Au depus jurământul
Și la Lelese noii aleși locali au depus jurământul, în comuna din Pădurenime administrația fiind reconfirmată în funcție, în frunte cu Ciprian Gheorghe Achim, care a începutul cel de-al șaptelea său mandat din fruntea acestei așezări rurale. “Au fost mandate în care, cu siguranță, nu am putut realiza tot ceea ce ne-am propus, dar au fost și foarte multe reușite. Ca de obicei, nu mă hazardez în promisiuni, însă, cu siguranță, comuna Lelese se va dezvolta și în continuare. Și, chiar dacă am acumulat multă experiență în funcția de primar, îmi doresc noi provocări. Astfel, îmi propun, pentru următorii patru ani, accesarea de noi fonduri nerambursabile, guvernamentale și europene, pentru finalizarea investițiilor aflate în derulare, modernizări și realizări de noi obiective, la care se adaugă și o promisiune de suflet, cea legată de păstrarea școlii gimnaziale în centrul de comună. Mulțumesc tuturor pentru sprijin și îi asigur pe concetățenii mei că împreună vom construi un viitor mai bun pentru toți”, a declarat Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei hunedorene Lelese.
Pregătiri de iarnă
Comuna are în componență patru sate, respectiv Lelese, Cerișor, Runcu Mare și Sohodol. Multe dintre locuințe, în care trăiesc mai puțin de 400 de oameni, sunt destul de răsfirate, iar în unele zone, în special pe timpul iernii, accesul era destul de dificil. Acum însă, chiar dacă în zonă iarna vine mai repede decât în alte părți, accesul spre gospodării este unul mult nmai bun, datorită reabilitării drumurilor, dar și a utilajelor specifice pe care le are în dotare Primăria comunei Lelese. În cazul în care vor fi ninsori, aceste utilaje vor interveni pe toate drumurile din comună, acestea însumând aproape 100 de kilometri, mai exact 97. Zilele trecute au fost ceva fulgi de nea, dar reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Lelese nu se tem de venirea iernii. „Suntem pregătiți pentru orice, având în stoc atât material antiderapant, cât și sare și nisip. De asemenea, avem în dotare un buldoexcavator pe care îl folosim la încărcat, tractor cu lamă în partea din spate, un multifuncțional specializat în deszăpezire, cu lamă în față și cu accesoriu pentru împrăștiat material, și mai e pe un tractor o sărăriță pentru împrăștiat, pe care o folosim pe ulițele înguste, acolo unde nu putem interveni cu multifunționalul. Aceste utilaje au fost achiziționate pe fonduri europene nerambursabile, iar lucrările de deszăpezire le facem în regie proprie. Datorită acestor dotări nu suntem nevoiți să apelăm la firme specializate în deszăpezire, ceea ce înseamnă o economie extrem de importantă la bugetul local, care este unul destul de redus”, a spus Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei hunedorene Lelese.
Un nou proiect
Pe lângă aceste aspecte de sezon, administrația din Lelese continuă și procesul de modernizare a comunei, în acest sens depunând un nou proiect. „Am depus un proiect la Administrația Fondului de Mediu, pe Programul Iluminat Public 2024, care are o valoare de 500.000 de lei. Prin acest proiect ne propunem să modernizăm rețeaua de iluminat public din comună. Tehnologia a avansat și noi dorim să ținem pasul cu ea. Este un sistem modern, cu reglaj individualizat, cel actual fiind pe automat, proiectul prevăzând înlocuirea elementelor actuale, care au un consum riddicat de energie electrică, cu corpuri de iluminat cu surse LED, precum și completarea și extinderea rețelei existente. În plus, acest sistem aduce reduceri majore la costuri, facturile urmând a fi cu 30-40% mai mici”, a precizat Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei hunedorene Lelese.
Actualitate
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
Odată cu încheierea meciurilor din faza grupelor a ediției 2024 – 2025 din UEFA Nations League, au fost stabilite urnele valorice pentru tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal. Întrecerea fotbalistică supremă se va desfășura în vara lui 2026 în SUA, Mexic și Canada.
16 locuri disponibile pentru Europa
La competiția de peste Ocean vor participa, în premieră, 48 de echipe, 16 locuri fiind alocate Europei. În preliminariile europene vor fi 12 grupe, șase dintre acestra urmând să fie compuse din patru echipe, iar celelalte șase vor avea câte cinci formații fiecare. România, pregătită de fostul antrenor al Corvinului, Mircea Lucescu, și care a totalizat maxim de puncte într-una dintre grupele celei de-a treia divizii din UEFA Nations League, rezultat care a dus la promovarea directă în eșalonul superior, este în cea de-a doua urnă valorică. În aceeași urnă valorică se mai află Ucraina, Turcia, Suedia, Țara Galilor, Polonia, Ungaria, Serbia și Grecia, toate clasate înaintea României în clasamentul FIFA, precum și Slovacia, Norvegia și Cehia, poziționate în urma selecționatei tricolore în aceeași ierarhie, aceste echipe neputând juca între ele. În prima urnă valorică sunt, în ordine, Franța, Spania, Anglia, Portugalia, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Croația, Elveția, Danemarca și Austria, în cea de-a treia Scoția, Slovenia, Irlanda, Albania, Finlanda, Georgia, Macedonia de Nord, Islanda, Irlanda de Nord, Bosnia, Muntenegru și Israel, în a patra Bulgaria, Luxemburg, Belarus, Armenia, Kosovo, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Letonia, Feroe și Lituania, iar în ultima Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein și San Marino. La turneul final se vor califica câștigătoarele celor 12 grupe, celelalte patru locuri disponibile urmând a fi ocupate după un play-off.
Situația din Nations League
În acest play-off merg echipele clasate pe locurile secunde în preliminarii plus cele mai bune patru câștigătoare de grupe din Nations League, care nu se regăsesc în situațiile mai sus menționate. Deci vor fi 16 echipe împărțite în patru grupe de patru echipe, care vor juca în sistem eliminatoriu, cu semifinale și finale, în martie 2026, câștigătoarele urmând a obține calificarea. Cum sunt șanse destul de reduse ca învingătoarele din diviziile superioare ale Nations League, respectiv Spania, Germania, Portugalia și Franța, din primul eșalon, la care se mai adaugă și Anglia, din cel de-al doilea să rateze una dintre primele două poziții în grupe, România are șanse mari să evolueze în play-off dacă nu reușește o clasificare bună. Înaintea României, din Divizia B, sunt Norvegia, Țara Galilor și Cehia, iar celelalte câștigătoare de grupe din eșalonul României sunt Suedia, Macedonia de Nord și Irlanda de Nord.
Tragere la sorți alambicată
Procedura tragerea la sorți pentru preliminarii este una destul de alambicată, fiind legată tot de rezultatele din UEFA Nations League și de play-off-urile acestei competiții. Astfel, e foarte posibil ca pe 13 decembrie, când se va efectua tragerea la sorți, România să nu cunoască numele adversarei din prima urnă valorică, dacă nu îi va ieși în cale Anglia, Elveția, Belgia sau Austria. Și asta pentru că opt dintre posibilelele adversare, locurile 1 și 2 în grupele Nations League, vor juca în sferturile de finală ale competiției, împerecherea fiind Olanda – Spania, Croația – Franța, Danemarca – Portugalia și Italia – Germania. De asemenea, alte două echipe, Belgia și Austria, vor juca în barajul de menținere/promovare în Divizia A, prima urmând a întâlni Ucraina și cea de-a doua Serbia, celelalte meciuri ale acestei faze fiind Turcia – Ungaria și Grecia – Scoția. Practic, capul de serie din grupa României poate fi un un pierzător din play-off-urile în care sunt implicate cele opt echipe implicate în semifinale.
În grupă de cinci echipele
Este cert că România va juca într-o grupă de cinci echipe, întrucât preliminariile vor începe în luna martie a anului viitor, când se joacă și play-off-urile din Nations League. UEFA va dirija în așa fel tragerea la sorți încât echipele din play-off să fie repartizate, cu prioritate, în grupe de patru. Dacă în grupa României vor fi Austria și Belgia, acestea nu vor juca în primele două etape. Implicit, într-o grupă de cinci nu poate fi mai mult decât o singură echipă implicată în play-off. Pe de altă parte, în baza celor mai sus enunțate, România, într-o proporție covârșitoare, nu va putea întâlni, din urna a treia, Scoția, mai sus menționată, dar și Slovenia, Irlanda, Georgia și Irlanda, iar din cea de-a patra Bulgaria, Kosovo și Armenia. Aceste echipe vor juca în play-off-ul de menținere/promovare în Divizia A, programul fiind Kosovo – Islanda, Bulgaria – Irlanda, Armenia – Georgia și Slovacia – Slovenia. Celelalte ferestre de disputare a meciurilor sunt iunie, când se va decide și câștigoarea Nations League și se vor juca meciuri dor din grupe de cinci, septembrie, octombrie și noiembrie 2025, când se va juca în toate grupele.
Actualitate
L-ați văzut! Un bărbat de 38 de ani, din Aninoasa, dat dispărut
Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Aninoasa, a fost dat dispărut. Polițiștii au fost sesizați de mama acestuia. Femeia le-a relatat oamenilor legii că nu a mai putut lua legătura cu fiul ei din luna august a acestui an.
“Poliția Orașului Aninoasa a fost sesizată, la data de 26 noiembrie, orele 13:10, de o femeie de 66 de ani, cu privire la faptul că nu a mai luat legătura cu fiul său, Cobzac Constantin -Petru (foto), din luna august a acestui an. Din primele verificări, bărbatul de 38 de ani ar fi plecat de acasă, în urmă cu patru ani, să lucreze în construcții, păstrând telefonic legătura cu mama sa. Din luna august a acestui an, nu i-ar mai fi răspuns însă la apelurile telefonice. În cadrul ultimelor convorbiri, bărbatul i-ar fi transmis mamei sale că lucrează la o fermă de animale din județul Ilfov. Polițiștii desfășoară în continuare activități de verificare și cercetare pentru depistarea acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente
Bărbatul dat dispărut are o înălțime de 1,60 m, aproximativ 60 kg, ochi căprui, față rotundă, bărbie rotundă, buze subțiri.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea bărbatului dispărut, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu o zi in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Etapă perfectă pentru echipele hunedorene din Liga 3
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 19,89 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 13:00