Connect with us
Data: 24/11/2024
.

Stiri nationale

Poșta Română: „Plicurile cu deciziile de recalculare a pensiilor sunt pregătite pentru livrare!”

Publicat

pe

Compania Națională „Poșta Română” a anunțat că plicurile cu deciziile de recalculare a pensiilor sunt pregătite pentru livrare.

“Plicurile cu deciziile de recalculare a pensiilor sunt pregătite pentru livrare! În ultimele două săptămâni, Compania Națională „Poșta Română” a printat toate cele aproximativ 4,6 milioane de plicuri care vor ajunge la beneficiarii recalculării pensiilor. Colegii noștri vor începe distribuirea documentelor din 16 august în toate localitățile din țară și vor livra, în medie, aproximativ 500.000 de plicuri! Poșta Română continuă să fie cea mai puternică companie de logistică din România și să ducă la bun sfârșit proiecte pe care nicio altă companie nu le poate executa”, au transmis reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română, pe pagina de Facebook.

Compania Națională „Poșta Română” face precizarea că deciziile de recalculare a pensiilor pot fi înmânate și membrilor familiei sau rudelor titularului documentului, în cazul în care acesta nu este acasă în momentul în care este vizitat de factorul poștal. Aceștia au reamintim că, dacă totuși, nici titularul, nici rudele acestuia nu sunt la domiciliu, beneficiarul deciziei poate ridica ulterior personal documentul de la oficiul poștal la care este arondat.

Potrivit ministrului Muncii și Solidarității Sociale, din septembrie peste 80 la sută dintre pensionari vor primi pensii majorate.

„Am finalizat recalcularea! Peste 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii majorate din septembrie. Începând cu această săptămână, noile decizii vor ajunge la pensionari, iar din septembrie peste 82,56% dintre pensionari vor primi pensii majorate. Cei mai mulți pensionari vor câștiga, nimeni nu pierde!”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Advertisement

Pensia medie crește de la 2.250 de lei în iulie 2024 la 2.761 de lei în septembrie 2024.

Stiri nationale

A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă

Publicat

pe

Redactat de

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.

„Ai plecat, Gabi, şi ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari şi mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori, ci şi prieteni din tinereţe! Am lansat împreună piese care au bucurat generaţii de ascultători (‘Noapte albastră’, ‘Te rog, domnişoară, nu pleca’, ‘Şi va mai trece-o noapte’, ‘Viaţa e un cazino’, ‘Să nu ne spunem adio’, ‘Poate că da, poate că nu’ etc). Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România. Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita. Am împărţit multe momente ale vieţii şi carierei noastre împreună… Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace şi lumină”, a scris Ionel Tudor pe pagina sa de Facebook.

Un mesaj de rămas bun a transmis şi Cezar Ouatu.

„Este unul din momentele care-mi vor rămâne bine întipărite în minte pe viaţă. Îţi mulţumesc. Ce trăiri, ce emoţii şi lacrimi de fericire!! Dumnezeu să te odihnească în pace, Gabriel Cotabiţă”, a transmis Cezar Ouatu.

„Nu ştiu ce zi este astăzi, însă deja e foarte greu de dus. După Marius Baţu, aflu acum că a murit şi Gabriel Cotabiţă. Incredibil! Toată copilăria mea i-am cântat piesele. Toată copilăria mea am încercat să îl imit. Toată copilăria mea… Drum lin, Maestre”, a scris şi Alin Dincă, solistul trupei Trooper.

Advertisement

Gabriel Cotabiţă avea 69 de ani.

Sursa: AGERPRES

Citeste mai mult ...

Stiri nationale

Ministerul Muncii: Pensiile se majorează, de la 1 ianuarie 2025. Valoarea Punctului de Referinţă creşte cu 12,1%

Publicat

pe

Redactat de

De la 1 ianuarie 2025, pensiile vor crește. Valoarea Punctului de Referință (VPR) va fi majorată de la 81 de lei la 91 de lei, respectiv o creștere cu 12,1%, a anunțat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

”Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflației. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanție fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creștere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar și asigură predictibilitate. Contributivitatea și stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă și contribuții egale și pensiile vor fi egale”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.

Ministerul Muncii a mai transmis că, astăzi, 20 noiembrie, se împlinește un an de la adoptarea de către Parlament a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. “Implementarea acestei legi a presupus cea mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii din România. În plus, datorită acestei legi, Comisia Europeană a acceptat renegocierea PNRR astfel încât a fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB care ar fi putut conduce la o înghețare a pensiilor. Noua lege clarifică și momentul în care se fac majorările și introduce garanția că pensiile vor crește anual în luna ianuarie. De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizație socială (pensia minimă garantată) vor beneficia de o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizația socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025.”

Citeste mai mult ...

Stiri nationale

Parlament: S-a înfiinţat Comisia parlamentară de anchetă pentru ”investigarea mafiei imobiliare”

Publicat

pe

Redactat de

Parlamentul a aprobat, miercuri, în şedinţă comună, constituirea Comisiei parlamentare comune de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru „investigarea mafiei imobiliare”, pornind de la cazul Nordis.

Pentru înfiinţarea comisiei propuse de grupurile parlamentare ale PNL şi care va avea 15 membri au fost înregistrate 256 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”.

Printre obiectivele comisiei se numără identificarea modalităţilor nelegale de vânzare a unor locuinţe aflate în stadiul de proiect sau de vânzare a aceleiaşi locuinţe către două sau mai multe persoane, pornind de la cazul Nordis; identificarea modalităţilor de diminuare legală a TVA datorată de dezvoltatorii imobiliari pentru construcţiile edificate sau în curs de edificare, vândute către consumatori; identificarea mecanismelor prin care dezvoltatorii imobiliari „devalizează” societăţile comerciale prin care realizează construcţiile şi ulterior le falimentează transferând paguba în sarcina cumpărătorilor de bună credinţă.

Comisia urmează să identifice şi motivele care au determinat inacţiunea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în materia stopării fraudelor imobiliare, precum şi mecanismele de tip suveică prin care locuinţele promise unor cumpărători de bună credinţă sunt ulterior revândute prin intermediul unor societăţi fantomă care cumpără activele imobiliare după declararea falimentului societăţilor care au făcut promisiunile de vânzare către cumpărătorii de bună credinţă.

De asemenea, comisia de anchetă are ca obiectiv stabilirea soluţiilor legislative necesare pentru a elimina din tranzacţiile imobiliare cauzele cu efecte negative descrise anterior.

Advertisement

Comisia poate verifica orice alt aspect care reiese în timpul activităţii sale şi care este relevant pentru îndeplinirea obiectivelor sale.

 

Sursa: AGERPRES

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate