Stiri nationale
Poșta Română a început distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală
Compania Națională “Poșta Română” a început, miercuri, distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală conform Convenției încheiate cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Peste 800.000 de contribuabili vor primi aceste notificări, care includ detalii despre cuantumul obligațiilor restante la 31 august 2024, împărțite în sumele ce trebuie achitate și sumele care pot face obiectul anulării.
Prin intermediul Poștei Române, contribuabilii vor primi la domiciliu:
–Scrisoarea de informare care detaliază cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la 31 august 2024, împărțit în sumele care trebuie achitate și cele care pot face obiectul anulării
–Modelul „Notificării privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare”
–Modelul „Cererii privind anularea unor obligații bugetare”
Curierii poștali vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care conține „Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare” și vor expedia acest document către organul fiscal central competent.
Poşta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităţilor fiscale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.
Foto: Compania Națională Poșta Română
Stiri nationale
Parlamentare2024/ AEP: 18.008.555 de cetăţeni – înscrişi în listele electorale permanente
Autoritatea Electorală Permanentă a informat sâmbătă că, pentru alegerile parlamentare, sunt înscrişi în listele electorale permanente un număr total de 18.008.555 de alegători.
Într-un comunicat transmis AGERPRES, Autoritatea Electorală Permanentă a precizat că:
* numărul total al persoanelor care au dreptul de vot interzis este de 19.403 cetăţeni;
* numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul prin corespondenţă prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro şi înscrişi în listele electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondenţă este de 6.656 cetăţeni;
* numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secţia de votare prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro şi sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate este de 5.864 cetăţeni.
Potrivit Legii nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară. Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
CNA: Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe pe 29 noiembrie
Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe vineri, 29 noiembrie, anunţă Consiliul Naţional al Audiovizualului, care solicită radiodifuzorilor să respecte prevederile legislaţiei audiovizuale.
„Consiliul Naţional al Audiovizualului reaminteşte radiodifuzorilor că, în perioada de după încheierea votării, 24 noiembrie 2024, şi până la data când, potrivit art. 54 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională aduce la cunoştinţă publică numele candidaţilor şi ziua votării pentru al doilea tur de scrutin este interzisă difuzarea emisiunilor specifice campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României, fiind aplicabile dispoziţiile generale ale Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Deciziei CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe azi, vineri, 29 noiembrie 2024”, transmite CNA.
Totodată, CNA reaminteşte posturilor de televiziune şi radio că vineri, 29 noiembrie, ora 7,00, s-a încheiat, în audiovizual, campania electorală pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
Prezidenţiale2024/ BEC: Dispoziţiile legale nu stabilesc posibilitatea observării procesului de renumărare a buletinelor de vot
Biroul Electoral Central (BEC) a precizat vineri că dispoziţiile legale nu prevăd posibilitatea observării procesului de renumărare a buletinelor de vot, menţionând că pentru un astfel de demers trebuie modificată Legea 370/2002 privind alegerea Preşedintelui României.
„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) aduce la cunoştinţa opiniei publice că dispoziţiile legale incidente organizării scrutinului pentru alegerea preşedintelui României din anul 2024 nu stabilesc posibilitatea observării procesului de renumărare a buletinelor de vot, pentru extinderea cadrului de observare a alegerilor fiind necesară modificarea dispoziţiilor art. 47 alin, fi) din Legea nr. 370/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că persoanele acreditate participă la toate operaţiunile efectuate de birourile electorale ale secţiilor de votare, şi nu la operaţiunile desfăşurate de celelalte birouri electorale”, se arată într-un comunicat transmis de BEC.
BEC aminteşte că, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 şi a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, birourile electorale ale secţiilor de votare şi-au încetat activitatea, operaţiunile de renumărare fiind derulate de birourile ierarhic superioare acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) ultima teză din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024, aprobat prin Hotărârea Biroului Electoral Central nr. l/H/13.09.2024 şi modificat prin Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 5H/09.11.2024, după încetarea activităţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, atribuţiile acestora sunt aduse la îndeplinire de biroul electoral ierarhic superior.
Biroul Electoral Central a mai precizat că „renumărarea dispusă de Curtea Constituţională la data de 28 noiembrie se realizează în conformitate cu Decizia BEC nr. 205D/28.11.2024, ca urmare a cererii de anulare a alegerilor înregistrată pe rolul instanţei de contencios constituţional, şi nu în proceduri reglementate de legislaţia electorală ca operaţiuni ale birourilor electorale ale secţiilor de votare sau ca operaţiuni de stabilire a rezultatelor alegerilor”.
BEC a menţionat că în art. 47 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 şi art. 89 din Legea nr. 208/2015 sunt expres menţionate categoriile de persoane care pot asista în ziua votării la operaţiunile efectuate de birourile electorale ale secţiilor de votare, printre acestea numărându-se persoanele acreditate, respectiv observatori interni, desemnaţi de către asociaţii sau fundaţii, observatori internaţionali şi reprezentanţi ai instituţiilor mass-media străine.
Totodată, observatorii interni, desemnaţi de către asociaţii sau fundaţii, observatorii internaţionali şi reprezentanţii instituţiilor mass-media străine sunt acreditaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă, în timp ce reprezentanţii instituţiilor mass-media româneşti au acces în secţiile de votare în ziua votării numai în baza actului de identitate şi a legitimaţiei de jurnalist, conform Hotărârii Autorităţii Electorale Permanente nr. 22/2024.
„Subliniem, în acest context, că Biroul Electoral Central nu are atribuţii să acrediteze asociaţii sau fundaţii, observatori internaţionali şi reprezentanţi ai instituţiilor mass-media străine să participe la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare, iar legislaţia electorală nu prevede posibilitatea acreditării acestor categorii să participe la operaţiunile birourilor electorale superioare acestora”, a arătat BEC în comunicat.
În comunicat se mai menţionează că „toate institutele de sondare a opiniei publice care au formulat solicitări pentru efectuarea sondajelor la ieşirea de la urne şi care îndeplineau condiţiile legale au fost acreditate în acest sens, iar pentru sporirea transparenţei procesului electoral, a fost emisă Decizia nr. 4/D/24.09.2024 privind aprobarea procedurii de acreditare a delegaţilor formaţiunilor politice care participă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 şi nu au reprezentanţi în biroul electoral al secţiei de votare sau în biroul electoral pentru votul prin corespondenţă”.
Sursa: AGERPRES
-
Actualitatecu 2 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Razie, noaptea trecută, la Petrila. Peste 150 de persoane legitimate și zeci de mașini oprite în trafic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
44 de ani de la tragedia de la Mina Livezeni: Mineri și militari comemorați în Valea Jiului
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00