Actualitate
Poveste de viață impresionantă: Un tânăr care nu își poate folosi mâinile și picioarele și-a încheiat studenția cu 10 la examenul de licență
Poveste de viață impresionantă a unui tânâr, în vârstă de 23 de ani, aflat în evidențele Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva. Carol are 23 de ani și, cu toate că, din pricina unei boli de care suferă, nu își poate folosi mâinile și picioarele, a absolvit recent Facultatea de Drept din Sibiu, luând examenul de licență cu nota maximă. Povestea sa a fost făcută publică de către reprezentanții DAS Deva, tânărul fiind un model care nu numai că oferă speranță celor din jur, dar inspiră încredere și curaj de a lupta pentru îndeplinirea viselor.
„Vorbește fluent două limbi străine şi a fost cel mai bun din clasă la limba română. De două săptămâni, a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu. Şi-a luat licenţa cu nota 10, iar acum se gândeşte la master. Numele lui este cel mai lung cuvânt pe care l-a scris vreodată și fără ajutorul cuiva, n-ar putea merge decât de-a bușilea. La prima vedere, pare la fel ca oricare dintre noi. În realitate, este una dintre cele 800 de persoane cu dizabilităţi din evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială Deva. Are 23 de ani şi o poveste de viaţă exemplară. O poveste despre ambiţie, sacrificiu şi demnitate. Povestea unui tânăr care nu s-a dat bătut în faţa unui diagnostic. Un om care ne dă tuturor o lecţie – despre puterea de-a lupta când nimeni nu-ţi dă nicio şansă.
Carol a venit pe lume mai repede ca alţi copii – și fără să scoată vreun scâncet. “Pregătiţi-vă pentru ce-i mai rău”! Atât le-au spus medicii părinților. Pentru orice om, o veste ca asta cade ca fulgerul, de parcă ar fi venit sfârșitul lumii. “Cinci ani, n-am fost înregistrat ca persoană cu dizabilităţi. Părinţii mei au refuzat categoric, sperând să fiu doar un copil care se dezvoltă mai greu”, povesteşte tânărul.
Pentru el, surprizele au venit odată cu grădiniţa, cînd a fost silit să-nfrunte realitatea. “Toți copiii puteau alerga, iar eu – nu. Atunci am văzut diferenţa. Mai ales când colegii au început să mă evite, iar unii fugeau de-a dreptul, după ce li s-a spus acasă că aş putea fi contagios. N-a fost ușor să înțeleg ce se petrece în jurul meu. Dar cu timpul, m-am obișnuit. Când trăieşti într-o lume care arată altfel decât tine, înveţi să ignori răutăţile”, spune Carol. Partea bună este că, la grădiniţă, a învăţat să mănânce singur. „Chiar dacă nu-mi puteam controla mâinile, n-am avut de ales. Educatoarea mi-a spus franc: Ori mănânci singur, ori mori de foame!”.
Carol a fost “decebalist”. A învăţat la clasele cu predare în limba germană maternă și spune că n-a avut o viață diferită de cea a colegilor lui: „Am învățat să-mi fac prieteni. Am fost la petreceri, am călătorit, mi-am sărbătorit majoratul. Doar un singur lucru a fost diferit: exerciţiile de recuperare pe care trebuia să le fac zilnic”, explică tânărul.
De două săptămâni, a absolvit Facultatea de Drept. Şi-a luat licenţa cu nota 10. Pentru că nu poate ţine pixul între degete, i-a fost imposibil să susţină vreun examen scris. “A fost unul dintre motivele pentru care mergeam la şcoală cu mama. Pot învăţa orice, dar nu pot să scriu. Unii profesori au fost de acord să susţin examenele oral. Alţii, nu. Atunci, mă aşezam cu mama în ultima bancă – să-i pot dicta ce învățasem, iar ea să scrie”, rememorează Carol.
“În primul an de facultate, nimeni nu credea că pot ajunge prea departe. Cei mai mulți dintre colegi interacţionau pentru prima dată cu o persoană cu dizabilităţi. La fel şi profesorii. Erau surprinşi că răspundeam la seminarii sau că-mi alegeam anumite cursuri opţionale. Până într-o zi, când profesorul de Retorică ne-a propus să susţinem un discurs. M-am oferit eu. Le-am vorbit colegilor despre persoanele cu dizabilităţi și despre curajul de a accepta ceea ce nu poţi schimba. Am vorbit despre puterea de-a ne respecta şi de-a ne iubi aşa cum suntem. La final, toată clasa plângea – inclusiv profesorul”, povesteşte Carol, convins că lumea ar arăta altfel dacă ne-am deschide mințile și-am învăța să construim punți în locul barierelor pe care le ridicăm între noi.
Din pricina bolii, tânărul s-a maturizat înaintea altora. A citit mult, se exprimă corect şi-şi alege cu grijă fiecare cuvânt. Vorbeşte deschis inclusiv despre boala lui. O afectare a nervilor care transmit semnale dinspre creier spre coloana vertebrală şi spre muşchii mâinilor şi picioarelor. Povestește și despre anii în care și-a împărţit vacanţele între clinici de recuperare şi intervenţii chirurugicale. „Din păcate, corpul meu nu s-a împrietenit cu tratamentele. Dar mi-am propus să continui exerciţiile de recuperare. Vreau să fac tot ce pot ca să mă desprind de părinţi. De 23 de ani, n-am făcut un pas fără ei. La urma urmei, toți avem dreptul la o viață normală – și eu, și ei. Le sunt recunoscător că m-au susținut în fiecare zi – la propriu și la figurat. Poate că de-asta am și ales să fac o facultate de Drept. Ca să dau o șansă și altor copii sau tineri cu dizabilități, ai căror părinți nu-i pot ajuta să lupte pentru drepturile lor sau – și mai grav – îi abandonează”, mai spune tânărul, neclintit în voinţa de a-şi depăşi limitele”.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
Reforma statului și reforma clasei politice, prioritare pentru PNL!
Alegerile parlamentare de duminică sunt cruciale pentru viitorul nostru. Acum nu mai este vorba despre partide, ci despre țara noastră. Votul pentru PNL este votul pentru România modernă.
Biroul Politic Național a probat azi în unanimitate pachetul de măsuri reformatoare, propuse de președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan. Acestea vor fi suspuse spre aprobare următorului parlament în primele 6 luni de mandat.
PNL urmărește 4 direcții: reforma clasei politice, reforma statului, reguli bune pentru un stat de încredere, economie și dezvoltare.
Reforma clasei politice
Fără reforma lumii politice nu se poate realiza reforma statului.
PNL își asumă reforma clasei politice:
• Reducerea numărului de parlamentari la 300, ținând cont și de reprezentarea minorităților
• Reducerea subvenției pentru partidele politice, între anii electorali
• Limitarea cheltuielilor din campanie decontate și în costuri per vot și stabilirea unui plafon de costuri per vot
• PNL asumă drept criterii de promovare internă rezultatele și profesionalismul
• Reducerea cheltuielilor administrative pentru demnitari (nr de cabinete, vile de protocol)
Reforma statului
PNL propune reforma statului:
1. Reforma administrației centrale:
• În administrația centrală, reducem numărul de ministere și agenții
• Comasarea serviciilor deconcentrate
Specialiștii vor rămâne, șefii vor fi mai puțini, iar structurile piramidale ineficiente vor fi reduse.
• Reducerea numărului de secretari de stat cu cel puțin 50%. Regula de maximum 2 secretari de stat/minister și maximum 3 la ministerele mari
• Audit de eficiență pentru fiecare autoritate centrală și pentru companiile de sta în primele 6 luni ale anului viitor
• Eliminăm sinecurile. Punem preț pe eficiență și rezultate.
Nimeni nu trebuie să ocupe un post de conducere decât dacă este competent și face ceva pentru banii pe care îi primește.
2. Debirocratizare, simplificare, dereglementare
• Comasarea autorităților de reglementare
• Anularea sau simplificarea reglementărilor
• Digitalizare și interconectarea bazelor de date
• Transfer de competențe în teritoriu între instituțiile statului
3. Descentralizare și creșterea eficienței administrației publice locale
Trebuie să mutăm decizia spre autoritățile locale. O țară nu se schimbă din București, ci din miile de localități și dintr-un efort colectiv în fiecare localitate.
• Transfer de competențe, active și responsabilități către autoritățile locale
• Reorganizarea administrativă sau primării organizate mai eficient
• Primăria trebuie să fie un factor de dezvoltare pentru comunități, iar primarul un manager.
• Finanțarea proiectelor de la bugetul de stat pe bază de eficiență și cofinanțare din partea autorităților locale
Totodată, Partidul Național Liberal vine cu reguli bune și clare pentru a pune bazele unui stat de încredere:
1. Analizarea reglementărilor din toate domeniile în așa fel încât să genereze comportamente corecte
2. Creșterea vârstei de pensionare la magistrați
3. Accces corect în serviciile publice (concursuri corecte/ dimensionarea corectă a muncii)
4. Eliminarea inechităților sociale
Nu guvernul schimbă o țară, ci oamenii. Guvernul creează condiții pentru ca oamenii și companiile să schimbe țara. Asta înseamnă o țară de încredere, în care tinerii rămân.
Sunt trasate linii directoare și în ceea ce privește economia și dezvoltarea
1. Continuarea susținerii marilor investiții.
Investițiile urmează infrastructura. PNL susține proiectele mari de infrastructură. Nu vom putea dezvolta o zonă săracă fără o cale de acces. Investițiile străine se opresc cel mai aproape de graniță pentru că nimeni nu vrea să meargă unde nu sunt drumuri.
2. Predictibilitate în reglementările fiscale și susținerea cotei unice
3. Program integrat pentru creșterea producției agricole românești:
– productivitate mai bună prin irigații, întreținerea canalelor și acumulărilor de apă
– procesare, depozitare, ambalare
– cadastrare și diversificarea producției agricole
– sprijinirea certificării produselor tradiționale și agricole
4. Program pentru susținerea exporturilor
– Ajutoare de stat prioritizate pentru tehnologiile noi și pemtru companiile axate pe exporturi
– Susținerea firmelor românești ce pot deveni campioni regionali
5. Susținerea companiilor de tehnologie, a cercetării aplicate și obținerea de brevete
CMF 11240002
Actualitate
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
Curtea Constituțională a României (CCR) a cerut reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule de la primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminică, 24 noiembrie 2024.
Plenul Curții Constituționale a examinat, joi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș și, cu unanimitate de voturi, a dispus reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Comunicatul Curții Constituționale a României:
„În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:
1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
.
Actualitate
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
Municipiul Focșani a găzduit, recent, o importantă competiție internă de Taekwon do ITF. Printre practicanții de arte marțiale care s-au aliniat la startul de la „Cupa Vrancea” s-au numărat și cei legitimați la două cluburi din județul Hunedoara.
Astfel, cei de la Red Tigers Călan, pregătiți de Cristinel Popa și Cristian Popa, au obținut locul al doilea în clasamentul general pe cluburi, precum și de două ori poziția a treia în ierarhiile de la juniori și, respectiv, pre-juniori. La aceste rezultate se mai adaugă 13 medalii de aur și câte 3 de argint și bronz. Astfel, pentru clubul din Călan au urcat pe podium Alessio Șooș (locul 1 la luptă și măsurarea forței și locul 3 la speed kick), Maria Oprea (locul 1 la luptă și tehnici speciale), Raul Petca (locul 1 la luptă și tehnici speciale), Eva Coțolan (locul 1 la luptă și spedd kick), Alessia Gogoașă (locul 1 la luptă și 2 la speed kick), Alessia Sitaru (locul 1 la luptă și 2 la speed kick), David Gabor (locul 1 la luptă și 3 la speed kick), Tudor Oprescu (locul 1 la luptă și 3 la tehnici speciale), Ioana Ristea (locul 1 la luptă) și Antonia Tănăsoni (locul 2 la luptă). De asemenea, Maria Oprea a fost desemnată cea mai bună competitoare a concursului feminin și al celui de pre-junioare, iar Raul Petca a fost cel mai bun junior.
Totodată, și cei de la Cristal Hațeg, antrenați de Cosmin Oprescu, au avut rezultate excelente, care au obținut 11 medalii, dintre care opt au fost de aur și trei de bronz. Astfel, Adriana Crețu, pe lângă faptul că a fost desemnată cea mai bună junioară II, a fost pe locul 1 la luptă măsurarea forței și tehnici speciale, Mario Ștefan a fost primul la luptă și speed kick și al treilea la măsurarea forței, triplă medaliată fiind și Maia Danciu (locul 1 măsurarea forței și 3 la tehnici speciale și speed kick), în vreme ce Amelia Cărăbaș și Dragoș Popesc s-au impus la luptă. De asemenea, cei de la Hațeg au mai obținut poziția a treia în ierarhia generală a cluburilor, precum și în întrecerea copiilor.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel
-
Actualitatecu 2 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu o zi in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu într-un apartament din Vulcan. Un bărbat a suferit arsuri, iar o femeie un atac de panică