Actualitate
Tânărul hunedorean Vlad Lință, admis la Academia Forțelor Aeriene. De la pasiunea pentru cântecul popular, la visul de a deveni pilot de aeronave militare

Hunedoreanul Vlad Lință, absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba – Iulia, a fost admis la Facultatea de Management Aeronautic, specializarea Aviație – piloți aeronave cu motoare reactive, din cadrul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov.
Tânărul hunedorean Vlad Lință se numără printre cei șase dintre absolvenții Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba – Iulia care au fost admiși la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov.
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții instituției militare de învățământ. “Meseria de pilot este una dintre cele mai fascinante și pline de provocări meserii. Pentru șase dintre absolvenții Promoției 2024 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”, pasiunea pentru zbor va deveni profesie, iar prin dăruire, implicare, responsabilitate și pregătire continuă, o vocație. Irina Anghel, Antonio Luțescu, Tudor Creț, Vlad Lință, Alexandra Kiss și Ștefan Mocanu au fost admiși în această vară la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov la specializarea Management Aeronautic, arma Aviație – piloți aeronave cu motoare reactive. Felicitări, vă dorim mult succes în frumoasa carieră care vă aşteaptă! Să aveți mereu cer senin!”, au scris, pe pagina oficială de pe rețeaua de socializare, reprezentanții Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba -Iulia.
Poartă cu aceeași dragoste uniforma militară și costumul popular

Cunoscut pentru vocea sa extraordinară și interpretarea deosebită a cântecelor populare, Vlad Lință pășește acum pe drumul uneia dintre cele mai fascinante și provocatoare meserii, aceea de pilot de avioane militare.
Vlad Lință este deja un nume cunoscut în rândul iubitorilor de folclor. Absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, dar și al Școlii Populare de Arte Deva, clasa canto – muzică populară, el a participat la mai multe concursuri şi festivaluri de folclor unde a obținut numeroase premii importante, impresionând prin talentul și vocea extraordinară cu care a fost înzestrat. În toamna anului 2023, cu puțin timp înainte să împlinească frumoasa vârstă de 18 ani, și-a lansat primul lui album discografic de folclor – intitulat „Dor cu dor”, în cadrul unui spectacol extraordinar.
Sursa foto: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba – Iulia/Vlad Lință -Facebook
Actualitate
Mai multe străzi din Deva rămân fără apă, la noapte. Anunțul Apa Prod

Furnizarea apei potabile va fi sistată, la noapte, pe mai multe străzi din municipiul Deva, din cauza unor lucrări programate.
Operatorul Apa Prod SA a anunțat că, se sistează furnizarea apei în vederea efectuării unor lucrări programate, în data de 11.07.2025, începând cu ora 00:00, pe străzile: 22 Decembrie, 16 Februarie, 30 Decembrie, Aleea Castanilor, Aleea Jupiter, Aleea Muncii, Aleea Păcii, Aleea Romanilor, Axente Sever, Barbu Lăutaru, Bălata, Bulevardul Decebal, Centuria, Cernei, Cireșilor, Constructorilor, Crinilor, Crizantemelor, Cuza Vodă, Dimitrie Cantemir, Dorobanților, George Enescu, Griviței, Horea, Independenței, Ioan Pincio, Ion Buteanu, Ion Luca Caragiale, Ion Slavici, Iuliu Maniu (de la Gară la Bulevardul Decebal), Lalelelor, Luceafărului, Luncii, Matei Corvin, Mărășești, Mărăști, Mercur, Micu Klein, Mihai Viteazu, Mihail Kogălniceanu, Minerva, Moților, Nicolae Bălcescu (de la Calea Zarandului până la Mihai Eminescu), Nuferilor, Panseluțelor, Pescarilor, Pescărușului, Pietroasa, Pinului, Plevnei, Poiana Narciselor, Primăverii, Progresului, Râului, Stejarului, Tribunul Solomon, Ulpia, Vasile Alecsandri, Vânătorilor, Venus, Veronica Micle, Victor Babeș, Viitorului, PT 1, PT 3, PT 5, PT 9, PT 9A, PT 9B, PT 18, PT 27.
Se estimează că furnizarea apei va fi reluată la ora 06:00.
“Din cauza sistării, în intervalul menționat, pot apărea fluctuații de presiune în zona limitrofă străzilor anunțate. Apa Prod își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții companiei.
Actualitate
Deșeuri periculoase gestionate necorespunzător la un service auto din Deva. Polițiștii au deschis dosar penal

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțelor Periculoase Hunedoara au desfășurat, miercuri, 9 iulie 2025, o acțiune de control pe raza municipiului Deva, în vederea prevenirii și a combaterii faptelor care aduc atingere mediului înconjurător și sănătății publice.
În cadrul acțiunii de control, în incinta unui service auto, oamenii legii au descoperit 300 de litri de uleiuri uzate de motor și 40 de kilograme de filtre de ulei. Reprezentanții legali ai societății nu ar fi luat măsurile legale necesare pentru predarea acestor deșeuri către un operator economic autorizat, lipsind un contract valabil pentru colectarea și eliminarea lor, așa cum prevede legislația în vigoare.
“Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, faptă prevăzută de O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Întreaga cantitate de deșeuri periculoase a fost indisponibilizată și lăsată în custodia agentului economic, fiind dispusă măsura obligatorie a predării către un operator autorizat pentru colectare sau eliminare”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii spun că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere mediului înconjurător și sănătății publice.
Foto cu caracter ilustrativ
Actualitate
Rezultate finale la Evaluarea Națională 2025. Notele după soluționarea contestațiilor, afișate

Rezultatele finale la Evaluarea Națională, obținute de absolvenții clasei a opta care au susținut acest examen, au fost afișate. În județul Hunedoara, rata de promovabilitate este 82,2 la sută, după soluționarea contestațiilor.
Ministerul Educației a publicat astăzi, 10 iulie 2025, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a opta care au susținut probele Evaluării Naționale, desfășurate în perioada 23 -27 iunie 2025.
În județul Hunedoara, rata de participare la examenul de Evaluare Națională 2025 a fost de 95,73 la sută: 2.511 de candidați prezenți, dintr-un total de 2.623 de elevi înscriși. Niciun candidat nu a fost eliminat.
Nicio medie de 10 în județ
În urma reevaluării lucrărilor, în județul Hunedoara procentul mediilor mai mari de cinci este 82,2 la sută, nefiind înregistrate medii de 10.
Cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2025 în județul Hunedoara:
Medie 9.92 – Liceul Teoretic „Ion Constantin Brătianu” Hațeg
Medie 9.92 – Școala Gimnazială „Aron Densușianu” Hațeg
Medie 9.82 – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
Medie 9.82 – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
Medie 9.80 -Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva
Au fost depuse, în total, 273 de contestații din 5.079 de lucrări, cele mai multe la Limba și literatura română (175), 92 la Matematică și alte șase la Limba maternă.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a opta, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.
Ce urmează, în cadrul admiterii la liceu?
Vineri, 11 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, va fi publicată ierarhia la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a.
În perioada 14-21 iulie va avea loc completarea opțiunilor pentru admiterea la liceu.
Repartizarea computerizată va avea loc în data de 23 iulie. Ulterior, între 24 și 29 iulie, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care candidații au fost repartizați. Soluționarea situațiilor speciale post-repartizare, la nivelul comisiilor județene de admitere/comisia municipiului București, este programată în zilele de 30 iulie și 1 august.
A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2025 – 2026 se desfășoară în intervalul 1 – 19 august.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Trafic blocat temporar pe autostrada A1, în județul Hunedoara, din cauza unui incendiu la un autoturism
- Actualitatecu 3 zile in urma
Furtuna a făcut ravagii la Deva: Acoperișuri smulse, copaci căzuți și intervenții în forță ale autorităților
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șofer de 20 de ani, prins drogat la volan după un accident în Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ordine de protecție emise în Sântămăria-Orlea și Sălașu de Jos, în urma unor incidente violente
- Actualitatecu 3 zile in urma
S-a redeschis bazinul olimpic de la „Băile Daco -Romane” din Geoagiu-Băi
- Actualitatecu 3 zile in urma
Condamnat pentru amenințare și încălcarea ordinului de protecție, prins de polițiști în Râu de Mori
- Actualitatecu 3 zile in urma
Orăștianca Roxana Pârva, finalistă europeană la kaiac
- Actualitatecu 3 zile in urma
Vijelii puternice în județul Hunedoara: Zeci de intervenții ale pompierilor, acoperișuri smulse și incendii provocate de cabluri electrice