Stiri nationale
Un nou val de praf saharian în zona României
Meteorologii anunță că un nou val de praf saharian se va afla deasupra României.
“În perioada 22 iunie, ora 12:00 – 24 iunie, ora 12:00, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcata cu particule de praf de origine saharianã, către sud -estul Europei și deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate îndeosebi în zonele și intervalele în care va ploua. Pe parcursul zilelor de sâmbătă, duminică și luni (22 -24 iunie), masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va deplasa dinspre vest -nord -vest către est-sud -est. Din a doua parte aa zilei de luni (24 iunie), aceasta se va îndepărta de țară”, a informat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Mai multe date privind aceste informații pot fi consultate pe site-ul Serviciului de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAMS):
Stiri nationale
Prezidenţiale2024/ AEP: Până duminică la ora 15:00 au votat în diaspora 492.940 de alegători
Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15,00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri, până duminică, la ora 15,00, s-au prezentat la vot, la secţiile deschise în străinătate, 488.713 cetăţeni români. De asemenea, 4.227 de alegători au votat prin corespondenţă, totalul voturilor exprimate în străinătate fiind în prezent de 492.940.
Cei mai mulţi alegători români au votat în Germania – 84.479, Marea Britanie – 78.593, Italia – 73.927, Republica Moldova – 59.813, Spania – 54.195, Franţa – 25.924, Belgia – 24.965.
Datele sunt prezentate în timp real pe site-ul www.roaep.ro.
Votul în diaspora la alegerile prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică.
În 2014, la cele 294 de secţii organizate în străinătate au votat în total, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 161.262 de români.
La ultimul scrutin prezidenţial, în anul 2019, în cele 838 de secţii organizate în străinătate şi-au exprimat opţiunea prin vot la primul tur 675.348 de români din diaspora.
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
„Ai plecat, Gabi, şi ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari şi mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori, ci şi prieteni din tinereţe! Am lansat împreună piese care au bucurat generaţii de ascultători (‘Noapte albastră’, ‘Te rog, domnişoară, nu pleca’, ‘Şi va mai trece-o noapte’, ‘Viaţa e un cazino’, ‘Să nu ne spunem adio’, ‘Poate că da, poate că nu’ etc). Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România. Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita. Am împărţit multe momente ale vieţii şi carierei noastre împreună… Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace şi lumină”, a scris Ionel Tudor pe pagina sa de Facebook.
Un mesaj de rămas bun a transmis şi Cezar Ouatu.
„Este unul din momentele care-mi vor rămâne bine întipărite în minte pe viaţă. Îţi mulţumesc. Ce trăiri, ce emoţii şi lacrimi de fericire!! Dumnezeu să te odihnească în pace, Gabriel Cotabiţă”, a transmis Cezar Ouatu.
„Nu ştiu ce zi este astăzi, însă deja e foarte greu de dus. După Marius Baţu, aflu acum că a murit şi Gabriel Cotabiţă. Incredibil! Toată copilăria mea i-am cântat piesele. Toată copilăria mea am încercat să îl imit. Toată copilăria mea… Drum lin, Maestre”, a scris şi Alin Dincă, solistul trupei Trooper.
Gabriel Cotabiţă avea 69 de ani.
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
Ministerul Muncii: Pensiile se majorează, de la 1 ianuarie 2025. Valoarea Punctului de Referinţă creşte cu 12,1%
De la 1 ianuarie 2025, pensiile vor crește. Valoarea Punctului de Referință (VPR) va fi majorată de la 81 de lei la 91 de lei, respectiv o creștere cu 12,1%, a anunțat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
”Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflației. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanție fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creștere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar și asigură predictibilitate. Contributivitatea și stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă și contribuții egale și pensiile vor fi egale”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Ministerul Muncii a mai transmis că, astăzi, 20 noiembrie, se împlinește un an de la adoptarea de către Parlament a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. “Implementarea acestei legi a presupus cea mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii din România. În plus, datorită acestei legi, Comisia Europeană a acceptat renegocierea PNRR astfel încât a fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB care ar fi putut conduce la o înghețare a pensiilor. Noua lege clarifică și momentul în care se fac majorările și introduce garanția că pensiile vor crește anual în luna ianuarie. De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizație socială (pensia minimă garantată) vor beneficia de o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizația socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025.”
-
Actualitatecu o zi in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 12 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 5 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate