Actualitate
West Deva, înfrângere în Liga 1 de futsal

În liga 1 de futsal se dispută meciurile etapei a XI-a a sezonului regular. În uvertura rundei, ACS West Deva a primit vizita celor de la CFR Timișoara.
Au pierdut în fața unei contracandidate la play-off
Meciul s-a disputat la Crișcior, întrucât Sala Sporturilor din Deva nu este disponibilă, din cauza alegerilor, și s-a încheiat cu victoria timișorenilor, cu scorul de 6-4. Cei de la CFR au început mai bine jocul și au deschis repede scorul, în minutul 3, prin Valentin Ilaș. În minutul 8 devenii au egalat, prin Artur Galfi, dar timișorenii au punctat în două rânduri, în nici 60 de secunde, prin Ricardo Passoli și Valentin Ilaș, distațându-se la două goluri pe tabelă. West Deva a redus din handicap în ultimul minut al primei reprize, prin Alexandru Budai, iar la pauză s-a intrat cu 3-2 pentru Timișoara. În prima jumătate a părții secunde nu s-a înscris, scorul modificându-se în minutul 31, când Valentin Ilaș a făcut 4-2 pentru Timișoara. Krisztian Boda (33) reduce din handicap, iar în mai puțin de un minut se mai înscriu două goluri, câte unul de fiecare parte, marcatori fiind Ricardo Passoli și Alexandru Budai. Devenii forțează egalarea, dar nu reușesc să înscrie, și, cu doar două secunde înainte de final oaspeții punctează din nou, prin Ricardo Passoli, și câștigă meciul cu 6-4. În urma acestui rezultat lupta pentru locul al patrulea, ocupat, în prezent, de ACS West Deva, cu 14 puncte, se complică. CFR Timișoara rămâne pe 6, dar a acumulat 11 puncte, iar a cincea clasată, Sepsi Sfântu Gheorghe, cu același număr de puncte cu bănățenii, au un meci considerat ușor, acasă, cu penultima clasată, Luceafărul Buzău (6p), partida urmând a se juca luni, 25 octombrie, de la ora 18:00. Duminică, 24 noiembrie, după închiderea ediției tipărite a cotidianului SERVUS HUNEDOARA se joacă meciul CSM Târgu Mureș (locul III, 19p) – FK Odorhei (I, 27), iar partida Mausoleul Mărășești (VIII, 2p) – United Galați (II, 27p), a fost amânată, echipa de pe Dunăre, deținătoarea titlului, urmând a juca în UEFA Futsal Champions League.
Actualitate
„Deva Auto Tuning Show 2025”, în acest weekend. Restricții de circulație în Piața Cetății și în parcarea subterană a Pieței Agroalimentare

Zeci de mașini tunate vor putea fi admirate, în acest weekend, în parcarea din Piața Cetății, cât și în parcarea subterană a Pieței Agroalimentare, din Deva, cu ocazia ,,Deva Auto Tuning Show 2025”.
Evenimentul ,,Deva Auto Tuning Show 2025”, organizat în perioada 11 -13 aprilie 2025, la Deva, reuneşte proprietari de autoturisme modificate, din toată ţara, care vin în reședința județului Hunedoara pentru a-şi prezenta frumuseţile pe patru roţi, cu multiple îmbunătăţiri şi mulţi cai putere sub capotă.
“Pentru o bună desfășurare a expoziției, accesul autovehiculelor va fi parțial restricționat, după cum urmează:
– Sâmbătă, 12 aprilie 2025, între orele 09:00-18:00, în parcarea amenajată din Piața Cetății
– Vineri, 11 aprilie 2025, de la ora 18:00 și până Duminică, 13 aprilie 2025, ora 16:00, în parcarea subterană a Pieței Agroalimentare din Deva”, au informat reprezentanții Primăriei Deva.
Primăria Municipiului Deva este partener în acest eveniment organizat de Asociația ,,Noi suntem schimbarea”.
Actualitate
Reguli stricte pentru sacrificarea mieilor și vânzarea cărnii în Hunedoara, înainte de Paște 2025

Pe fondul apropierii Sărbătorilor Pascale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara anunță intensificarea controalelor și impunerea unor măsuri stricte pentru protejarea sănătății publice și asigurarea siguranței alimentare.
Conform unui comunicat transmis de instituție, sacrificarea mieilor destinați vânzării se va face exclusiv în abatoare autorizate sanitar-veterinar. Pentru consumul familial, sacrificarea va fi permisă doar în spații temporare special amenajate, funcționale în perioada 9–19 aprilie 2025, care respectă toate normele sanitare în vigoare.
Carnea obținută în aceste centre va fi supusă unui control sanitar-veterinar riguros, înainte și după sacrificare, și va fi marcată corespunzător. Este interzisă distribuirea acestei cărni către alte unități alimentare.
DSVSA atrage atenția și asupra responsabilităților celor care administrează piețe sau doresc să înființeze spații temporare de sacrificare: aceștia trebuie să asigure condiții stricte de igienă, dezinfectarea periodică a zonelor de lucru și respectarea regulilor privind protecția personalului.
De asemenea, autoritatea reamintește că sacrificarea mieilor este interzisă în zonele aflate sub restricții din motive de sănătate animală. Transportul mieilor trebuie realizat doar cu mijloace autorizate, iar animalele trebuie să fie însoțite obligatoriu de certificate sanitare veterinare.
Măsurile anunțate urmăresc prevenirea riscurilor pentru sănătatea consumatorilor și desfășurarea în siguranță a activităților comerciale specifice acestei perioade.
Actualitate
Încă două blocuri din Hunedoara – în reabilitare, cu bani obținuți prin PNRR

Încă două blocuri din municipiul Hunedoara vor fi eficientizate energetic, valoarea totală a investiției fiind de aproximativ patru milioane de euro, finanțare câștigată de administrația publică locală, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Reprezentanții Primăriei Hunedoara au informat că, zilele acestea, au început lucrările în cadrul proiectului de eficientizare energetică a blocului CM 3 de pe strada 22 decembrie. În acelaşi proiect este inclus şi blocul A 4-2 de pe Bulevardul Corvin, imobil în cazul căruia lucrările vor începe în viitorul apropiat.
Proiectul prevede întregul set de lucrări necesare eficientizării energetice, de la anvelopare termică, hidro şi termoizolare a acoperişului şi subsolului, până la schimbarea ascensoarelor cu unele noi. Pentru început, se lucrează la acoperişul blocului, iar după Sărbătorile Pascale se vor monta şi schelele necesare anvelopării termice.
„Am spus încă din primul meu mandat de primar că ne dorim să reabilităm cât mai multe blocuri şi putem face asta doar cu bani europeni şi, obligatoriu, cu implicarea asociaţiilor de proprietari. Acolo unde nu există asociaţii de proprietari, astfel de proiecte sunt imposibil de făcut. De asemenea, acolo unde proprietarii de apartamente nu au o opinie unitară, sau asociaţiile de proprietari nu întocmesc la timp acele câteva documente pe care le au de întocmit, este extrem de greu de implementat proiecte de acest fel. Noi facem tot ce putem pentru a sprijini fiecare asociaţie de locatari care îşi doreşte un astfel de proiect, însă trebuie precizat faptul că banii pentru reabilitări/eficientizări energetice de blocuri se acordă în funcţie de mai multe condiţii care trebuie îndeplinite obligatoriu, condiţii care nu sunt stabilite de Primărie, ci de finanţatorii respectivelor programe de finanţare. În plus, există şi o concurenţă între oraşe pentru a se obţine bani europeni pentru aceste proiecte, nu sunt „bani puşi de-o parte” pentru un oraş sau altul”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Sursa: Primăria Hunedoara
În prezent, în municipiul Hunedoara, sunt în plină desfăşurare lucrări de eficientizare energetică a 12 blocuri de locuinţe. Este vorba despre blocurile 93, 94, 96, 98, 99 şi 100 de pe Bulevardul Corvin, blocurile 130 şi 131 de pe strada George Enescu, blocurile B4 şi B5 de pe Bulevardul Mihai Viteazu şi blocurile 24 şi 35 de pe strada Trandafirilor.
Municipalitatea hunedoreană a anunțat că intenționează să mai depună, anul acesta, cereri de finanţare pentru încă 12 blocuri din oraş: CM 1, CM 2, CM 4 – de pe strada 22 Decembrie, A1 – de pe str. Mureşului, K6 de pe str. Runcului, blocul 11 – de pe str. Viorele, blocurile 89, 92 şi 129 – de pe str. George Enescu şi blocurile E3, E4 şi E5 de pe b-dul Dacia. O condiţie obligatorie este ca asociaţiile de proprietari să coopereze cu Primăria pentru a se putea obţine finanţările europene (nerambursabile) de care este nevoie.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Informațiile despre geodiversitate vor fi mai accesibile elevilor și publicului larg printr-o aplicație de mobil dezvoltată în proiectul #EMME
- Actualitatecu 2 zile in urma
Amenințată de propria mamă: Tânără din Ilia, protejată de poliție cu ordin provizoriu
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Accident mortal la Orăștie
- Actualitatecu 2 zile in urma
Brădenii, campioni europeni la karate
- Actualitatecu 3 zile in urma
Handbalistele de la Petroșani, în semifinalele naționale la junioare IV
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben și portocaliu de vreme severă în România: viscol, vânt puternic și ninsori abundente în mai multe regiuni
- Stiri nationalecu 3 zile in urma
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, la Reuniunea informală a miniștrilor culturii din Uniunea Europeană, organizată la Varșovia
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Accident rutier în Petroșani: o femeie a fost rănită și a avut nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi salvată