Connect with us
Data: 24/04/2024
.

Actualitate

Petrică Iancu, bărbatul prins că vindea mercur în zona gării din Deva, rămâne în arest

Publicat

pe

Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au decis, ieri, ca hunedoreanul să nu fie eliberat

Petrică Iancu, bărbatul de 50 de ani, din satul Stănija, comuna Buceş, prins în timp ce încerca să vândă peste 10 kilograme de mercur în gara din municipiul Deva, rămâne în spatele gratiilor. Asta au decis magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia, unde s-a judecat, ieri, recursul pe care hunedoreanul l-a formulat împotriva hotărârii luată, sâmbătă trecută, de judecătorii de la Tribunalul Hunedoara, prin care a fost arestat preventiv.

MercurDeşi a sperat să primească un verdict favorabil din partea instanţei din judeţul vecin, căreia i s-a adresat, lucrurile nu au fost aşa. „Recursul formulat de inculpat a fost respins. Prin urmare, se menţine hotărârea Tribunalului Hunedoara”, a precizat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

Reamintim că, Petrică Iancu a fost prins în flagrant joia trecută, chiar în momentul în care încerca să vândă cantitatea de 10,325 de kilograme de mercur, în zona staţiei CFR din Deva. Acesta era însoţit de fiul lui de 16 ani, iar poliţiştii au intervenit înainte ca tranzacţia să fie dusă la capăt. Oamenii legii l-au încătuşat imediat şi l-au dus la sediul poliţiei unde a trebuit să răspundă întrebărilor anchetatorilor. Bărbatul nu şi-a recunoscut vina şi nici nu a vrut să spună de unde avea mercurul pe care intenţiona să-l vândă cu suma de aproximativ de 5.500 de euro. Judecătorii de la Tribunalul Hunedoara au decis ca Petrică Iancu să fie arestat preventiv pe 29 de zile, dar bărbatul a atacat hotărârea lor cu recurs care s-a judecat ieri la Curtea de Apel Alba Iulia.

Actualitate

Prima aterizare a elicopterului SMURD în incinta Spitalului municipal Brad

Publicat

pe

Redactat de

Elicopterul SMURD a efectuat prima sa aterizare în incinta Spitalului Municipal Brad, marcând un progres semnificativ în ceea ce privește gestionarea urgențelor medicale.

Până acum, preluarea pacienților în stare critică se realiza doar de la Stadionul Municipal „Aurul Brad”, însă noua facilitate permite echipajului să preia urgențele majore direct din curtea spitalului.

Această inițiativă este salutată ca fiind un pas major în reducerea timpilor de așteptare și, implicit, în creșterea șanselor de supraviețuire pentru cei aflați în situații de urgență. Aterizarea elicopterului SMURD în incinta spitalului aduce serviciile medicale de urgență mai aproape de pacienți, asigurând o intervenție rapidă și eficientă în momentele critice.

Până acum, preluarea pacienților în stare critică se făcea doar de la Stadionul Municipal ”Aurul Brad”, dar începând de astăzi, preluarea urgențelor majore se va putea face și direct din curtea spitalului, lucru care micșorează considerabil timpii de așteptare și poate contribui major la salvarea unor vieți omenești. Mulțumim echipajului SMURD pentru profesionalism și medicilor noștri de la CPU pentru modul profesionist în care tratează aceste cazuri! Bineînțeles, ne cerem scuze vecinilor pentru zgomotul produs de elicopter, dar vă asigurăm că aceste aterizări vor avea loc numai în situații critice, atunci când viața oamenilor este în pericol”, arată cei de la Spitalul municipal Brad, pe pagina de Facebook.
FOTO: Facebook@Spitalul municipal Brad
Citeste mai mult ...

Actualitate

Trupul neînsuflețit al bărbatului dispărut în lacul de acumulare al barajului Hațeg, recuperat de pompieri

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, în urma unei intervenții de urgență, pompierii militari din Hunedoara au recuperat corpul unui bărbat din lacul de acumulare al barajului Hațeg, situat în localitatea Sântămăria Orlea. Se presupune că acesta s-ar fi înecat acum zece zile.

Pompierii militari hunedoreni au extras, astăzi, din lacul de acumulare al barajului Hațeg, din Sântămăria Orlea, corpul bărbatului despre care s-a anunțat că ar fi fost posibil să se fi înecat în urmă cu 10 zile.

”Apelul l-a numărul unic pentru apeluri de urgență, 112, a fost efectuat de un pompier al Detașamentului Hunedoara, aflat în timpul liber în Sântămăria Orlea, care s-a întâlnit cu fratele victimei și, la solicitarea acestuia, s-a deplasat în locul unde s-a presupus că s-a înecat bărbatul, să verifice dacă apa nu a scos corpul la suprafață.
Asta s-a și întâmplat, astfel că, în urma apelului telefonic, două echipaje de pompieri, din Hunedoara și Totești, s-au deplasat cu o barcă și cu o autospecială de intervenție, iar după scoaterea la mal a corpului bărbatului înecat a fost anunțată atât poliția cât și Serviciul de Medicină Legală”, transmite ISU Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 15-19 aprilie, Poliția Română a organizat un stagiu intensiv la Brașov, dedicat negocierii în situații de lipsire de libertate ilegală.

Noul program de formare a adus împreună nouă negociatori din inspectoratele de poliție județene, care au beneficiat de experiența colegilor din Renania de Nord-Westfalia, Germania. Scopul principal a fost acumularea de cunoștințe vitale pentru gestionarea eficientă a acestor situații. Stagiul a inclus atât module teoretice, cât și practici de simulare. Această inițiativă marchează începutul unei serii de colaborări strategice, cu scopul de a alinia practicile negocierii polițienești din România la standardele și tehnicile consacrate în Europa.

”În perioada 15-19 aprilie, Poliția Română, prin intermediul Serviciului Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, a deschis un nou capitol în domeniul formării profesionale, găzduind la Brașov un stagiu intensiv, dedicat negocierii în situații de lipsire de libertate, în mod ilegal. Nouă negociatori ai inspectoratelor de poliție județene au beneficiat de experiența colegilor din Renania de Nord-Westfalia, Republica Federală Germană, acumulând cunoștințe vitale în vederea gestionării eficiente a situațiilor de lipsire de libertate, în mod ilegal. Stagiul de pregătire, ce a constat în module teoretice și practici de simulare, marchează începutul unei serii de colaborări strategice, care își propun să alinieze practicile negocierii polițienești din România la standardele și tehnicile consacrate în Europa. Poliția Română consideră negocierile în situații de criză o prioritate absolută, contând pe o echipă națională de peste 140 de negociatori instruiți și pregătiți să intervină în orice moment. Această activitate specializată vizează rezolvarea pașnică a conflictelor, evitând pe cât posibil utilizarea forței și garantând siguranța cetățenilor. Acest prim modul de pregătire, cu specialiștii din Germania, reprezintă materializarea eforturilor comune de a asigura un răspuns prompt și profesionist, în fața situațiilor de criză. Prin această inițiativă, Poliția Română reafirmă angajamentul său în protejarea vieții și integrității fiecărui individ, demonstrând deschiderea către schimbul continuu de experiență și bune practici la nivel internațional. Printre cele 9 inspectorate judetene se numara si IPJ Hunedoara (care a fost reprezentat de cms sef Bogdan Nițu, în calitate de politist negociator pentru situatii de criză. Acesta a absolvit, în  aprilie 2022, a Cursul National pentru Negociere în Situatii de Criză organizat de S.I.I.A.S. – I.G.P.R. – data de la care activează și pe această linie, alături de alți 3 colegi din cadrul IPJ Hunedoara)”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate