Actualitate
Voluntarii Geoparcului Țara Hațegului au parte de un an aniversar plin de proiecte și realizări la nivel național și internațional
Tinerii voluntari din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, au experimentat o vară de neuitat, marcată de numeroase activități și proiecte locale, naționale și internaționale care le-au fost dedicate, într-un an aniversar. Pentru Geoparc, anul 2024 a însemnat celebrarea a 11 ani de la înființarea programului de voluntariat și 10 ani de la inaugurarea Casei Vulcanilor, locul de formare a echipei de voluntari. În același timp, la nivel internațional, în acest an, geoparcurile din întreaga lume celebrează 20 de ani de la înființarea Rețelei Globale a Geoparcurilor.
În acest context, în ultima săptămână a lunii august, voluntarii pentru Geoparc au luat parte la Tabăra de formare a tinerilor din geoparcurile românești, un eveniment care a reunit 28 dintre cei mai buni și mai implicați tineri din Geoparcurile Internaționale UNESCO Țara Hațegului și Ținutul Buzăului, din Geoparcul aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte și proiectul de geoparc Carpaterra. Evenimentul, parte din activitățile Rețelei Geoparcurilor din România, susținută de BRD Groupe Société Générale, are o însemnătate aparte pentru că nu s-a limitat doar la pregătirea celor care doresc să fie activi în propriul geoparc. Cei mai buni și mai implicați voluntari au dobândit statutul de ambasadori pentru Geoparc, adică au posibilitatea de a promova teritoriul la nivel național și internațional. Tinerii participanți la tabăra de formare au adoptat o Declarație de constituire a Forumului Național al Tinerilor din Geoparcurile României și au început să lucreze la regulamentul acestui for.
„Anul acesta, la Murighiol s-a format oficial Forumul Național al Tinerilor din Geoparcuri, asta pentru că suntem în trendul Rețelei Europene a Geoparcurilor, unde strategia de implicare a tinerilor urmează să fie votată în curând. Toate astea, deoarece conceptul de Geoparc înseamnă relația dintre Om și Pământ. Vorbim foarte mult despre trecutul geologic, dar ne uităm spre viitor, spre modul în care această relație va evolua și modul în care oamenii vor face față viitorului provocărilor pe planeta noastră, iar oamenii din viitor sunt tinerii de azi. De aceea geoparcul nostru și Universitatea din București întotdeauna vor avea ca direcție strategică implicarea tinerilor”, explică Cristian Ciobanu, coordonatorul local al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, Universitatea din București.
Giulia are 17 ani și a fost aproape de geoparc din copilărie. A participat, încă de atunci, la o mulțime de evenimente și a câștigat o mascotă Andi Andezit de pluș după ce a participat la un concurs de desene. Încă păstrează în telefon fotografii cu ea micuță, participând la activitățile Geoparcului.
„Pentru mine, să fiu ambasador pentru Geoparc este un vis împlinit pentru că mi-am dorit asta de foarte mult timp. Pentru a deveni ambasador pentru Geoparc, este necesar să ai cel puțin doi ani de experiență ca voluntar, în care să fi desfășurat activități concrete. De asemenea, trebuie să finalizezi un curs dedicat, pe care noi l-am completat săptămâna trecută la Murighiol, unde am avut o tabără dedicată formării grupului de tineri voluntari. Următorul pas important este organizarea Forumului Tinerilor Voluntari. Rolul acestui forum este să apropie geoparcurile și voluntarii, să ne ajute să ne dezvoltăm și să contribuim la dezvoltarea geoparcurilor, la rândul nostru”, afirmă Giulia, ambasadoare și voluntară pentru Geoparc.
Activitățile din această vară dedicate voluntarilor din Geoparcul Țara Hațegului au inclus trei schimburi de experiență în diferite geoparcuri din Europa, consolidând astfel legăturile internaționale ale tinerilor voluntari. Fiecare dintre deplasări continuă activitățile anuale inițiate anii trecuți și tind să devină o tradiție. Geoparcurile Internaționale UNESCO Djerdap (Serbia), Bükk (Ungaria) și geoparcul transfrontalier Muskau Arch (Germania/Polonia) au fost și în această vară gazde primitoare pentru tinerii români din Țara Hațegului. În cadrul acestor deplasări, voluntarii au avut parte de un veritabil schimb cultural și au putut să contribuie la proiecte comune, întărind în acest mod misiunea UNESCO de promovare a păcii prin cunoaștere și respect reciproc.
„A fost una dintre cele mai frumoase veri pe care le-am avut, plină de activități și deplasări. Participarea la tabăra GeoCamp 2024 din Geoparcul UNESCO dintre Germania și Polonia, vizita în Geoparcul Bükk și tabăra ambasadorilor din Murighiol au fost experiențe de neuitat. Am avut oportunitatea de a vizita geoparcuri, de a învăța foarte multe lucruri despre ele și de a-i învăța, la rândul nostru, pe cei de acolo despre geoparcul nostru. Am avut ocazia să cunoaștem oameni noi și să contribuim la crearea Forumului Național al Tinerilor din Geoparcurile României”, își împărtășește din experiența acestei veri Maria, de 16 ani, voluntară și ambasadoare pentru Geoparc.
Geoparcul este în același timp și gazdă pentru voluntari străini. De trei ani, tineri voluntari din Germania petrec un an în România și în Geoparcul Țara Hațegului, prin programul Kulturweit. Anul acesta, Carla și Julian au făcut parte din echipa de voluntari până în august, iar în septembrie alți doi voluntari germani vor continua această tradiție. Acest lucru subliniază încă o dată deschiderea geoparcului către colaborarea internațională și importanța schimbului intercultural în consolidarea legăturilor între tinerii din diferite țări.
Acestea sunt doar o parte dintre activitățile care demonstrează că tinerii joacă un rol esențial în dezvoltarea geoparcurilor, în activitățile comunitare și în rețelele internaționale. Totodată, ele reflectă angajamentul Geoparcului Țara Hațegului și al Universității din București de a implica tinerii în protecția patrimoniului natural și cultural, pregătindu-i pentru viitor și dezvoltându-le abilitățile necesare pentru a face față provocărilor viitoare.
Sursa: Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului
Actualitate
„Omule, fii bun!”, spectacol caritabil la Hunedoara, pentru Tudor și Rareș. Cei doi micuți se confruntă cu grave probleme de sănătate
Un spectacol caritabil va avea loc în Sala Mare a Centrului Cultural „Corviniana” din municipiul Hunedoara. Evenimentul, intitulat „Omule, fii bun!”, este organizat pentru doi copilași care se confruntă cu grave probleme de sănătate.
Spectacolul se va desfășura luni, 25 noiembrie, de la ora 17:30, hunedorenii fiind invitați să participe în număr cât mai mare. “Tudor și Rareș, din nefericire, se confruntă cu grave probleme de sănătate. Haideți ca împreună să îi ajutăm pe părinții lor să achite costurile operațiilor necesare pentru ca ei să sufere cât mai puțin și anumite dureri să fie mai mici. Aceste operații îi vor ajuta să se apropie de independență. Spectacolul va fi susținut de: Clubul de Dans Sportiv Caffe Latino, Frankii (solist vocal), Andrei Arhip(recital la pianină), Bodochi Andreea și Robert (recital la violoncel), 5 elevi de la Școala de Muzică din Hunedoara, etc. Seara se va încheia cu prestațiile cunoscuților: Nicu Bendea (stand-up), George Mesaroș (stand-up) și Traian Dobra (stand-up). Vă așteptăm în număr cât mai mare!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Actualitate
Peste 30 de sancțiuni contravenționale, aplicate de jandarmi, în ultimele trei zile
Peste 30 de sancțiuni contravenționale au aplicat jandarmii hunedoreni, în weekendul trecut. Dintre acestea, 10 au fost avertismente scrise, iar 23 amenzi în valoare totală de 15.000 de lei.
„Prin prezența noastră în spațiul public, dorim să creăm un sentiment de siguranță și încredere în rândul locuitorilor județului Hunedoara. Jandarmii aflați în spațiul public, în această perioadă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au avut ca scop asigurarea unui mediu sigur și liniștit pentru comunitate, forțele de ordine fiind prezente, atât în mediul urban, cât și rural. Astfel, în weekendul care a trecut pentru nerespectarea normelor legale în vigoare, oamenii legii au fost nevoiți să aplice numai puțin de 33 de sancțiuni contravenționale, din care 10 avertismente scrise și 23 de amenzi contravenționale în valoare totală de 15.000 lei”, au informat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
Sancțiunile contravenționale aplicate au vizat nerespectarea normelor de conviețuire socială, ordinea publică și, totodată, domeniul silvic.
Actualitate
Program special de lucru la SPCLEP Hunedoara, în perioada alegerilor
Serviciul Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Hunedoara va funcționa după un program special, în perioada alegerilor. Se va lucra și în zilele de sâmbătă și duminică.
„Pentru a contribui la desfăşurarea în condiţii optime a procesului electoral, Serviciul Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Hunedoara va funcţiona şi sâmbăta şi duminica pentru a rezolva în mod operativ eventualele solicitări de eliberare a documentelor de identitate persoanelor cu drept de vot. Astfel, în zilele de sâmbătă, pe 23 şi 30 noiembrie, respectiv pe 7 decembrie, SPCLEP Hunedoara va fi la dispoziţia cetăţenilor între orele 08:00 – 16:00. În zilele de duminică, pe 24 noiembrie, 1 Decembrie şi 8 decembrie, SPCLEP Hunedoara va funcţiona între orele 07:00 – 21:00”, a informat Primăria Hunedoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Peste 2.900 de hunedoreni dețin legal arme
-
Actualitatecu o zi in urma
Doliu în sport: a murit Béla Károlyi!
-
Stiri nationalecu o zi in urma
Aparat RMN de ultimă generație, achiziționat cu fonduri europene, pus în funcțiune la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cercetări efectuate de polițiști la o asociație de protecție a animalelor din Orăștie. Export de câini și pisici cu destinația Franța
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lista sectoarelor de drumuri judeţene închise pe perioada iernii 2024 – 2025
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Un tânăr de 19 ani, din Hunedoara, reținut. Ar fi comis două furturi în 24 de ore
-
Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 18-24 noiembrie, în județul Hunedoara. Află unde
-
Actualitatecu o zi in urma
Peste o mie de permise de ședere au emis polițiștii de Imigrări Hunedoara, în primele 10 luni ale anului